ICCJ. Decizia nr. 5586/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4936/2001 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamantele C.T., I.M., P.I.M. și T.R. au chemat în judecată pe pârâta RA L. București și au solicitat după cum urmează:
- anularea deciziei nr. 24 din 20 iunie 2001 emisă ca răspuns la notificarea trimisă pârâtei și înregistrată la aceasta sub nr. 3858 din 24 aprilie 2001;
- restituirea în natură, în deplină proprietate și posesie și liber de orice sarcini a imobilului situat în București;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii lor reclamantele susțin că imobilul a aparținut unchiului lor C.J., care l-a cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 37423 din 20 octombrie 1937 autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat de la vânzătorii R.A. și M.C.A., actul fiind transcris sub nr. 204111/1937 la grefa Tribunalului Ilfov și înscris în C.F. București sub nr. 7424 din 3 iulie 1940.
Că imobilul a fost naționalizat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950 deși C.I. făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, fiind de profesie avocat.
Că la 26 iulie 1982 C.I. a decedat, moștenitorii acestuia fiind reclamantele în calitate de nepoți de frate și soră ai defunctului.
Că pârâta RA L. București care este deținătoarea imobilului și pe care au notificat-o potrivit Legii nr. 10/2001 a refuzat restituirea în natură a imobilului prin decizia nr. 24 din 20 iunie 2001 motivându-și refuzul pe prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.
în drept reclamantele și-au motivat cererea pe prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 13 alin. (1) C. proc. civ., art. II din Decretul nr. 92/1950,art. 2 alin. (1) lit. h), art. 4 alin. (2), art. 9 alin. (1), art. 16 alin. (4) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 240/2001 și a anexei nr. 2 la H.G. nr. 240/2001.
Prin sentința civilă nr. 784/F din 29 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, acțiunea reclamantelor a fost respinsă ca neîntemeiată în considerentele hotărârii arătându-se în esență următoarele:
- reclamantele nu au făcut dovada cu actele depuse la dosar că au calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001;
- din certificatul de moștenitor nr. 24 din 3 octombrie 2000 nu rezultă cu certitudine gradul de rudenie al reclamantelor față de pretinsul autor și nici dacă au acceptat succesiunea după acesta;
- din certificatul de deces al defunctului J.C. rezultă că domiciliul acestuia era în străinătate, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat;
- nu s-a făcut dovada că I.C. menționat în actul de vânzare-cumpărare al imobilului este una și aceiași persoană cu I.C., I.V.C. și I.C., nume care sunt menționate în actele depuse la dosar;
- nu a fost identificat cu certitudine imobilul revendicat, față de mențiunile din anexa la Decretul nr. 92/1950;
- imobilul, intrat în posesia pârâtei în baza deciziei nr. 396/1990 emisă de P.M.B. este ocupat în prezent de Ambasada Republicii Macedonia făcând parte din categoria imobilelor menționate în art. 16 din Legea nr. 10/2001 care nu se restituie în natură foștilor proprietari, acestora acordându-li-se măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantele C.T., I.M., P.I.M. și T.R. au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 784/F din 29 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, care a fost admis prin decizia civilă nr. 408 din 29 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și s-a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul că se admite contestația reclamantelor C.T. și I.M., se anulează decizia nr. 24 din 20 iunie 2001 emisă de RA L. și se restituie în natură imobilul din București.
A fost respins apelul declarat de reclamantele P.I.M. și T.R. ca neîntemeiate.
în motivarea deciziei instanța de apel a reținut pe baza probelor administrate în cauză în esență următoarele.
Imobilul situat în București revendicat de reclamante a fost cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 37423 din 20 octombrie 1937 de către avocat C.I. și naționalizat de la acesta prin Decretul nr. 92/1950 poziția 38 în anexa la decret.
Că la data de 26 iulie 1982 a decedat C.I. care în timpul vieții a mai fost cunoscut și sub numele de C.V.I. și C.J. și că moștenitoarele acestuia sunt reclamantele C.T. și I.M. în calitate de nepoate de frate predecedat a lui C.I.
