ICCJ. Decizia nr. 4466/2004. Civil. Evacuare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4466
Dosar nr. 9601/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003, reclamanţii T.G. şi G.T. au chemat în judecată pe pârâta T.I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună evacuarea acesteia, pentru lipsă de titlu locativ, din apartamentul situat în oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea, proprietatea lor şi să fie obligată pârâta la plata contravalorii lipsei de folosinţă a apartamentului începând cu data de 25 martie 2003 şi până la evacuarea efectivă.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217 din 25 martie 2003, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1/2003 şi obligarea pârâtei Primăriei Băbeni de a-i încheia contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 2 din blocul P 4, sc. C, situat în oraşul Băbeni.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că este lovit de nulitate absolută contractul autentificat sub nr. 217 din 25 martie 2003 de BNP P.E.C. încheiat între numiţii Z.V. şi Z.M., în calitate de vânzători şi soţii T.G. şi G.T., în calitate de cumpărători, întrucât în încheierea de autentificare a notarului public nu există menţiune privind existenţa vreunei anexe la actul autentificat, respectiv planul cadastral de amplasament şi delimitare, ce era obligatoriu a fi anexat actului de înstrăinare.
A mai susţinut că, numiţii Z.V. şi M., ce figurează cumpărători în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2003, încheiat în temeiul Legii nr. 114/1996, îşi pierduseră dreptul de a cumpăra locuinţa închiriată, pierzând anterior calitatea de chiriaş, prin faptul părăsirii locuinţei şi datorită deţinerii în proprietate a altei locuinţe în judeţul Sălaj.
Pârâta se consideră îndreptăţită să cumpere imobilul, deoarece îndeplineşte condiţiile legale.
Fiind astfel investită, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 5409 din 30 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea principală şi a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională şi în consecinţă, a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 2, situat în oraş Băbeni, judeţul Vâlcea şi a respins ca nedovedit capătul nr. 2 al cererii principale privind obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosinţă. A fost obligată pârâta la 425.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că pârâta ocupă apartamentul proprietatea reclamanţilor fără a avea titlu locativ, iar în privinţa contractelor de vânzare-cumpărare menţionate în cererea reconvenţională, nu există motive care să atragă nulitatea absolută a acestor contracte. A mai reţinut că Primăria Băbeni nu poate fi obligată să-i încheie pârâtei contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în discuţie, de vreme ce acest apartament este proprietatea reclamanţilor şi nu există motive de desfiinţare a acestuia.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 359 A din 25 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei T.I.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta T.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Susţine, astfel, că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor pe care a invocat-o prin întâmpinare, aşa încât, instanţa de apel, în mod greşit nu i-a admis această excepţie.
Mai susţine că instanţa de apel a interpretat greşit declaraţia dată în anul 1999 cu privire la calitatea de proprietari a numiţilor Z.V. şi M., care în realitate nu puteau fi proprietari la acea dată.
Mai susţine că în mod greşit i-a fost respinsă şi critica privind greşita respingere de către instanţa de fond a cererii sale reconvenţionale prin care a solicitat obligarea Primăriei Băbeni de a încheia contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în discuţie, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 217/2003 nu îi este opozabil deoarece nu a fost înscris în C.F.
Mai susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv a înscrisurilor din care rezultă că Z.V. a părăsit apartamentul în discuţie din anii 1993-1994 pentru care acesta nu a mai plătit chiria.
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În speţă, prima critică întemeiată pe pct. l 7 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită, în condiţiile în care Decizia atacată îndeplineşte cerinţele art. 261 C. proc. civ., instanţa de apel motivând, în fapt şi în drept, fiecare motiv de apel invocat de pârâtă.
Referitor la critica vizând nepronunţarea instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procedurale active a reclamanţilor, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât în mod just instanţa de apel a reţinut că de vreme ce reclamanţii sunt proprietarii imobilului în discuţie, în mod implicit instanţa fondului s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de pârâtă sub acest aspect.
Cea de a treia critică este neîntemeiată.
Declaraţia dată de pârâtă, autentificată sub nr. 4142 din 17 decembrie 1999 la BNP M. Râmnicu Vâlcea a fost în mod corect interpretată de ambele instanţe în raport cu celelalte probe, în sensul că pârâta a recunoscut că locuieşte în apartamentul familiei Z.V. şi M., neavând relevanţă cu ce titlu îl deţineau aceştia la acea dată, de chiriaşi sau proprietari.
Critica referitoare la greşita respingere a cererii reconvenţionale este neîntemeiată, întrucât în mod corect instanţele au apreciat că motivele invocate de recurenta-pârâtă nu sunt de natură a conduce la constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de apel că Primăria Băbeni nu are calitatea de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente din fondul locativ de stat, întrucât pârâta nu avea nici un drept să cumpere apartamentul în litigiu, care a fost repartizat familiei Z. în anul 1986, aceştia cumpărând în condiţii legale, după care l-au înstrăinat reclamanţilor conform contractului nr. 217/2003.
Acest din urmă contract este înscris în C.F. la nr. 4800 din 7 aprilie 2003 cu numărul cadastral 387 al localităţii Băbeni şi deci, este opozabil erga omnes.
Referitor la motivul întemeiat pe pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., nici acesta nu poate fi primit, în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate în raport de care a respins apelul pârâtei.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta T.I. împotriva deciziei nr. 359/A din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4461/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 4468/2004. Civil. Restituire metale pretioase.... → |
---|