ICCJ. Decizia nr. 6187/2004. Civil. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6187
Dosar nr. 10979/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 8763 din 9 octombrie 2003, petiţionara D.D.F. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii T.I.M., C.B. şi Primăria comunei Voineşti şi în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziilor nr. 578 din 19 martie 2002 şi respectiv nr. 1697 din 16 septembrie 2003 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 23 mai 2000, intimatul T.I.M. a formulat o acţiune la Judecătoria Târgovişte, prin care a chemat-o în judecată pe revizuentă precum şi Primăria comunei Voineşti, şi pe C.B., solicitând să se constate validitatea convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la data de 21 decembrie 1968 şi materializată într-un act sub semnătură privată, privind suprafaţa de 5000 mp teren intravilan în satul Gemenea, la punctul numit "Barbă Rară", convenţie încheiată cu autorii intimatului C.B., respectiv cu C.D. şi M.
Acţiunea a fost admisă în parte, prin sentinţa civilă nr. 3780 din 28 iunie 2001 a Judecătoriei Tîrgovişte.
Apelul declarat de revizuentă a fost admis, prin Decizia nr. 1603 din 30 noiembrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, schimbându-se în tot sentinţa prin respingerea acţiunii. Soluţia a fost menţinută, prin respingerea recursului declarat de T.I.M. (Decizia nr. 578 din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă).
S-a reţinut că vânzătorul terenului, respectiv C.D. nu era proprietarul acestuia întrucât schimbul de terenuri invocat ca temei al dobândirii proprietăţii de către el nu fusese valabil. Schimbul se realizase cu antecesorul revizuentei, respectiv cu P.A.
La data de 31 mai 2002, respectiv după circa două luni de la finalizarea litigiului menţionat, intimatul T.I.M. formulează o nouă acţiune, înregistrată la Judecătoria Târgovişte sub nr. 4165/2002, prin care, în contradictoriu cu aceleaşi părţi solicită să se constate că a dobândit proprietatea terenului de 5000 mp prin uzucapiunea de 30 de ani şi, ca urmare, să se anuleze titlul de proprietate al revizuentei pentru acest teren. Acţiunea a fost admisă în parte, prin sentinţa civilă nr. 5855 din 12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Târgovişte. Soluţia a fost menţinută prin respingerea apelului şi apoi a recursului declarat de revizuentă (ultima fiind Decizia nr. 1697/16 septembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă).
În acest al doilea litigiu s-a reţinut validitatea schimbului de terenuri dintre antecesorii lui C.B. şi al revizuentei, respingându-se excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de revizuentă.
Examinând cererea de revizuire, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a stabilit că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că a respins-o, ca nefondată, prin Decizia nr. 2189 din 17 decembrie 2003.
S-a reţinut că, în al doilea litigiu s-a discutat excepţia autorităţii de lucru judecat, existenţa acesteia fiind o condiţie esenţială pentru a opera motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi întrucât s-a respins, cererea întemeiată pe acest motiv nu poate fi admisă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate se fac referiri, în mod exclusiv, la excepţia autorităţii de lucru judecat, susţinându-se că respingerea ei de către instanţa care a pronunţat a doua decizie, ce face obiectul revizuirii, constituie o soluţie greşită, atât sub aspectul interpretării textului care o reglementează cât şi sub aspectul aplicării lui concrete în speţă.
Recursul este nefondat.
Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. implică îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, respectiv:
a) să fie vorba de hotărâri contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;
b) să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să existe identitate de părţi, obiect şi cauză;
c) hotărârile să fi fost pronunţate în procese (dosare) diferite);
d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat ş.
e) să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea puterii lucrului judecat.
În cauză, cererea petiţionarei nu îndeplineşte trei dintre aceste condiţii, cum bine a reţinut Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Astfel, cele două hotărâri nu sunt contradictorii; contrarietatea trebuie să existe între dispozitivele celor două hotărâri, iar nu între considerente. Prin Decizia civilă nr. 1697 din 16 septembrie 2003 s-a menţinut soluţia prin care s-a stabilit că T.I.M. a dobândit proprietatea terenului prin uzucapiune, în timp ce prin Decizia civilă nr. 578 din 19 martie 2002 s-a menţinut soluţia prin care s-a stabilit că T.I.M. nu a dobândit proprietatea aceluiaşi teren prin cumpărare.
Această condiţie este strâns legată de cea privind existenţa triplei identităţi de elemente, respectiv părţi, obiect şi cauză. Dacă părţile sunt aceleaşi în cele două litigii, obiectul şi cauza diferă. Primul are ca obiect constatarea validităţii unei convenţii de vânzare-cumpărare, în timp ce al doilea vizează dobândirea proprietăţii prin uzucapiune; evident că şi cauza lor este diferită: primul a avut ca temei juridic dispoziţiile art. 1073-1075 C. civ., iar al doilea, dispoziţiile art. 1846-1890 C. civ.
Deasemeni, cererea nu îndeplineşte, cumulativ, nici condiţia potrivit căreia în al doilea litigiu să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat. Neîndeplinirea acestei condiţii este evidentă şi ea are ca justificare imposibilitatea înfrângerii autorităţii de lucru judecat cu privire la această problemă.
Împrejurarea că instanţa care a examinat excepţia în al doilea litigiu ar fi greşit nu poate constitui argument în favoarea revizuirii pentru că, bucurându-se ea însăşi de autoritatea lucrului judecat nu poate fi cenzurată.
De altfel, în revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu se face o judecată propriu-zisă, nu se exercită controlul judiciar, ci se procedează pur şi simplu la anularea ultimei hotărâri, adică a aceleia care s-a dat cu violarea lucrului judecat. Or, în cauză nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, aşa cum s-a arătat.
În raport de considerentele expuse mai sus se constată că nu există motivele de nelegalitate invocate de recurenta revizuentă, astfel că se va respinge recursul ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta D.D.F. împotriva deciziei nr. 2189 din 17 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 623/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6193/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... → |
|---|