Că imobilul din litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, proprietarul C.I. fiind exceptat de la aplicarea actului de naționalizare, potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, deoarece face parte din categoriile socio-profesionale exceptate fiind de profesie avocat, calitate ce rezultă chiar din actul de proprietate al acestuia, având ca sursă de existență practicarea avocaturii.
Cum imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, instanța de apel a considerat că nu se încadrează în prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiindu-i aplicabile prevederile din alin. (4) din același articol.
A fost înlăturată și apărarea intimatei pârâte în sensul că nu s-a făcut dovada acceptării în termen a succesiunii de către moștenitoare, față de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia cererea de restituire are valoare de acceptate a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru motivele arătate s-a considerat că refuzul pârâtei de a restitui reclamanților C.T. și I.M., în natură imobilul naționalizat fără titlu valabil de la autorul acestora nu este legal, impunându-se admiterea apelului, anularea deciziei nr. 24 din 20 iunie 2001 emisă de RA L. și obligarea acesteia la restituirea imobilului în natură.
împotriva deciziei civile nr. 408 din 29 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs RA A.P.P.S. care prin O.U.G. nr. 32 din 21 martie 2002 s-a comasat prin absorbție cu RA L. care s-a desființat, dobândind toate drepturile și fiind ținută de toate obligațiile RA L..
Recursul declarat de RA A.P.P.S. este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esență următoarele:
- instanța de apel a interpretat greșit modul în care statul a preluat imobilul, considerând că preluarea s-a făcut fără titlu, înlăturând susținerile pârâtei R.A. A.P.P.S. (care a preluat prin comanare pe RA L.) că nu este identitate între imobilul naționalizat și cel revendicat și că identitatea persoanei, respectiv autorul reclamantelor este incertă, acesta apărând cu diferite prenume în înscrisurile depuse la dosar;
- autorul reclamantelor s-a încadrat în categoria persoanelor prevăzute la art. I din Decretul nr. 92/1950, fiindu-i naționalizate și alte patru apartamente menționate la poz. 43 din anexa la decret, ceea ce înseamnă că statul deține imobilul cu titlu valabil;
- corect s-a respins notificarea prin care se solicită restituirea în natură a imobilului, câtă vreme acesta se încadra în prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;
- instanța de apel a reținut în mod greșit declarațiile de notorietate aflate la dosar cu privire la persoana lui C.I.
Recursul este nefondat.
Corect a reținut instanța de apel că preluarea imobilului situat în București în baza Decretului nr. 92/1950 s-a făcut fără titlu valabil. Este evident că autorul reclamantelor, de profesie avocat, se încadra în prevederile art. II din Decretul 92/1950, care menționează că "nu intră în prevederile decretului de față și nu se naționalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și pensionarilor".
Calitatea de avocat a autorului reclamantelor îl include în categoria intelectualilor profesioniști neavând relevanță împrejurarea că acesta avea în proprietate mai multe imobile, câte vreme își câștigă existența din activitatea de avocat fiind deci exceptat de la naționalizare.
în consecință corect a reținut instanța de apel că titlul statului nu este un titlu valabil, imobilul încadrându-se în prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, și deci se restituie în natură chiar dacă este ocupat cu contract de închiriere de către Ambasada Republicii Macedonia.
Cât privește identitatea între imobilul naționalizat și cel revendicat nu există nici un dubiu, atât în contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantelor cât și în anexa la Decretul nr. 92/1950, menționându-se imobilul la poziția 38.
Cu privire la prenumele diferit (I. sau J.) cu care autorul reclamantelor este menționat în diferite acte s-a făcut dovada permisă de lege cu declarații de notorietate autentificate de notar că numitul C.I. era cunoscut și cu prenumele de I. și J., după ce s-a stabilit în Franța.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5597/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5578/2004. Civil → |
|---|
