ICCJ. Decizia nr. 5228/2004. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5228
Dosar nr. 26561/1/2004
Nr. vechi 8083/2004
Şedinţa publică de la 29 mai 2006
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2000, reclamanţii O.G. şi O.O. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Craiova, în suprafaţă de 3003 mp.
S-a arătat în acţiune că O.G. este soţia supravieţuitoare a lui O.A. decedat în 1989, iar O.O. este fiul acestuia.
S-a mai precizat că defunctul O.A. a deţinut de la părinţii săi O.E. şi A.O. terenul în suprafaţă de 3003 mp, situat în Craiova, şi această suprafaţă a fost expropriată în baza Decretului nr. 337 din 3 noiembrie 1985 fiind evidenţiată în tabelul anexă la nr. 2, poziţia 30, alături de o altă suprafaţă de teren ce a aparţinut numitului O.C., fratele lui O.A.
În urma exproprierii o parte din teren a fost afectat de construirea liniei de tramvai din oraşul Craiova, iar în prezent cea mai mare parte a lui este liberă, neafectată de utilităţi sau alte detalii de sistematizare.
Prin sentinţa civilă nr. 71/2002 Tribunalul Dolj a admis acţiunea formulată de O.G. şi O.O., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, şi a dispus restituirea suprafeţei de 1250 mp teren, condiţionată de restituirea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate, actualizate cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, reclamanţii au făcut dovada că sunt moştenitorii imobilului, că terenul provine de la părinţii acestuia şi să a fost expropriat în baza Decretului 337/1985.
Construcţia de pe acest teren a fost demolată şi, în prezent, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, este liberă suprafaţa de 1250 mp, nefiind afectată de detalii de sistematizare şi nici traversată de reţele de utilitate publică.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 183 din 11 iulie 2003, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii O.G. şi O.O., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Craiova, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Dolj şi Prefectura Judeţului Dolj.
Pârâţii au fost obligaţi să restituie reclamanţilor suprafaţa de 1250 mp teren, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.P., teren situat în Craiova, cu următoarele dimensiuni şi vecinătăţi: la N – pe o latură de 50 m., cu B-dul. N.T., la S – E cu Canalul colector şi la V – pe o latură de 50 m cu staţia peco OMV, pentru restul terenului constatându-se că au posibilitatea să obţină alte forme de despăgubiri.
Instanţa de apel, faţă de criticile formulate de către apelanţi, prin decizia civilă nr. 106 din 28 iunie 2002 a admis apelurile declarate e reclamanta O.G., Consiliul Local Craiova şi pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanţelor Publice, a schimbat sentinţa şi a reţinut spre rejudecare cauza pentru efectuarea unei noi expertize.
La pronunţarea acestei hotărâri s-a avut în vedere că, potrivit expertizei efectuate în cauză la instanţa de apel, construcţia amplasată pe terenul în suprafaţă de 3003 mp, situat în Craiova a fost demolat şi că în prezent din întreaga suprafaţă de teren este liberă numai cea de 1250 mp, nefiind afectată de detalii de sistematizare şi de alte utilităţi, şi în raport de dispoziţiile Legii 10/2001 s-a admis acţiunea în sensul celor arătate anterior.
A apreciat instanţa că era oportun ca impusa condiţionare pentru restituirea terenului, trebuia raportată numai la diferenţa despăgubirilor primite pentru teren şi valoarea acestuia, actualizată cu indicele de inflaţie, aşa cum a arătat reclamanta O.G. în critica formulată în apel.
De asemenea, s-a apreciat că se impunea identificarea terenului rămas liber după construirea B-dul N.T., a liniei de tramvai şi a trotuarului, pentru a se clarifica ce suprafaţă de teren trebuie restituită reclamanţilor.
Invocându-se dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea 10/2001 s-a considerat că se impunea stabilirea exactă a despăgubirilor primite de reclamanţi la data exproprierii, aspecte pentru care au fost admise apelurile.
Rejudecând cauza, instanţa a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, întocmit de expert T.A., prin care s-a concluzionat că suprafaţa de teren ce poate fi restituită în natură este de 1250 mp.
Reapreciind situaţia şi având în vedere concluziile raportului de expertiză, s-a ajuns la admiterea în parte a acţiunii în sensul obligării pârâţilor să restituie reclamanţilor suprafaţa de 1250 mp teren, şi s-a constatat că pentru restul terenului aceştia au posibilitatea să opteze pentru alte forme de despăgubiri prevăzute de Legea 10/2001.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, au declarat recurs în termenul prevăzut de lege pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Dolj şi Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Craiova a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, deoarece terenul trecut în proprietatea statului cu titlu prin Decretul de expropriere nr. 337/1985 şi că scopul exproprierii a fost atins, terenul fiind afectat de utilităţi în cea mai mare parte a suprafeţei sale, împrejurare faţă de care nu mai putea fi restituit în natură.
Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Craiova a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 – 10 C. proc. civ., şi a făcut o prezentare a modului în care a fost preluat terenul, a istoricului acestuia şi a soluţiilor date în cauză până în această fază procesuală, concluzionând că hotărârea instanţei de apel este nelegală pentru că a dispus restituirea parţială a terenului expropriat bazându-se pe constatările făcute în urma cercetării efectuate la faţa locului de către instanţă şi ţinând cont de precizările reclamantei făcute la faţa locului cu privire la semnele de hotar ale terenului.
Susţinerile acestui recurent nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de recurs indicate.
Analizând motivele de recurs invocate de pârâţii recurenţi, în raport şi de dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanţei de recurs să invoce şi din oficiu motivele de ordine publică, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele motive:
Sub un prim aspect, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la instanţă la data de 24 octombrie 2000, intitulată acţiune în revendicare imobiliară, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 3003 mp teren, situat în Craiova.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ.
Prin cererea de la fila 20 dosar fond, înregistrată la 16 ianuarie 2001, depune precizări la cererea privind „revendicarea terenului în sensul că solicită retrocedarea terenului expropriat pentru faptul că nu s-a realizat scopul exproprierii, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil ,pârâţii să le dea în schimb un alt teren în zona centrală a oraşului, similară cu cea a terenului expropriat, iar în ultimă instanţă să li se plătească contravaloarea acestuia la preţul practicat pe piaţa liberă pentru zona respectivă.
S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri în susţinerea acţiunii vizând dreptul de proprietate asupra terenului în discuţie, certificat de moştenitor, adrese emanând de la Primăria Municipiului Craiova ca răspunsuri la cererile adresate acestei instituţii de către reclamanţi în legătură cu restituirea terenului.
Curtea reţine că faţă de motivarea cererii intitulate „acţiune în revendicare”, faţă de temeiurile juridice invocate de reclamanţi şi faţă de modul în care aceştia au înţeles să-şi conceapă susţinerile în faţa instanţei, nici tribunalul şi nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual în limitele căruia judecata ar fi trebuit să aibă loc.
Este adevărat faptul că o anume situaţie de fapt expusă şi probată trebuie calificată juridic de instanţele de judecată, lămurirea şi explicarea obiectului procesului presupunând stabilirea tuturor instituţiilor şi regulilor juridice aplicabile. În acelaşi timp însă, calificarea juridică a unei situaţii de fapt date nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilităţii, schimbându-se astfel total obiectul şi temeiul juridic al acţiunii.
În cauza de faţă, nelămurind cadrul procesual în funcţie de care urma a se stabili normele legale şi instituţiile juridice aplicabile, şi analizând cererea din punctul de vedere al Legii 10/2001, în condiţiile în care motivarea şi susţinerea cererii de chemare în judecată cuprind elemente proprii unei acţiuni întemeiată pe dreptul comun, Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj au fost date prin încălcarea art. 84 şi art. 112 alin. (4) C. proc. civ.
Distinct de aceasta, instanţele au omis să observe că reclamanţii şi-au şi intitulat acţiunea în revendicare, indicând ca temei juridic art. 480 C. civ., acţiune ce a fost promovată la 24 octombrie 2000, dată când nici nu era în vigoare Legea nr. 10/2001 în raport de care a fost analizată cererea.
Trebuie avut în vedere că în sistemul nostru legislativ procesual, instanţa este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părţi, iar în privinţa obiectului litigiului trebuie să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie. Orice altă statuare contravine dispoziţiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Toate aceste elemente au ca finalitate respectarea principiului disponibilităţii procesuale.
Faţă de împrejurarea că instanţele s-au pronunţat pe un alt temei juridic decât cel indicat de reclamanţi, faţă de considerentele expuse, devine inutilă analiza celorlalte critici formulate de recurenţi, iar Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, iar în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., va casa atât decizia recurată cât şi sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj şi va trimite cauza spre soluţionare la acelaşi tribunal, care urmează să soluţioneze litigiul având în vedere temeiul juridic al acţiunii cu care instanţa a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. şi Consiliul Local al Municipiului Craiova.
Casează decizia nr. 183 din 18 iulie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, şi sentinţa nr. 71 din 14 martie 2002, a Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5231/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 408/2004. Civil → |
|---|
