ICCJ. Decizia nr. 5278/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5278
Dosar nr. 7568/2004
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 15918 din 4 iulie 2003 la Judecătoria Timişoara, reclamanţii B.A. şi B.L. domiciliaţi în Timişoara, au chemat în judecată pe pârâţii J.Ş. şi J.F. domiciliaţi în Timişoara, solicitând instanţei ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună:
- sistarea lucrărilor de introducere a apei şi canalizării de către pârâţi, la domiciliul lor, pe terenul proprietatea reclamanţilor din C.F. nr. top 3130-3131/1 Timişoara;
- obligarea pârâţilor de a desfiinţa lucrările făcute pe acest teren pentru introducerea apei şi canalizării, respectiv căminul pentru aceste reţele executat abuziv, fără acordul lor, sau autorizarea reclamanţilor de a desfiinţa lucrarea, pe cheltuiala pârâţilor;
- obligarea pârâţilor să permită accesul reclamanţilor pe poarta mică şi spaţiul proprietatea lor, pentru care pârâţii au un drept de servitute de trecere, pentru a realiza accesul în grădina reclamanţilor, aflată după casa cu nr. 21/A, proprietatea pârâţilor;
- obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând:
- admiterea, în parte, a acţiunii şi anume referitor la accesul reclamanţilor la grădina proprietatea lor, iar în rest, respingerea acţiunii;
- să se dispună continuarea lucrărilor de introducere a apei şi a canalizării pentru imobilul proprietatea pârâţilor situat în Timişoara, C.F., nr. top 3130-3131/2 prin trecerea care face obiectul servituţii de trecere nr. top 3130- 3131/1 din C.F.;
- obligarea reclamanţilor să-şi dea acceptul pentru efectuarea lucrărilor de branşament apă şi racord canal asupra imobilului proprietatea pârâţilor, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de acceptul lor;
- obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
La 9 octombrie 2002 pârâţii au formulat o cerere completatoare a cererii reconvenţionale, solicitând:
- obligarea reclamanţilor să-şi dea consimţământul la introducerea gazului metan în locuinţa pârâţilor, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de consimţământ;
- să se instituie în favoarea lor o servitute de apeduct pentru trecerea conductelor de gaz şi canalizare.
Prin sentinţa civilă nr. 8228 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Timişoara s-a admis, cererea reconvenţională completată şi s-a admis, în parte, acţiunea principală şi în consecinţă:
Pârâţii au fost obligaţi:
- să desfiinţeze căminul de vizitare pentru apometru, care urmează să fie amplasat în zona verde (conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert Z.O.) în dreptul terenului pentru care s-a acordat servitute de trecere prin Decizia civilă nr. 2546 din 27 septembrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara, iar în caz contrar autorizează pe reclamanţi să execute lucrarea, pe cheltuiala părţii adverse;
- să permită accesul reclamanţilor pe poarta mică şi spaţiul proprietatea acestora, pentru care pârâţii au un drept de servitute de trecere, pentru a realiza accesul în grădina reclamanţilor, aflată după casa cu nr. 21/A, proprietatea pârâţilor.
S-a încuviinţat continuarea lucrărilor de introducere a apei şi a canalizării pentru imobilul proprietatea pârâţilor, prin trecerea pe terenul care face obiectul servituţii de trecere care este proprietatea reclamanţilor.
Reclamanţii au fost obligaţi să-şi dea consimţământul la efectuarea lucrărilor de branşament apă, racord canal şi introducere gaz metan la imobilul proprietatea pârâţilor, iar în caz de refuz, hotărârea urmează să ţină loc de consimţământ.
S-a instituit în favoarea pârâţilor o servitute de apeduct pentru trecerea conductelor de gaz şi canalizare asupra terenului proprietatea reclamanţilor, conform raportului de expertiză precizat.
S-au respins capetele de cerere din acţiunea principală privind sistarea lucrărilor de introducere a apei şi a canalizării de către pârâţi precum şi obligarea pârâţilor de a desfiinţa lucrările efectuate, cu excepţia căminului de vizitare care urmează a fi amplasat în zona verde.
Au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 5.831.500 lei către pârâţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de reclamanţi, împotriva acestei sentinţe, a fost admis, prin Decizia nr. 96 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, şi, în consecinţă, s-a schimbat în parte sentinţa numai cu privire la înlăturarea dispoziţiei privind amplasarea căminului de apometru în zona verde. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi s-a dispus obligarea pârâţilor la 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că soluţia prezentată în expertiza tehnică în construcţii, în vederea amplasării conductelor de apă, canalizare şi gaze naturale este, din punct de vedere tehnic, unică, fiind propusă numai după consultarea unicului furnizor al serviciilor de distribuţie apă şi analizare, RA A. Timişoara.
De asemenea, Curtea a înlăturat dispoziţia privind amplasarea căminului de apometru, în zona verde, întrucât părţile nu au investit instanţa cu o astfel de cerere, iar pronunţarea instanţei în acest sens constituie plus petita, iar zona verde aparţine domeniului public, proprietatea Consiliul Local al municipiului Timişoara, care nu a fost parte în proces.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.A. şi B.L. , solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. să se modifice Decizia şi să se schimbe sentinţa în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.
