ICCJ. Decizia nr. 5161/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5161
Dosar nr. 8718/2004
Şedinţa publică de la 14 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 499 din 18 noiembrie 2003 evocând fondul, după admiterea apelului şi anularea sentinţei civile nr. 367 din 26 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. Bucureşti şi a obligat intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii 10/2001 pentru imobilul ce a aparţinut sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti respectiv, cooperativa D. situată în localitatea Drăgăneştii de Vede, judeţul Teleorman.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reţinut că prin H.C.M. nr. 1594/2452 din 5 noiembrie 1954 purtând menţiunea „secret” s-a dispus transformarea fără plată a unor cooperative meşteşugăreşti în unităţi productive de stat, iar în anexa la legea amintită figurează şi imobilul arătat în cerere (fila 67 dosar fond). Ca atare s-a considerat a fi aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora sunt considerate imobile preluate abuziv şi imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate la data preluării în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial.
S-a mai reţinut că la notificarea formulată în baza art. 21 din Legea 10/2001 Primăria Drăgăneşti de Vede, Teleorman a comunicat reclamantei că în urma verificărilor efectuate nu a putut fi identificată clădirea menţionată în notificare (fila 4 dosar fond).
Faţă de răspunsul amintit s-a considerat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii 10/2001 ce urmează să-i fie acordate de către stat prin Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din aceiaşi lege.
Recursul declarat în cauză de către Ministerul Finanţelor Publice întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu solicitarea de a fi modificată decizia civilă 499/2003 în sensul respingerii cererii pentru lipsa calităţii procesuale active sau ca nefondată, critică soluţia instanţei de apel pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001. Se consideră că instanţa, în mod greşit a reţinut că imobilul, cooperativa D. din localitatea Drăgăneştii de Vede, jud. Teleorman a aparţinut reclamantei şi că a fost preluat abuziv de către stat. S-a mai arătat că în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, soluţionarea pe fond a cauzei impunea un rol activ din partea Curţii de Apel în administrarea dovezilor necesare, inclusiv expertiză de specialitate, pentru a trage o justă concluzie cu privire la situaţia de fapt, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
Criticile sunt întemeiate.
Instanţa de apel, admiţând apelul şi judecând cauza pe fond, a admis cererea de chemare în judecată formulată împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, şi l-a obligat la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, în condiţiile în care imobilul în litigiu nu a fost identificat şi evaluat.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea 20/2001, situat în Capitolul I Dispoziţii generale legii amintite – „imobilele preluate abuziv de stat ... se restituie de regulă în natură...”; se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, se arată în alin. (2) al textului arătat, doar „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă”.
Semnificaţia juridică a normelor legale sus-menţionate nu poate fi alta decât aceea că identificarea imobilului este obligatorie în toate cazurile de restituire întemeiate pe Legea 10/2001.
Obligaţia legală generală de evaluare a imobilului este prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din lege în raport cu care „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului”.
Ca atare, pentru a fi putut trage o concluzie justă cu privire la raporturile juridice şi drepturile reciproce ale părţilor litigante instanţa era obligată să elucideze caracteristica de bun identificat/identificabil al imobilului în cauză şi să procedeze la evaluarea acestuia.
Dată fiind neîndeplinirea obligaţiilor legale amintite, incidenţa cazului de nelegalitate invocat de către recurentă se justifică, astfel încât făcând aplicaţia art. 312 alin. (1), art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul, casându-se decizia atacată şi va trimite cauza pentru rejudecare în apel la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 499 din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecare în apel la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5204/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5005/2004. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
