ICCJ. Decizia nr. 6070/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6070
Dosar nr. 10552/2004
Şedinţa de la 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 245/C din 25 iunie 2003, Tribunalul Neamţ a respins ca prematur introdusă cererea formulată de reclamanţii E.C., P.L. şi P.V., în contradictoriu cu pârâtele SC A.S.I. SA Piatra Neamţ şi Primăria comunei Dumbrava Roşie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului P.V., au notificat, la data de 27 iunie 2001, pe cele 2 pârâte, în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a suprafeţei de 2 ha teren, situată în comuna Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ.
Pârâtele nu au emis dispoziţii, iar acţiunea în justiţie poate fi exercitată numai după epuizarea procedurii administrative prealabile şi obligatorii.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 62 din 24 septembrie 2003, a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi a reţinut cauza pentru judecarea în fond.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul greşit a respins cererea ca prematur formulată, deoarece neîndeplinirea de către unităţile deţinătoare a obligaţiei de a se pronunţa asupra notificării nu poate îngrădi accesul la justiţie al reclamanţilor.
Soluţionând cauza în fond, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 248 din 10 martie 2004, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii E.C., P.L. şi P.V. prin procurator E.B.F., în contradictoriu cu pârâţii SC A.S.I. Piatra Neamţ şi Primăria comunei Dumbrava Roşie.
S-a reţinut că terenul, în suprafaţă de 2 ha, care face obiectul procesului, a fost proprietatea părinţilor reclamanţilor, că mama acestora P.F. a fost condamnată politic în anul 1952 şi că în considerentele hotărârii judecătoreşti de condamnare se arată că pământul nu a mai fost lucrat. Această suprafaţă de teren a fost împărţită altor cetăţeni de către consiliul popular.
Se mai reţine, că imobilul a fost preluat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, că, potrivit comunicării făcută de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Dumbrava Roşie, suprafaţa de 2 ha teren este înscrisă în proprietatea SC A.S.I. Piatra Neamţ şi că s-a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea efectuării unei expertize, însă reclamanţii nu au fost de acord cu efectuarea expertizei.
Reţine instanţa de apel că, deşi terenul care face obiectul acţiunii se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu se poate dispune restituirea în natură „fără administrarea probei cu o expertiză topocadastrală, care să identifice amplasamentul terenului, în raport de actele vechi de dobândire ale autorilor reclamanţilor, precum şi de actele deţinute de unitatea deţinătoare şi gradul de ocupare a terenului".
Necesitatea acestei expertize rezultă din faptul că terenurile au suferit diferite transformări în timp, atât în ce priveşte configuraţia, cât şi unităţile deţinătoare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 11 C. proc. civ., după ce prezintă modul în care s-a desfăşurat procedura administrativă declanşată prin formularea notificării şi care a fost atitudinea procesuală a pârâtelor la instanţa de fond, critică hotărârea atacată, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel, deşi reţine că au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost preluat abuziv de stat, greşit respinge acţiunea, cu motivarea că părţile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize.
Susţin recurenţii, că motivarea în drept a soluţiei respingerii acţiunii pe art. 24 din Legea nr. 10/2001 este greşită, pentru că acest text nu are legătură cu cauza şi că s-au opus la efectuarea expertizei, deoarece au considerat că nu este o probă concludentă, însă dacă instanţa considera că proba este necesară, putea să dispună, din oficiu, efectuarea ei.
Se mai susţine, că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind calitatea procesuală a Primăriei comunei Dumbrava Roşie.
Recurenţii cer să se admită recursul şi să fie casată hotărârea, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, pentru că împrejurările de fapt sunt stabilite, însă legea nu a fost corect aplicată.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurenţi fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispoziţiile acestui text sunt incidente în cauză, pentru că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi, care prin notificarea aflată în copie la fila 4 din dosarul instanţei de fond au cerut ca deţinătorii imobilului să se pronunţe asupra restituirii în natură a bunului sau să le fie făcută oferta de restituire prin echivalent, prin acţiunea înregistrată la tribunal, la data de 12 mai 2003, au cerut ca pârâtele să fie obligate să le restituie în natură terenul în suprafaţă de 2 ha situat în intravilanul comunei Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ.
Anulând sentinţa apelată prin Decizia civilă nr. 62 din 24 septembrie 2003, instanţa de apel trebuia, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., să evoce fondul şi să judece procesul, putând, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., să administreze probatoriul necesar stabilirii dreptului reclamanţilor la restituirea imobilului.
Or, prin hotărârea atacată, instanţa a soluţionat procesul fără să stabilească situaţia de fapt, reţinând că nu se poate dispune restituirea terenului în natură, pentru că „reclamanţii s-au opus la efectuarea expertizei topocadastrale".
Soluţia respingerii acţiunii a fost întemeiată greşit pe art. 24 din Legea nr. 10/2001, care priveşte ipoteza neaprobării sau, după caz, a imposibilităţii restituirii în natură a bunului, stabilind că şi în această situaţie unitatea deţinătoare este obligată să facă ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Raportat la susţinerea reclamanţilor, că pe teren a existat casa şi anexele gospodăreşti, în care a locuit familia acestora şi la apărarea formulată de pârâta-intimată prin întâmpinarea depusă la instanţa de apel, că aceste construcţii au fost demolate şi că pe teren s-au edificat construcţii noi, dreptul la măsuri reparatorii al reclamanţilor urma să fie stabilit în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea în natură a bunului ori de câte ori este posibilă. Textul stabileşte, în alin. (1)-(5), situaţiile în care se face restituirea în natură.
De aceea, pentru stabilirea deplină a situaţiei de fapt, în raport cu care să se poată hotărî asupra posibilităţii ca terenul să fie restituit în natură reclamanţilor, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, se impunea administrarea probei cu expertiză, pentru identificarea terenului, a construcţiilor aflate pe teren şi a părţii din teren rămasă liberă, însă greşit s-a reţinut că opunerea reclamanţilor la efectuarea expertizei face imposibilă administrarea probei şi restituirea în natură a bunului.
Procedând în acest mod, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în raport de care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Prin urmare, soluţia respingerii acţiunii formulată de reclamanţi este nelegală, deoarece instanţa de apel, care a reţinut că aceştia au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2 ha şi că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, şi-a întemeiat soluţia doar pe refuzul reclamanţilor de a se administra proba cu expertiză, deşi, conform textului citat, trebuia să ordone administrarea probei, cerută de altfel de pârâta-intimată, chiar dacă apelanţii-reclamanţi s-au împotrivit.
Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamanţi, se va casa hotărârea atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării se va stabili deplin situaţia de fapt, în raport de care să se poată hotărî asupra dreptului reclamanţilor şi se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii E.C., P.L. şi P.V. împotriva deciziei civile nr. 248 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6185/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5863/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
