ICCJ. Decizia nr. 4799/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta contract împrumut. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4799
Dosar nr. 9710/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 aprilie 2003, C.S. a chemat în judecată pe J.E.C., M.C. şi M.F. cerând a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut ipotecar încheiat între pârâţi şi autentificat sub nr. 1409 din 11 iulie 2000.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 8185 din 8 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a actului juridic atacat, referitor la constituirea ipotecii asupra imobilului identic cu p.t. nr.29806/VIII din C.F. 66419 Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 705 din 20 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului J.E.C., cu motivarea că actul constitutiv al ipotecii, fiind fondat pe un fals în declaraţii (art. 292 C. proc. civ.), sancţionat irevocabil prin sentinţa penală nr. 91 din 15 ianuarie 2003 a Judecătoriei Timişoara, este nul absolut, pentru cauză ilicită.
Împotriva acestei decizii pârâtul J.E.C. a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că nulitatea nu-i este opozabilă deoarece a acceptat ipoteca întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare, fiind ca atare un creditor beneficiar de bună-credinţă. A cerut respingerea acţiunii.
Recursul este neîntemeiat.
Pentru valabilitatea ipotecii este necesar ca cel care o constituie să fie proprietarul actual al bunului ipotecat. Desfiinţarea titlului acestuia, ca act iniţial, atrage anularea ipotecii, ca act juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice şi aplicării principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, determinat de nemo dat quod non habet.
Desigur, poate fi concepută buna creanţă a creditorului, întemeiată, bunăoară, pe cuprinsul cărţii funciare, dar acţiunea unei asemenea excepţii, numită aparenţa în drept (fondată pe error communis facit ius) încetează dacă există dovezi că ipoteca lucrului altuia a fost constituită în cunoştinţă de cauză, creditorul ştiind că lucrul ipotecat nu este proprietatea debitorului sau datorită unei grave neglijenţe (culpa lata) a omis să afle care este titlul constituientului ipotecii şi dacă acesta din urmă, este adevăratul proprietar (verus dominus).
Or, în speţă, în data constituirii ipotecii, debitorul era deja un cumpărător evins al bunului ipotecat (prin Decizia civilă nr. 616 din 6 martie 2000 a Tribunalului Timiş), iar în cartea funciară a fost înscris demersul reclamantei referitor la reîntoarcerea bunului în patrimoniul său în aceste condiţii, există cel puţin o gravă neglijenţă (culpa lata) a recurentei (creditor în contractul de împrumut şi beneficiar al ipotecii) în a se convinge că debitorul este adevăratul proprietar al bunului ipotecat.
Aşa fiind, cu temei instanţele de fond, admiţând în parte acţiunea, au desfiinţat ipoteca, situaţie în care, aparenţă în drept, invocată de recurentă, fiind inoperantă, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul J.E.C. împotriva deciziei civile nr. 705 din 20 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4883/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 4796/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