În motivarea recursului se susţine, în esenţă, că în mod nelegal atât instanţa de fond cât şi cea de apel au ales varianta cea mai simplă în soluţionarea litigiului, preluând toate propunerile expertului Z.O., iar atât timp cât pârâţii nu au o „soluţie autorizată de amplasare a unui cămin de vizitare, cu apometru, nici reţeaua de apă şi canalizare nu poate fi aprobată şi legalizată de a se realiza de către instanţă care nu are atribuţii de avizare din punct de vedere tehnic".
Se mai susţine că în mod nelegal s-a menţinut dispoziţia de a se continua lucrările pentru reţeaua de apă şi canalizare, începute fără acordul reclamanţilor şi fără autorizaţie legală.
Referitor la reţeaua de gaz, reclamanţii susţin că soluţia este greşită deoarece cererea de completare a acţiunii a fost tardiv formulată, iar atribuirea unei servituţi aeriene peste „cele subterane şi supraterane afectează dreptul lor de proprietate, consfinţit prin Constituţie şi Codul civil".
Înalta Curte, analizând Decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate, de actele şi lucrările dosarului, reţine că prin Decizia nr. 2456 din 27 septembrie 2000 (irevocabilă) a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a constatat că părţile deţin în proprietate comună terenul în suprafaţă de 687 mp, situat în Timişoara, reclamanţii având dreptul la 587 mp, iar pârâţii la 100 mp, s-a sistat comunitatea, dezmembrând terenul în două parcele, atribuindu-se fiecărei părţi suprafaţa la care avea dreptul; s-a constituit o servitute de trecere pietonală în favoarea pârâţilor pe o parcelă în suprafaţă de 22,37 mp şi au fost obligaţi reclamanţii să permită pârâţilor exerciţiul dreptului de servitute.
Potrivit autorizaţiei de construire nr. 1276 din 12 iunie 2002 emisă de Primăria Municipiului Timişoara, s-a admis cererea pârâţilor şi s-a autorizat executarea lucrărilor de construcţie pentru branşament apă şi racord canal, la imobilul proprietatea lor din Timişoara.
Expertiza tehnico-judiciară efectuată de ing. Z.O., a stabilit în raport de modul de amplasare a imobilelor şi de măsurările din teren, modalitatea de realizare a lucrărilor de introducere a apei potabile, a canalizării precum şi de introducere a reţelei de gaz metan, soluţia propusă de expert fiind avizată şi de RA A.C.A. Timişoara, aşa cum rezultă din adresa nr. 6138/DT din 4 iunie 2003.
Din schiţa anexată raportului de expertiză rezultă că imobilul pârâţilor, se află în continuarea imobilului reclamanţilor, într-un teren înfundat şi de aceea prin Decizia nr. 2546/2000 s-a instituit servitute de trecere în favoarea pârâţilor pe o parcelă în suprafaţă de 22,37 mp.
Art. 630 C. civ., stipulează că „acela căruia se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji cu dânsa spre a o păstra", iar art. 634 C. civ. prevede expres că „proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a i-o îngreuna".
Din dispoziţiile legale precizate rezultă că pârâţii, după obţinerea autorizaţiei de construire, au început executarea lucrărilor de construire pentru branşament apă şi canal şi au dreptul să execute aceste lucrări astfel cum a stabilit şi expertul, cu avizul serviciului tehnic de la regia de apă şi canal.
De asemenea, pârâţii sunt îndreptăţiţi să solicite introducerea gazului metan cu respectarea dispoziţiilor legale în materie privind autorizarea lucrărilor de către unitatea furnizoare de gaz metan.
Din considerentele expuse rezultă că refuzul reclamanţilor de a permite pârâţilor, ca pe terenul pe care s-a instituit servitute de trecere, să execute lucrări pentru utilităţile necesare normalei folosinţe a unei locuinţe (apă, canalizare, gaz metan) este nelegal şi în consecinţă, în mod legal instanţa de fond şi de apel au încuviinţat continuarea acestor lucrări, suplinind consimţământul reclamanţilor.
Referitor la tardivitatea precizării cererii reconvenţionale, Înalta Curte constată că în mod legal atât instanţa de fond cât şi cea de apel au constatat că cerinţele art. 134 C. civ. au fost îndeplinite la termenul de judecată din 9 octombrie 2002 şi că în raport de obiectul ei şi de termenul la care a fost depusă, această cerere nu întârzie judecarea cauzei.
De altfel, chiar în situaţia în care precizarea ar fi fost tardiv depusă, pârâţii aveau posibilitatea de a formula cererea pe cale separată, această cerere fiind oricum admisibilă, deoarece potrivit art. 630 şi 632 C. civ. precizate, pârâţii au dreptul de a folosi servitutea de trecere instituită pe terenul reclamanţilor în vederea realizării reţelei de introducere a gazului metan în locuinţa lor, deşi reclamanţii refuză, în mod nelegal, ca în calitate de proprietari ai terenului să-şi dea consimţământul.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIV
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.A. şi B.L. împotriva deciziei nr. 96 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5293/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 525/2004. Civil. Leg.10/2001. Recurs → |
|---|
