ICCJ. Decizia nr. 4645/2004. Civil. încheiere de suspendare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4645
Dosar nr. 9522/2004
Şedinţa publică din 1 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 11 octombrie 2002 reclamanţii R.J. şi R.R.M. au chemat în judecată pe pârâţii B.J. şi B.K. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceştia să fie evacuaţi necondiţionat din imobilul situat în localitatea Gorneşti, înscris în C.F. nr. 971, nr. top 393/1.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat, că sunt proprietari în cotă de 1/1 asupra imobilului şi nu există nici un fel de pretenţii reciproce între aceştia şi pârâţi, care au un comportament de răi gospodari, nu au achitat facturile de gaz metan, energie electrică, ceea ce a condus la sistarea furnizării acestora.
În drept reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ., art. 41 din Constituţie şi art. 112 şi urm. C. proc. civ.
Pârâţii B.J. şi K. au formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a soţilor D.F. şi D.E.; au solicitat respingerea cererii de evacuare, iar în caz de admitere a acesteia, chemaţii în garanţie, de la care au cumpărat imobilul prin act sub semnătură privată încheiat la 2 februarie 2001, să fie obligaţi la plata sumei de 80.000 lei reprezentând preţul achitat şi dobânda aferentă, până la plata efectivă a sumei datorate.
Prin sentinţa civilă nr. 5412 din 30 octombrie 2003 Judecătoria Târgu-Mureş a admis acţiunea şi în consecinţă; a dispus evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul situat în localitatea Gorneşti, înscris în C.F. nr. 972 Gorneşti nr. top 393/1 şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii B.J. şi K. în contradictoriu cu chemaţii în garanţie D.F. şi D.E.
Pârâţii au formulat apel împotriva sentinţei şi au solicitat, în principal, suspendarea judecăţii apelului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureş având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentic încheiat între reclamanţi şi chemaţii în garanţie, iar în subsidiar, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Târgu-Mureş a dispus, prin încheierea din Şedinţa publică din 4 martie 2004, suspendarea judecăţii apelului în conformitate cu dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureş.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii R.J. şi R.R.M. şi au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că instanţa a încălcat principiul dreptului de apărare şi al contradictorialităţii prin aceea că a suspendat judecata la primul termen în lipsa părţilor, deşi acestea ceruseră amânarea pentru a-şi angaja apărător.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul dosarului nr. 198/2004/C al Curţii de Apel Târgu-Mureş rezultă că, au formulat cerere de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare doar apelanţii-pârâţi (fila 14) şi intimaţii-intervenienţi (fila 15) nu şi intimaţii-reclamanţi.
Menţiunea din preambulul încheierii de suspendare a judecăţii privind constatarea depunerii la dosar de către intimaţi a cererilor de amânare a judecăţii pentru angajare de apărător, evident că se referă la intimaţii-intervenienţi şi nu la intimaţii-reclamanţi care nu au depus nici o cerere în acest sens.
De altfel amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare se poate acorda de instanţă conform art. 156 C. proc. civ., numai dacă se apreciază că o asemenea cerere este temeinic motivată. Eventuala respingere a cererii de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare nu poate constitui motiv de nulitate, instanţa nefiind obligată, potrivit textului citat, să admită cererea.
La suspendarea judecăţii apelului instanţa a avut în vedere cererea formulată de apelanţii-pârâţi în cuprinsul motivelor de apel, prin care au solicitat suspendarea până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureş. Prin această acţiune reclamanţii B.J. şi K. au chemat în judecată pe pârâţii D.F. şi E. şi R.J. şi M.R. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului autentic încheiat între aceştia pentru vânzarea imobilului, iar pârâţii D. să fie obligaţi să încheie cu reclamanţii un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică a imobilului respectiv.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata, când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
În raport de această prevedere legală, în mod corect curtea de apel, având în vedere obiectul dosarului nr. 4055/2003 al Judecătoriei Târgu-Mureş a suspendat judecata prin încheierea din 4 martie 2004.
În consecinţă, motivele invocate de recurenţii-reclamanţi nefiind întemeiate, nu pot fi luate în consideraţie, aşa încât recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii R.R.M. şi R.J. împotriva Încheierii din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă (dosar nr. 198/2004).
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4631/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4614/2004. Civil. Expropriere. Recurs → |
---|