ICCJ. Decizia nr. 5738/2004. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5738
Dosar nr. 3001/2004
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 noiembrie 2001 reclamantul M.N.N. a chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe pârâţii Primăria comunei Dăneşti, judeţul Gorj, Comisia judeţeană Gorj de aplicare a Legii nr. 18/1991, T.I., C.A., C.I., Ş.E., Ş.A. şi Ş.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să i se restituie în proprietate două suprafeţe de teren, de câte 0,25 ha fiecare, situate pe raza comunei Dăneşti, judeţul Gorj.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 288 din 13 decembrie 2001, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Soluţia pronunţată de tribunal a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova, care, prin Decizia civilă nr. 38 din 26 martie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantului M.N.N.
Recursul pronunţat de reclamant împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 5492 din 18 decembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă .
Împotriva deciziei dată în recurs, la data de 7 mai 2004, reclamantul M.N.N. a formulat contestaţie în anulare prin care a susţinut că dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greşeli materiale şi că, respingând recursul, instanţa a omis să cerceteze motivele de casare, fără ca reclamantul să precizeze în contestaţie care anume este greşeala materială comisă de instanţa de recurs şi care este motivul de casare omis a fi analizat.
Din cercetarea contestaţiei în anulare, cât şi din petiţia depusă ulterior de reclamant la data de 18 noiembrie 2004 şi intitulată „întâmpinare", rezultă că nemulţumirea acestuia priveşte soluţia dată în fond litigiului, din moment ce contestatorul o apreciază ca netemeinică şi nelegală şi totodată, reproşează instanţei de casare că a ignorat o serie de dovezi ce erau hotărâtoare în opinia contestatorului.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv invocat de contestator, dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Este deci vorba de acea greşeală pe care o poate comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Numai o greşeală materială esenţială, care a determinat o soluţie eronată, poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare. Textul mai sus citat vizează, aşadar, greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, astfel cum se apără contestatorul M.N.N. În realitate, contestatorul se plânge aceleiaşi instanţe ce a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile juridice dintre părţi, aşa încât demersul reclamantului nu poate fi apreciat ca o contestaţie în anulare, ci, mai de grabă, ca un recurs la recurs, inadmisibil în sistemul nostru procesual civil.
Cu referire la cel de al doilea motiv invocat de contestator şi anume, omisiunea instanţei de recurs de a cerceta toate motivele de casare invocate de reclamant se constată că, în adevăr, instanţa a analizat un singur motiv de casare, dar care odată discutat şi rezolvat, a făcut inutilă cercetarea celorlalte motive, întrucât acestea din urmă erau, prin natura lor, subsumate motivului de casare analizat şi pe care doar îl sprijineau.
Astfel, instanţa de casare, în cadrul procesual instituit de reclamantul-contestator (Legea nr. 10/2001) a reţinut că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă dată în temeiul Legii nr. 18/1991 (Decizia civilă nr. 13584 din 14 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova) li s-a reconstituit pârâţilor-persoane fizice dreptul de proprietate asupra celor două suprafeţe de teren revendicate de reclamant în prezentul litigiu şi astfel, în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001, instanţa de recurs a răspuns reclamantului că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991.
Întrucât instanţa de recurs a fost în drept să grupeze argumentele folosite de recurent şi să aprecieze care din motivele de casare este determinant pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părţi şi întrucât discutarea şi rezolvarea acestui motiv de casare a făcut inutilă cercetarea motivelor subsumate celui analizat, răspunzându-se recursului printr-un considerent comun, se poate aprecia astfel că demersul contestatorului nu întruneşte condiţiunile cerute de art. 318 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.N.N. împotriva deciziei nr. 5492 din 18 decembrie 2003 a Curţii Supreme de justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5735/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5730/2004. Civil → |
|---|
