ICCJ. Decizia nr. 5232/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5232
Dosar nr. 39669/1/2004
Dosar vechi nr. 17088/2004)
Şedinţa publica de la 29 mai 2006
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 707 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Alba a admis acţiunea reclamantei L.R. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Alba Iulia.
A fost anulată dispoziţia nr. 388 din 2 iulie 2003, emisă de pârâtul primarul municipiului Alba Iulia şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul situat în Alba Iulia înscrisă în C.F. Alba Iulia, nr. Top 994/1/2 şi nr. Top 1025/2/2.
A fost respinsă acţiunea reclamantei L.R. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Alba.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, potrivit extraselor de carte funciară, reclamanta L.R., a dobândit în anul 1979 dreptul de proprietate asupra construcţiilor situate administrativ în Alba Iulia, şi înscris în C.F. Alba Iulia, nr. Top 1025/2/2 casă şi curte intravilan şi nr. Top 994/1/2 grădină intravilan (B+5).
Terenul a fost preluat de către stat în 1977, când imobilul a fost dobândit de antecesorii reclamantei (B+2,4).
În anul 1989, Statul Român a preluat construcţiile în baza Decretului nr. 223/1974 (B+6), iar în anul 1996 imobilul a fost cumpărat de numiţii C.V.G. şi C.G.A.M. în baza Legii 112/1995, care şi-au intabulat dreptul de proprietate (B+7,8).
Prin notificarea formulată conform art. 21 din Legea 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin dispoziţia nr. 388 din 2 iulie 2003, emisă de Primarul municipiului Alba Iulia s-a respins notificarea reclamantei, fără a se face propuneri de acordare a altor măsuri reparatorii cu motivarea că imobilul nu a fost preluat abuziv.
Invocând dispoziţiile art. 1 din Legea 10/2001, instanţa de fond a învederat că imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în natură s-au prin echivalent. De asemenea, se arată că art. 2 din aceeaşi lege defineşte sintagma “imobilele preluate în mod abuziv”, incluzând printre acestea orice alte imobilele preluate cu titlu valabile, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, lit. g) din Legea nr. 10/2001), precum şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării lit. h) din Legea nr. 10/2001).
În raport de aceste texte măsura preluării de către stat a imobilului reclamantei este abuzivă şi în contradicţie atât cu art. 36 alin. (1) din Constituţia României din 1965, care ocrotea dreptul de proprietate personală, cât şi cu Declaraţia Universală a Dreptului Omului, şi cu Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, semnat de România în 1968, care ocrotea dreptul de proprietate şi dreptul de liberă circulaţie.
S-a reţinut că sub aspectul calificării măsurii de preluare ca fiind sau nu abuzivă, Legea nr. 10/2001, este clară şi nu există nici un dubiu că în speţă, preluarea imobilului reclamantei a fost abuzivă.
Faţă de apărarea pârâtului Primarul Municipiului Alba Iulia, potrivit căreia în raport cu disp. art. 1 pct. 4 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003, preluarea imobilului în litigiu nu a fost abuzivă, deoarece reclamanta a făcut cerere pentru plecarea definitivă din ţară, fiind despăgubită rezonabil cu 80.000 lei, s-a reţinut că, normele cuprind dispoziţii peste lege, care vin să modifice legea printr-o hotărâre de guvern.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a evaluat imobilul construcţiei la data preluării respectiv 10.10.1989, estimându-se valoarea reală la acel moment de 400.000 lei.
În această situaţie s-a reţinut că despăgubirile de 80.000 lei primite de reclamante sunt mult inferioare valorii imobilului, şi ca atare nu pot fii apreciate ca despăgubiri rezonabile, aspecte faţă de care în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, a fost anulată dispoziţia nr. 338/2003 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia.
Faţă de împrejurarea că imobilul din litigiu a fost vândut în conformitate cu dispoziţiile Legii 112/1995 şi că nu a fost anulat contractul de vânzare cumpărare, s-a constatat că potrivit art. 18 lit. d) din legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul în litigiu. Astfel, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001, primarul a fost obligat să emită dispoziţie în sensul celor arătate anterior şi să o transmită Prefecturii Judeţului Alba.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.J. Alba s-a reţinut a fi întemeiată cu motivarea că reclamanta a solicitat să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin Legea 10/2001, pârâtul are atribuţii numai atunci când se acordă ca măsuri reparatorii, titluri de valoare nominală conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sau când se constituie Comisia Interministerială conform art. 38 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Alba Iulia prin Primar a fost respins prin decizia civilă nr. 821/A din 26 mai2004, a Curţii de Apel Alba Iulia.
