ICCJ. Decizia nr. 4647/2004. Civil. Constatare vânzare cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4647
Dosar nr. 9554 /2004
Şedinţa publică din 1 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 218/2004, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul declarat de pârâţii Ş.I. şi M. astfel încât, a fost menţinută sentinţa civilă nr. 1962/2003 prin care, Judecătoria Mangalia a contestat că între reclamantul T.I. în calitate de cumpărător şi pârâţii Ş. în calitate de vânzători, a intervenit un contract de vânzare–cumpărare cu privire la suprafaţa de 600 m teren situat în sat Schitu, comuna Costineşti, jud. Constanţa.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs pârâţii Ş.M. şi Ş.I., criticând-o pentru următoarele considerente:
În mod greşit instanţa de apel a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamantului deoarece, termenul general de 3 ani al prescripţiei extinctive, trebuia calculat de la data de 1 iunie 1998. Astfel, opinia recurenţilor, de vreme ce antecontractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 1 mai 1998 iar în conţinutul acestuia s-a înserat clauza potrivit căreia, perfectarea vânzării se va realiza în termen de 30 de zile şi faţă de data introducerii acţiunii, 3 iunie 2003, împlinirea termenului de prescripţie este evidentă. Faptul că, titlul de proprietate al vânzătorilor a fost dobândit ulterior încheierii antecontractului, nu prezintă relevanţă deoarece, prin intrarea în posesia terenului, cumpărătorul putea să dispună de el în orice mod, iar vânzarea a fost posibilă încă din momentul încheierii respectivului antecontract.
O altă critică se referă la greşita reţinere a împrejurării că preţul a fost achitat integral de către cumpărători când în realitate, suma de 14.500.000 lei nu a fost achitată, iar suma de 25.000.000 lei a fost plătită în timpul procesului, urmărindu-se în mod deliberat, devalorizarea.
Pe cale de consecinţă, recurenţii au considerat că, pentru aceste motive, coroborate cu inexistenţa condiţiilor esenţiale cerute de art. 480 C. civ. în cazul antecontractului, vânzarea nu trebuia confirmată de către instanţă şi că, se impune admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii introduse de reclamant.
Examinând recursul pârâţilor prin prisma criticilor formulate, se constată că, acestea sunt nefondate, iar Decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică.
Astfel, cu privire la soluţia de respingere a excepţiei de prescripţie a dreptului la acţiune, ambele instanţe, de fond şi de apel, au interpretat corect atât dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cât şi clauzele antecontractului de vânzare–cumpărare, având în vedere faptul că, titlul de proprietate pentru terenul vândut, a fost dobândit la data de 10 iunie 2002, iar clauza precontractuală prevedea că, perfectarea vânzării va avea loc în termen de 30 zile de la data când va fi posibilă vânzarea. În mod evident, ambele părţi contractante, atunci când au introdus o astfel de clauză, au avut în vedere nevoia obţinerii titlului de proprietate în raport de care, se putea transmite dreptul de proprietate în mod valabil. Inexistenţa titlului, ar fi echivalat cu inexistenţa dreptului de proprietate al vânzătorilor, fapt cunoscut de aceştia de vreme ce, au înserat o astfel de clauză.
Folosinţa faptică a terenului sau dobândirea unor adeverinţe de continuare a folosinţei ori a proprietăţii, nu puteau duce la dobândirea dreptului de proprietate şi nici la încheierea prin act autentic, a contractului de vânzare–cumpărare, aşa după cum au susţinut recurenţii.
De altfel, chiar prin motivele de recurs s-a arătat că, în cazul antecontractului, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 480 C. civ. pentru transmiterea proprietăţii.
Recurenţii au făcut această susţinere pentru a critica faptul validării de către instanţă al unui act ce nu putea transmite proprietatea dar, trebuie constatat că, în condiţiile îndeplinirii condiţiilor esenţiale ale vânzării, respectiv predarea bunului şi plata preţului, tocmai prin hotărârea instanţei se poate perfecta un act care prin el însuşi, nu are valoare de înscris autentic.
Pe cale de consecinţă, reţinând că acţiunea a fost introdusă la un an după obţinerea titlului de proprietate, act care confirma vocaţia de proprietar al vânzărilor şi că, plata preţului s-a făcut integral, cu achitarea diferenţei chiar anterior perfectării vânzării, deşi părţile au convenit să fie achitată numai la data autentificării contractului, instanţa de apel a respins în mod corect apelul pârâţilor.
Această instanţă a interpretat corect atât dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cât şi prevăzute de art. 1295 C. civ.
Urmează a se reţine corecta interpretare şi a dispoziţiilor art. 969 C. civ. atunci când a avut în vedere înţelegerea părţilor cu privire la faptul că, preţul convenit la data de 1 mai 1998 va fi respectat indiferent de valoarea terenului la data perfectării contractului.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 coroborat cu art. 296 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâţii Ş.M. şi Ş.I. împotriva deciziei nr. 218/C din 9 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 1 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4679/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 464/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
