ICCJ. Decizia nr. 4631/2004. Civil

ROMANIA

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA

Decizia nr. 4631

Dosar nr. 8352/2004

Şedinţa publică din 1 iunie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu de la 5 februarie 2004, Judecătoria Moineşti a admis cererea formulată de creditorul C.V. din comuna Agas, satul Simbrea judeţul Bacău, împotriva debitorului B.C. din Moineşti judeţul Bacău şi în consecinţă, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei Moineşti investită cu formulă executorie.

Apelul promovat de debitorul B.C. împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, în contradictoriu cu creditorul C.V. şi intimaţii reclamanţi A.P. şi B.S., precum şi cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 510 din 16 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.

Împotriva menţionatei decizii debitorul B.C. a declarat recurs fără a-l motiva.

În cererea de recurs acesta a menţionat, că va depune ulterior motivele de recurs, iar prin petiţia primită la instanţă în data de 25 mai 2005 a solicitat judecata în lipsă şi a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Art. 301 din acelaşi cod prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, comunicarea deciziei recurate s-a făcut la 17 mai 2004 (fila 24 din dosarul nr. 1214/2004 al Curţii de Apel Bacău), iar recursul a fost promovat la 26 mai 2004, prin cerere scrisă, deci în termen legal, dar fără a fi motivat.

Sancţionarea nerespectării normei procedurale prevăzute în art. 303 alin. (1) C. proc. civ., este nulitatea recursului conform art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căruia „recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2)".

Aşa fiind şi cum nu a fost constatată existenţa unor motive de casare care pot fi invocate din oficiu, se impune constatarea nulităţii recursului declarat de debitorul B.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de debitorul B.C. împotriva deciziei nr. 510 din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 1 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4631/2004. Civil