ICCJ. Decizia nr. 5480/2004. Civil. Evacuare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5480
Dosar nr. 8912/2004
Şedinţa publică din 21 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4972 din 26 septembrie 2003, Judecătoria Oradea a admis acţiunea formulată la 16 decembrie 2002 de reclamanta S.A.C. şi a dispus evacuarea pârâţilor G.M., G.I., S.G., ş.a. din imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. 719 Seleuş.
A respins totodată, cererea reconvenţională formulată de către pârâţii reclamanţi în contradictoriu cu reclamanta pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că deşi reclamanta, în calitate de proprietar al imobilelor în litigiu, i-a notificat pe pârâţi, în vederea încheierii unui nou contract de închiriere aceştia nu au formulat nici un răspuns acestei notificări, ceea ce o îndreptăţeşte pe proprietară să solicite evacuarea lor necondiţionată, în acord cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din OUG nr. 40/1999, aprobată prin Legea nr. 241/2001.
Apelul declarat de pârâţi a fost anulat ca insuficient timbrat prin Decizia civilă nr. 231/A din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, reţinându-se că aceştia nu s-au conformat dispoziţiei de a achita timbrul judiciar în sumă de 1500 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal, pârâţii G.M., S.G., G.G., G.I., G.S., G.C. şi R.E., susţinând în esenţă că au achitat taxa judiciară de timbru şi au depus chitanţa fiscală, alăturând acesteia şi timbrul judiciar de 1500 lei, care însă s-a pierdut din dosarul cauzei.
Recursul se priveşte ca fondat urmând a fi admis, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei în vederea rejudecării apelului.
Este adevărat că, la data soluţionării apelului nu exista la dosarul cauzei dovada achitării timbrului judiciar, în cuantumul prevăzut de OUG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.
Soluţia anulării apelului ca insuficient timbrat apare ca excesivă însă, în raport de obiectul litigiului, evacuarea pârâţilor din locuinţă, şi valoarea modică a timbrului nedepus la data judecăţii, 1500 lei, în condiţiile în care pârâţii nu erau prezenţi la termenul fixat, era depusă dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru în cuantum de 42.500 lei şi ar fi existat posibilitatea acordării unui nou termen în vederea satisfacerii obligaţiei legale de a depune şi timbrul juridicar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii G.M., S.G., G.G., G.I., G.S., G.C. şi R.E. împotriva deciziei civile nr. 231 din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5494/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5488/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|