ICCJ. Decizia nr. 5846/2004. Civil

Partidul Renașterea României a formulat, în temeiul art. 50 alin. (6) din Legea nr. 373/2004, contestație prin care a solicitat respingerea cererii de înregistrare a însemnului reprezentând pe “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care de pe cal ucide cu sulița un balaur", ca semn electoral pentru candidatul independent la alegerile pentru Președintele României, G.D.

în motivarea contestației Partidul Renașterea României a arătat că a folosit ca semn permanent însemnul menționat, după reînregistrarea sa în baza Legii nr. 14/2003 precum și că a participat cu această siglă și la alegerile locale din anul 2004.

Contestația urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:

Referitor la semnele electorale, potrivit art. 28 din Legea nr. 370 din 29 septembrie 2004 pentru alegerea Președintelui României, dispozițiile acestui act normativ se completează cu prevederile art. 50 din Legea nr. 373 din 29 septembrie 2004 pentru Alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.

Potrivit art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 373/2004 semnele electorale se stabilesc de către fiecare partid politic, alianță politică sau alianță electorală ori candidat independent și se comunică Biroului Electoral Central ..., semnele electorale comunicate Biroului Electoral Central trebuie să se deosebească clar de cele anterior înregistrate, fiind interzisă utilizarea acelorași simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrică în care sunt încadrate. Partidele și alianțele politice pot folosi, ca semn electoral, semnul permanent declarat la înscrierea la Tribunalul București.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 prevede că la alegerile pentru Președintele României se pot prezenta candidații propuși de partide politice sau alianțe politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003 și candidați independenți.

în speță, candidatul independent la alegerile pentru Președintele României și-a stabilit ca semn electoral însemnul Sfântul Gheorghe în reprezentarea grafică aflată la dosar.

Partidul Renașterea României nu a făcut dovada că pentru alegerile pentru Președintele României a propus un candidat propriu și nici că semnul electoral menționat a fost înregistrat anterior.

Față de considerentele menționate, contestația a fost respinsă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5846/2004. Civil