ICCJ. Decizia nr. 595/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 595.
Dosar nr. 20246/2004
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 539 din 30 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2025/2004, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea V.M.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Timişoara şi a obligat intimatul să completeze dispoziţia nr. 355 din 17 februarie 2004 cu privire la apartamentul nr. 2 situat în Timişoara, înscris în C.F. 34527 Timişoara.
Prin contestaţia formulată, contestatoarea a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa se dispună completarea dispoziţiei nr. 355 din 17 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Timişoara şi comunicată la 23 februarie 2003, în sensul restituirii în natură şi a apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. 34527 Timişoara, nr.top 16793–16794 şi înscrierea dreptului său de proprietate asupra apartamentului mai sus identificat în cartea funciară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Timişoara, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii în fond, în totalitate a contestaţiei formulate criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins cererea de restituire în natură şi a apartamentului nr. 2 şi că, depunerea ulterioară în faţa instanţei de fond a cererii de extindere a pretenţiilor şi asupra acestui apartament nu s-a făcut în termenul legal şi anume până la data de 14 februarie 2002, acesta fiind un termen de decădere, fiind exclusă posibilitatea completării cererii direct în faţa instanţei de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1930 pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4 milioane lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut că din probele dosarului rezultă faptul că în mod nejustificat pârâtul apelant nu a trecut în dispoziţia de restituire nr. 355 din 17 februarie 2004 şi apartamentul cu nr. 2 în litigiu, susţinând, eronat, că nu s-a cerut, deoarece este evidenţiat în speţă, că reclamanta a solicitat întregul imobil în discuţie, în baza Legii nr. 10/2001 din C.F. 8188 Timişoara redevenit nr. 34527, cu indicarea nr.top 16793–16794, care se refereau şi la acest apartament făcându-se trimitere expresă la Decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976 (unde era cuprins şi apartamentul nr. 2) de expropriere a imobilului, deşi ar fi fost suficientă referirea în notificare doar la un număr de C.F. şi nu numere topografice, pentru identificarea apartamentelor solicitate fiind depusă o schiţă a acestora, fiind aşadar pe deplin identificat, în cuprinsul notificării, imobilul revendicat sub aspectul datelor de carte funciară şi a menţiunilor cuprinse în Decizia de preluare nr. 89/1976 iar eroarea materială, vizând numărul apartamentelor a fost săvârşită şi îndreptată de către acelaşi executor judecătoresc înainte de emiterea dispoziţiei contestată în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins cererea de restituire în natură sau în echivalent a apartamentului nr.2 situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 34527 Timişoara, deoarece solicitanta nu face dovada solicitării prin notificare şi a apartamentului nr. 2.
Se susţine că, prin notificarea nr. 14/2001, V.M. a solicitat Primăriei Municipiului Timişoara restituirea în natură a apartamentelor 3-15. În opinia recurentului, intimata a extins pretenţiile ulterior, în faţa instanţelor judecătoreşti solicitând şi restituirea apartamentului nr. 2, aşa încât s-a procedat nelegal, nefiind respectate dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, cu privire la termenul în care poate fi efectuată cererea şi anume până la 14 februarie 2002 şi neefectuarea procedurii administrative prevăzută de această lege.
De asemenea, este criticată Decizia, deoarece este invocat art. 979 C. civ., care nu are aplicabilitate în speţă.
Recursul nu este fondat.
Recurentul nu a încadrat motivele invocate într-unul din cazurile de casare prev. de art. 304 C. proc. civ., invocând în drept, art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel nu a încălcat sau aplicat greşit legea, considerând, în mod corect că reclamanta a solicitat întregul imobil în baza Legii nr. 10/2001, din C.F. 8188 Timişoara redevenit nr. 34527, cu indicarea nr.top 16793-16794, care se refereau şi la acest apartament, făcându-se trimiteri expresă la Decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976 (unde era cuprins şi apartamentul nr. 2) de expropriere a imobilului.
Recurentul susţine în mod greşit că intimata şi-a extins pretenţiile în faţa instanţelor judecătoreşti şi, prin urmare a fost nerespectată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 2 din imobil.
În cuprinsul notificării s-a făcut menţiunea că se solicită imobilul trecut în proprietatea statului român prin Decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976, unde se arată că imobilul este compus din apartamentele nr. 2-15.
O eroare materială strecurată în notificarea întocmită de executorul judecătoresc referitoare la aceste apartament care a fost îndreptată de acesta în termen util şi adusă la cunoştinţă recurentului prin cererea înregistrată sub nr. 872004-000513 din 27 ianuarie 2004, anterior emiterii Dispoziţiei nr. 355 din 17 februarie 2004, nu poate atrage concluzia că a fost nerespectată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, faţă de considerentele de fapt şi de drept reţinute de instanţe în mod corect, recurentul a fost obligat să completeze dispoziţia nr. 355 din 17 februarie 1004 şi cu privire la apartamentul nr. 2 al imobilului.
Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 1930 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6021/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5999/2004. Civil. Constatare nulitate... → |
|---|
