ICCJ. Decizia nr. 4471/2004. Civil. Despagubiri. Recurs

ROMANIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4471

 Dosar nr. 10155/2004

Şedinţa publică din 27 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin acţiunea formulată, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâţii C.E. şi P.M., solicitând evacuarea acestora din imobilul proprietatea sa.

Pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat, a se constata că au efectuat lucrări de investiţii la imobil, şi a se acorda un drept de retenţie până când vor fi despăgubiţi.

Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 7403 din 6 octombrie 2003, a admis acţiune, a respins cererea reconvenţională, a dispus în consecinţă, evacuarea pârâţilor C.E. şi P.M. din imobilul proprietatea reclamantei situat în judeţul Prahova.

Prin Decizia civilă nr. 543 din 1 martie 2004 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de pârâţii C.E. şi P.M. şi de intervenienta P.V., împotriva sentinţei, şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta la plata sumei de 137.954.000 lei, contravaloare îmbunătăţiri aduse imobilului, conform expertizei C.R.; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Soluţia pronunţată de prima instanţă este neîntemeiată şi se bazează pe o interpretare greşită a probatoriului cauzei; din care, în realitate, rezultă că:

după cutremurul din 1977, locuinţa, avariată, a fost reconstruită, fiind extinsă cu două camere.

reclamanta a recunoscut că, astfel, pârâţii au construit o bucătărie de vară şi un coteţ,

martorele audiate au declarat că în prezent casa este formată din 4 camere şi o verandă, anterior fiind compusă din două camere şi o prispă, că pârâţii au mai construit o cameră şi o verandă, o bucătărie de vară, au făcut reparaţii la acoperişul casei şi au construit un gard din lemn.

expertiza efectuată reţine totuşi că au fost modificate părţi din construcţie, care a fost puternic afectate de cutremur.

În acest context probator, este evident că pretenţiile pârâţilor au fost dovedite.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că s-a apreciat greşit, faţă de materialul probator administrat, că pârâţii şi intervenienta au adus îmbunătăţiri la imobil.

Recursul formulat astfel, nu este întemeiat.

Potrivit motivului de casare, invocat, modificarea sau casarea hotărârii se poate cere dacă instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Textul vizează interpretarea greşită a acţiunii juridice dedus în justiţie, atunci când instanţa a nesocotit principiile înscris în art. 969 C. civ., interpretând greşit actul de voinţă al părţilor, trecând peste termenii conveniţii în contract căci despre un asemenea act juridic este vorba.

Aşa fiind, evident, cele invocate în motivarea recursului, nu pot cădea sub incidenţa motivului de casare invocat, ele ţinând mai degrabă, de prevederile pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., în prezent derogat, care prevedea că hotărârea poate fi casată când se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Doar, chiar trecând peste aceasta, contrar celor susţinute, din analiza probatoriului administrat, relaţii comunicate de Primăria comunei Valea Călugărească, declaraţiile martorilor audiaţi, interogatoriul luat reclamantei expertizele efectuate în cauză rezultă că instanţa a făcut o corectă analiză şi apreciere a acestora stabilind că, cererea reconvenţională a fost dovedită.

Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.V. împotriva deciziei nr. 543 din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 27 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4471/2004. Civil. Despagubiri. Recurs