ICCJ. Decizia nr. 5911/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5911
Dosar nr. 9064/2004
Şedinţa publică din 5 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 812/C din 13 noiembrie 2003 Tribunalul Bihor, a admis în parte contestaţia precizată a contestatorilor R.F. şi R.I.F. în contradictoriu cu intimaţii Primăria Municipiului Oradea şi Primarul Municipiului Oradea, împotriva dispoziţiei nr. 888 din 25 septembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Oradea, iar primăria a fost obligată să emită o dispoziţie de restituire în natură pentru apartamentele cu nr. II, III şi IV din imobilul situat în oraşul Oradea, înscris în C.F. 77528 Oradea, cu nr.top 3482/34 şi să facă ofertă de restituire prin echivalent pentru apartamentul nr. I de la aceeaşi adresă şi pentru terenul înscris în C.F. 864 Oradea.
S-a respins cererea referitoare la obligarea pârâtului să facă ofertă de restituire prin echivalent pentru clădirile demolate, ca fiind prematură.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că R.F. se încadra în rândul persoanelor intelectuale, iar potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950 imobilele proprietatea intelectualilor erau exceptate de la naţionalizare, deci naţionalizarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale; imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în mod abuziv şi deci face obiectul restituirii conform Legii nr. 10/2001.
În privinţa clădirilor demolate, s-a reţinut că la Prefectura Judeţului Bihor există dosarul nr. 1550/2001 încă nesoluţionat şi sub acest aspect cererea este prematură.
Curtea de Apel Oradea, cu Decizia civilă nr. 187 din 11 martie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 812 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor.
Din considerentele deciziei, rezultă că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii, iar în privinţa apartamentului V, nu este vorba de o greşeală de judecată, acesta fiind înscris în minuta hotărârii, ci de o simplă omisiune din dispozitiv, care poate fi îndreptată, potrivit art. 281 C. proc. civ.
Primarul Municipiului Oradea a declarat recurs împotriva deciziei nr. 187/2004 a Curţii de Apel Oradea, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă se susţine că solicitanţii nu au făcut dovada calităţii de foşti proprietari la data preluării abuzive a imobilului sau de moştenitori ai acestuia, că imobilul a trecut în proprietatea statului de la S.F. şi nu de la proprietarul faptic R.F. care nu şi-a înscris imobilul în C.F. şi în aceste condiţii nu au calitatea de persoane îndreptate la restituire conform Legii nr. 10/2001 şi pe cale de consecinţă acţiunea trebuia respinsă.
Recursul este nefondat.
În mod corect au reţinut ambele instanţe faptul că R.I.F. şi R.F. se înscriu în rândul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.
Aceştia şi-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului revendicat, cu contractul de vânzare cumpărare încheiat cu vânzătorul S.F.(proprietar tabular înscris iniţial sub A I 4-5 cu nr.top =3480/1 şi 3480/2 sub B19) la data de 18 iunie 1948.
Acest contract dovedeşte acordul de voinţă realizat între părţi, achitarea preţului şi predarea imobilului, ceea ce a condus la transferul proprietăţii în favoarea cumpărătorilor R.F. şi H.V., soţia acestuia.
Din anexa decretului de naţionalizare, poziţia 549 rezultă că imobilul a fost preluat de la R.F., care fiind licenţiat în drept, deci intelectual, imobilul său era exceptat de la naţionalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950.
Actele depuse la dosar, şi anume procesul-verbal din 20 aprilie 1950 al Comitetului Provizoriu al Oraşului Oradea, adresele nr. 88493 din 13 noiembrie 1962 şi nr. 3924/1948, emise de organele fiscale, dovedesc fără putinţă de tăgadă că la data naţionalizării imobilul era ocupat în calitate de proprietar de R.F. şi familia sa, că impozitul pe imobil a fost achitat de acesta.
Împrejurarea că reclamantul nu şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F., nu conduce la nulitatea contractului de vânzare cumpărare care este singurul ce probează dreptul de proprietate.
Înscrierea în cartea funciară se impune pentru ca titlul de proprietate să fie opozabil tuturor, în cazul în speţă dreptul de proprietate fiind recunoscut chiar şi de autorităţile din acea perioadă.
Celălalt contestator R.I.F. a dovedit cu acte că este moştenitor în calitate de nepot de fiu al soţiei defuncte a contestatorului R.F.
Existând aceste probe, instanţele au reţinut just, că solicitanţii se încadrează în rândul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Oradea şi Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei civile nr. 187 din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5999/2004. Civil. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 5890/2004. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