Instanţa de apel a reţinut că Tribunalul a stabilit corect situaţia de fapt şi a făcut o corectă aplicare a legii.
În acest sens s-a avut în vedere că H.G. nr. 498/2003, nu este aplicabilă în cauză, deoarece prin aceasta se aduc modificări Legii nr. 10/2001, care prevede ca măsuri reparatorii, restituirea imobilului când este posibil ori, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc. Prin art. I. 4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, s-a folosit noţiunea de „îndestulare rezonabilă”. Conform raportului de expertiză efectuat la momentul preluării imobilului, acesta a fost evaluat la 400.000 lei, iar plata unor despăgubiri de 80.000 lei făcută reclamantei, nu poate constitui o despăgubire rezonabilă, fiind vorba de doar de 1/5 parte din valoare.
Avându-se în vedere art. 48 din Legea 10/2001, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că persoanele îndreptăţite pot solicita măsuri reparatorii în natură s-au în echivalent indiferent dacă au solicitat restituirea sau nu a imobilului până la data intrării în vigoare a legii şi indiferent de modul de soluţionare şi că potrivit art. 47 din aceeaşi lege, persoana îndreptăţită are alegerea măsurii reparatorii şi a suspendării eventualelor litigii.
În plus s-a avut în vedere că potrivit art. 24 din lege, deţinătorul imobilului are obligaţia de a emite decizia sau dispoziţia, iar în cazul în care restituirea nu este posibilă în natură, să facă ofertă de restituire prin echivalent, acestea putând fii şi sub forma unor despăgubiri.
Împotriva acestei ultimei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul Municipiului Alba Iulia.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel a stabilit că prevederile H.G. nr. 498/2003 nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care respectivele norme au fost elaborate pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte pentru asigurarea urgentării aplicării acesteia prin calificarea unor concepte şi situaţii juridice aplicabile procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor depuse de către persoanele îndreptăţite.
O a doua critică se referă la împrejurarea că nu s-a răspuns motivat la fiecare critică formulată în apel, motiv ce poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În fine o a treia critică se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale constând în faptul greşitei acordări de măsuri reparatorii, în condiţiile în care reclamanta, la data preluării imobilului cu titlu a primit despăgubiri într-un cuantum rezonabil.
Recursul nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, este reglementat prin Legea nr. 10/2001.
Art. 2 al actului normativ în discuţie stabileşte domeniul de aplicare al legii, printre ipotezele avute în vedere regăsindu-se la lit. g) şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Potrivit Constituţiei României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Prin urmare, dispoziţiile constituţionale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative şi o limită determinată a conţinutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legii printr-un act normativ de rang inferior.
În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, textul din Legea nr. 10/2001, definind noţiunea de imobil preluat abuziv, nu face nici o distincţie cu privire la diferitele categorii de legii ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4, lit. B) din Normele Metodologice, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, ce stabileşte caracterul neabuziv al preluării în situaţia în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare este în mod evident în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice.
Prin urmare atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă aplicare a legii stabilind că şi imobilele preluate conform Decretului nr. 223/1974, intră în domeniul de aplicare a Legii 10/2001.
Şi a doua critică formulată în recurs este nefondată deoarece, instanţa de apel a răspuns la motivele invocate de către pârât în mod sintetic avându-se în vedere că nu este obligatoriu a se răspunde separat fiecărui motiv, existând posibilitatea pentru instanţă să răspundă în mod sintetic la toate motivele invocate într-o cale de atac.
În fine ultima critică referitoare la faptul că greşit s-a reţinut că reclamanta poate beneficia de măsuri reparatori este de asemenea nefondată faţă de dispoziţiile art. 48 din Legea 10/2001, persoanele îndreptăţite pot solicita măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, indiferent dacă au solicitat restituirea sau nu a imobilului până la data intrării în vigoare a legii şi indiferent de soluţia dată. Conform art. 47 din aceeaşi lege, persoana îndreptăţită are alegerea măsurii reparatorii.
Aşa cum corect s-a reţinut, preluarea imobilului reclamantei de către stat a fost abuzivă, iar imobilul a fost vândut conform Legii 112/1995, contractul de vânzare cumpărare nefiind anulat, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii, ceea ce impune a se da eficienţă dispoziţiilor art. 36 din Legea 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, recursul va fi privit ca nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Municipiului Alba Iulia prin Primar împotriva deciziei civile nr. 821/A din 26 mai 2004, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10133/2004. Civil. Restituire metale... | ICCJ. Decizia nr. 5231/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
