ICCJ. Decizia nr. 5481/2004. Civil. Retrocedare imobil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5481
Dosar nr. 8926/2004
Şedinţa publică de la 21 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 9 aprilie 2003, reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Ploieşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună retrocedarea imobilului situat în Ploieşti, imobil constând în teren ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 417/1986.
În motivarea cererii se arată că imobilul a fost dobândit de autorul reclamantei şi de soţia acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 21906 din 14 iunie 1974, iar în anul 1986 a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, figurând în anexa la Decretul nr. 417/1974, la poziţia 102/118.
Se mai arată că pe acest teren a existat o construcţie ce a fost demolată, dar în prezent terenul este liber, neproducându-se efectele exproprierii şi că autorului reclamantei i-au fost acordate despăgubiri în sumă de 65.252 lei, care însă nu reflectau valoarea reală a imobilului, despăgubirile urmând a fi restituite de reclamantă, la valoarea reactualizată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, iar în cauză au fost administrate probe, respectiv, înscrisuri şi expertiză contabilă, pentru actualizarea sumei încasate cu titlu de despăgubiri pentru imobil şi topo, pentru identificarea terenului.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1067 din 23 octombrie 2003 a admis acţiunea şi a obligat Primăria municipiului Ploieşti să retrocedeze reclamantei terenul, iar pe reclamantă a obligat-o să restituie primăriei suma de 3.799.332 lei reprezentând contravaloarea reactualizată a terenului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că autorii reclamantei au fost proprietarii imobilului în litigiu, iar aceasta este unica lor moştenitoare şi că imobilul, expropriat pentru cauză de utilitate publică, a fost identificat de expertul tehnic, procedându-se şi la actualizarea sumei primite cu titlu de despăgubiri.
Mai reţine prima instanţă că este neîntemeiată apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta trebuia să respecte procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât timp există prevedere specială pentru cazurile când exproprierea nu şi-a atins scopul.
Împotriva acestei hotărârii a declarat apel pârâta, susţinând că reclamanta, pentru restituirea imobilului în litigiu, trebuia să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură ce a fost folosită pentru acelaşi imobil de către L.A. şi A.L., care au formulat notificare, solicitând despăgubiri, fapt necunoscut la data judecării cauzei la instanţa de fond şi care urmează a fi avut în vedere la judecata în apel.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 557 din 2 martie 2004, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în motivarea sa că, temeiul de drept al acţiunii este Legea nr. 33/1994, deşi ulterior a fost adoptată Legea nr. 10/2001, lege specială, care în art. 11 reglementează măsurile reparatorii pentru expropriere, aşa încât pentru realizarea restituirii imobilului, se impunea ca reclamanta să urmeze procedura prevăzută de această lege, prin formularea unei notificări şi, în caz de răspuns nefavorabil, prin promovarea unei contestaţii, prilej cu care puteau fi verificate condiţiile în care a avut loc exproprierea şi dacă imobilul poate fi restituit, cu atât mai mult cu cât, cu privire la acelaşi imobil a fost depusă notificare de L.A. şi A.L.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A.E., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că, în mod greşit a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea, odată ce art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu instituie obligativitatea de a utiliza numai calea acestei legi, iar Legea nr. 33/1994 este în vigoare, nefiind abrogată.
Prin motivele de recurs se mai susţine că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că L.A. şi A.L. au formulat notificare pentru acelaşi imobil, când din probele de la dosar rezultă că aceştia au solicitat despăgubiri pentru un alt teren, situat în Ploieşti.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente :
Acţiunea formulată pentru retrocedarea imobilului ce a fost expropriat prin Decretul nr. 417/1986, a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 9 aprilie 2003.
Or, la acea dată, intrase în vigoare, prin publicarea sa în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, lege specială care, prin art. 11, instituie reguli specifice pentru restituirea în cazul imobilelor expropriate.
Astfel, potrivit alin. (2) al art. 11 din lege, atunci „…când nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate, actualizată cu indicele de inflaţie.”
Conform alin. (3) al art. 11 din aceeaşi lege, „ în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi şi pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.”
Din interpretarea dispoziţiilor art. 11, rezultă că legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidenţa legii a tuturor cazurilor de expropriere, indiferent dacă a fost făcută cu titlu valabil sau fără titlu valabil şi fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.
De altfel, Legea nr. 10/2001 are o aplicare generală în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor imobile, pentru că acoperă sfera tuturor modalităţilor de preluare abuzivă a imobilelor.
Aşadar, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidenţa ei, persoanele îndreptăţite pot obţine măsuri reparatorii (inclusiv restituirea imobilului în natură) numai în condiţiile acestei legi speciale şi urmează să se conformeze condiţiilor, procedurilor şi termenelor prevăzute de lege.
Aşa fiind, calea legală de restituire a imobilului în litigiu este supusă procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, acţiunea de restituire aşa cum a fost formulată de reclamantă fiind, astfel, inadmisibilă.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind lipsa de identitate între imobilul pentru care au adresat notificare primăriei, în temeiul Legii nr. 10/2001, L.A. şi A.L. şi cel a cărei retrocedare se solicită prin prezenta acţiune, este de reţinut că, în mod corect a arătat curtea de apel faptul că, dacă reclamanta ar fi uzat de procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001, prin formularea unei notificări adresată pârâtei, s-ar fi putut face verificări, în temeiul dovezilor depuse, atât cu privire la condiţiile în care a avut loc exproprierea, cât şi cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite a celor care au notificat pentru restituirea imobilului în litigiu.
Prin urmare, rezultă că este în afara criticii soluţia adoptată de instanţa de apel, care a hotărât temeinic, în raport de data introducerii cererii, că acţiunea este inadmisibilă şi, pe cale de consecinţă, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.E. împotriva deciziei civile nr. 557 din 2 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5490/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 5291/2004. Civil. Daune. Recurs → |
|---|
