ICCJ. Decizia nr. 5767/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5767
Dosar nr. 3581/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 22 iunie 2001 reclamantul Z.S.A.R.A.T. a chemat în judecată pe pârâta SC D.A.R. SA pentru a fi obligată să plătească suma totală de 20.000 dolari S.U.A. şi daune morale în sumă de 16.000 dolari S.U.A.
Motivând acţiunea, reclamantul arată că la data de 21 ianuarie 2001, conducând autoturismul marca D.L. produs de pârâtă, a suferit un accident de circulaţie soldat cu vătămarea sa fizică gravă, suferind leziuni ireversibile, cauza principală a producerii acestora constând în faptul că sistemul airbag nu a funcţionat în momentul impactului frontal al autoturismului.
Prin sentinţa civilă nr. 17173 din 12 iulie 2002 pronunţată în dosarul nr. 31502/2001, Judecătoria Craiova a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului daune în sumă de 20.000 dolari S.U.A. şi cheltuieli de judecată în sumă de 26.654.950 lei.
Prima instanţă a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., pârâta fiind răspunzătoare pentru fapta sa de a fi dotat autoturismul fabricat cu un sistem de protecţie neperformant, care nu a funcţionat în momentul impactului la care a fost supus în accidentul de circulaţie în care a fost implicat reclamantul.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin Decizia civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, în dosarul nr. 5136/civ/2003.
Instanţa de apel a calificat drept nefondată critica formulată de pârâtă cu privire la greşita stabilire a situaţiei de fapt, constatând că probele administrate fac dovada că nefuncţionarea sistemului airbag echivalează cu un defect de fabricaţie, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de P.D., precum şi din recunoaşterea implicită a pârâtei, care, prin raportul de constatare nr. C 14/G2 din 30 martie 2001, a arătat că în manualul de utilizare a autoturismului nu sunt clar prezentate condiţiile de declanşare a airbag-ului.
Totodată, instanţa de apel a statuat că există raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, ceea ce se desprinde atât din modul de producere al accidentului, din faptul nedeclanşării sistemului airbag, care avea rol de protecţie, cât şi din concluziile actului medico-legal referitoare la leziunile produse.
În fine, cu privire la prejudiciul moral instanţa de apel a constatat că este cert că reclamantul a suferit o sluţire, aşa cum este descrisă în raportul de expertiză, iar în urma leziunilor suferite a fost nevoit să-şi modifice modul de viaţă, să-şi întrerupă studiile o perioadă şi să-şi schimbe comportamentul social.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta SC D.A.R SA, solicitând casarea şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta susţine că Decizia recurată nu este temeinic motivată în fapt şi în drept, instanţa de apel rezumându-se la a face simple aprecieri nejustificate de ansamblul susţinerilor părţilor şi probelor administrate.
Prin al doilea motiv de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta susţine că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit legea prin neobservarea următoarelor împrejurări rezultate din probele administrate:
- inexistenţa răspunderii delictuale a pârâtei, dat fiind că nu este vânzătoarea autoturismului către reclamant, care i-a fost încredinţat spre utilizare ocazională de SC F.B. SRL;
- inexistenţa viciului de fabricaţie imputat de pârât, ceea ce rezultă din sentinţa nr. 1499/2001 a Tribunalului Dolj, prin care a fost respinsă cererea de reziliere a contractului formulată de SC F.B. SRL;
- lipsa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, întrucât autoturismul s-a rostogolit de mai multe ori, iar conducătorul auto nu purta centura de siguranţă, leziunile putând fi rezultatul impactului pârâtului cu alte zone din autoturism neprotejate prin sistemul airbag, al unghiului coliziunii, necuplarea centurii de siguranţă, fapta utilizatorului sau conducătorului auto în sensul unei intervenţii neautorizate;
- corecta informare a clienţilor de către pârâtă prin cartea tehnică a autoturismului şi textul inscripţionat pe parasolar, care avertizează în legătură cu modul de funcţionare al sistemului airbag.
În fine, corespunzător motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., pârâta susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere mijloacele de apărare invocate şi dovezile administrate, în special hotărârea judecătorească prin care se atestă inexistenţa viciului de fabricaţie.
Examinând recursul, Înalta Curte constată:
Răspunderea pârâtei în cazul de faţă nu are ca fundament garanţia contra viciilor lucrului din materia vânzării (art. 1352 şi urm. C. civ.) astfel încât nu pot fi primite susţinerile acesteia ca mijloc de apărare referitoare la inexistenţa viciului de fabricaţie atestată printr-o hotărâre judecătorească dată în litigiul dintre pârâtă şi o societate comercială cumpărătoare de autoturisme.
În speţă operează răspunderea obiectivă a producătorului pentru prejudiciul cauzat de un produs cu defect în sensul că asemenea produs nu oferă siguranţa la care utilizatorul este îndreptăţit să se aştepte.
Drept consecinţă, este lipsit de relevanţă faptul că pârâta nu este vânzătoare către reclamant a autoturismului, fiind suficient pentru antrenarea răspunderii producătorului ca autoturismul cu defect produs de pârâtă să fi fost pus în circulaţie, iar între defect şi pagubă să existe raport de cauzalitate.
În concret, autoturismul a fost fabricat de pârâtă, a fost vândut unei societăţi comerciale şi a ajuns în folosinţa reclamantului în temeiul unui contract de leasing.
Este pe deplin dovedită legătura de cauzalitate dintre defect şi pagubă, din raportul de expertiză ing. P.D. (necontestat de către pârâtă) rezultând că sistemul airbag nu a funcţionat, neîndeplinindu-şi astfel rolul de protecţie, deşi condiţiile în care s-a produs impactul trebuia să declanşeze sistemul de protecţie, iar din raportul de expertiză medicală (de asemenea, necontestat de pârâtă) reieşind că leziunile suferite de reclamant ar fi putut fi cel puţin diminuate dacă sistemul de protecţie airbag ar fi funcţionat.
În fine, în mod temeinic instanţele au reţinut şi insuficienta informare de către pârâtă a clienţilor săi cu privire la performanţele şi condiţiile de utilizare a sistemului, stare de fapt care rezultă din propriul raport întocmit de pârâtă la 29 ianuarie 2001, în finalul căruia comisia tehnică însărcinată să examineze autoturismul implicat în accident, constatând că „nu este primul caz în care clienţii reclamă nefuncţionarea sistemului airbag din necunoaşterea specificului acestuia", recomandă ca oportună „completarea manualului utilizatorului cu datele de bază privind funcţionarea S.R.S.-ului".
Ori, în cadrul obligaţiei de informare a producătorului, pârâta, odată cu prezentarea tipului de autoturism pus în vânzare, trebuia ca în cadrul instrucţiunilor de utilizare să includă şi avertismentele privind eventualele riscuri derivând din dotarea cu sistemul airbag.
Ca urmare, sunt nefondate criticile conţinute de secundul şi de ultimul motiv de recurs.
Neîntemeiat este şi primul motiv de recurs, instanţa de apel motivându-şi Decizia dată, răspunzând celor susţinute de pârâtă prin apel.
Pentru toate cele ce preced, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de faţă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.A.R SA. împotriva deciziei nr. 3 din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5770/2004. Civil. Constatare reziliere... | ICCJ. Decizia nr. 5753/2004. Civil. Pretenţii. Recurs în anulare → |
|---|
