ICCJ. Decizia nr. 5999/2004. Civil. Conflict de munca si cerere de suspendare executare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5999
Dosar nr. 427/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea formulată la 31 octombrie 2002, P.G., ş.a., judecători la Curtea de Apel Constanţa au chemat în judecată Tribunalul Constanţa şi Ministerul Justiţiei, solicitând restituirea sumelor de bani încasate nelegal prin reţinerea pe statul de plată a procentului de 7% din salariul lunar cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 noiembrie 1999 - 31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Ministerul Justiţiei, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Constanţa, a invocat prin întâmpinare lipsa calităţii procesuale pasive a celor două părţi, a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi a solicitat, pe fond, în principal, respingerea acţiunii iar în subsidiar obligarea chematei în garanţie de a restitui sumele reţinute de la reclamanţi.
Aceeaşi excepţie, a lipsei calităţii sale procesuale pasive a fost invocată şi de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. care, prin întâmpinarea formulată la 26 noiembrie 2002, a solicitat şi chemarea în garanţie a C.N.A.S.S., solicitând în cazul admiterii acţiunii, obligarea acesteia de a-i restitui cuantumul de 25% din suma pretinsă de reclamant, ce a fost virată în contul acesteia.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1327 din 6 decembrie 2002, a admis în parte acţiunea şi i-a obligat pe pârâţi la restituirea sumelor reprezentând 7% din venitul lunar brut reţinut din salariul reclamanţilor, în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie de la data reţinerii şi până la achitarea acestora.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., şi a respins cererea de chemare în garanţie a acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.
A respins totodată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei precum şi cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Prima instanţă a reţinut în esenţă că Legea nr. 92/1992, fiind o lege specială în raport cu Legea asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, lege cadru în materie, norma specială se aplică cu prioritate faţă de cea generală şi nu poate fi afectată decât printr-o dispoziţie expresă a legiuitorului. Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Constanţa, care prin Decizia civilă nr. 91/C din 27 ianuarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că, printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 145/1997 care prevăd obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară, cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, în aceste categorii de persoane nefigurând magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, astfel cum se precizează în aliniatul al doilea al art.99.
În acest sens, Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc, că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru fiind prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, aceste acte normative prevăd fără echivoc că gratuităţile prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 alin. (1) obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în aliniatul al doilea al aceluiaşi text, arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de aceasta, nu ar fi făcut trimiteri la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i şi pe magistraţi în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri, într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut, prin hotărârile criticate de recursul în anulare, că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai sus menţionate încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de acestea, urmează a se mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a se respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 91/C din 27 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa şi sentinţei civile nr. 1327 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa pe care le casează şi, pe fond, respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 592/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 5914/2004. Civil. REVIZUIRE. Recurs → |
|---|
