ICCJ. Decizia nr. 5597/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 45 din 6 septembrie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca nefondat apelul civil promovat de apelanta - contestatoare D.A. împotriva sentinței civile nr. 319 din 29 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău în contradictoriu cu intimata - pârâtă Primăria Comunei Dămienești, Județul Bacău.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta D.A. a chemat în judecată Primăria Comunei Dămienești, contestând dispoziția nr. 152 din 2 aprilie 2002, prin care i s-a respins notificarea nr. 420/2001, referitoare la retrocedarea proprietății și folosinței imobilului situat în comuna Dămienești.
Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 319 din 29 mai 2002 a respins contestația ca nefondată, reținând că prin dispoziția nr. 152 din 2 aprilie 2002, Primarul Comunei Dămienești a respins ca nefondată notificarea adresată de contestatoare, cu motivarea că imobilele sunt ocupate de un moștenitor, în baza certificatului de moștenitor, iar pentru terenuri s-a emis titlu de proprietate în condițiile Legii fondului funciar, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, apreciind că este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a ținut seama de actele înfățișate, respectiv, testamentele din 16 august 1956 și 1963, dându-se valoare certificatului de moștenitor nr. 575 din 17 mai 1984 care conține consemnări greșite, ce au condus și la pronunțarea sentinței civile nr. 319/2002.
Curtea de Apel Bacău a constatat că apelul nu este întemeiat.
S-a reținut că deși a formulat o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, în realitate, apelanta este nemulțumită de modul cum s-a dezbătut succesiunea părinților săi și de conținutul titlurilor de proprietate nr. 142496/1991 și nr. 142791/1994, în ceea ce privește persoanele în favoarea cărora au fost emise. Aceste chestiuni, însă, nu pot forma obiectul analizei pe calea procedurii speciale deschise de Legea nr. 10/2001, ci eventual al unor acțiuni de drept comun de revendicare imobiliară sau de anulare a actelor ce s-au încheiat în disprețul legii.
Pe cale de consecință, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
împotriva deciziei Curții de Apel Bacău, reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege.
în motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel nu a reținut problema principală din dosar și anume, faptul că Primăria a emis titlu de proprietate pe numele reclamantei dar împreună cu sora sa, T.M., în condițiile în care reclamanta beneficia de un testament olograf. Mai mult decât atât, pentru o suprafață de 2,58 ha, s-ar fi emis titlu doar pe numele surorii sale. în concluzie, s-a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise, a contractelor de vânzare cumpărare pe care T.M. le-a încheiat cu fiul său și anularea certificatului de moștenitor nr. 575 din 17 mai 1984.
La 28 mai 2003, în condițiile în care procedura de citare fusese legal îndeplinită cu toate părțile din proces și nici una dintre acestea nu solicitase judecarea în lipsă, Curtea Supremă de Justiție, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, a constatat incidente dispozițiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., și, față de împrejurarea că nici una dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, a dispus suspendarea cauzei.
La data de 14 iulie 2004, recurenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, arătând că la termenul din 28 mai 2003 nu s-a putut prezenta la judecată.
Față de această situație, înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
în cauza de față, judecata recursului a fost suspendată la data de 28 mai 2003 iar cererea de repunere pe rol a fost formulată la 14 iulie 2004, deci la 1 an și două luni de la ultimul act de procedură.
în condițiile în care recurenta nu a dovedit nici o împrejurare de natură a duce la concluzia că lăsarea în nelucrare a cauzei nu îi este imputabilă și observând că nu a operat nici unul dintre motivele de întrerupere a perimării, înalta Curte a constatat perimat recursul declarat de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5643/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5586/2004. Civil → |
|---|
