ICCJ. Decizia nr. 6185/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6185

Dosar nr. 9394/200.

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 3 iunie 2002 reclamanta Parohia Romano-Catolică Mătrici comuna Eremitu judeţul Mureş a chemat în judecată Comisia locală de fond funciar Eremitu, Prefectura Judeţului Mureş, Comisia judeţeană de fond funciar şi SC P.C. SRL Târgu-Mureş pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului de schimb intervenit între reclamantă şi fostul CAP Mătrici privind imobilul înscris în C.F. nr. 141 Mătrici cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

Ulterior reclamanta a precizat acţiunea în sensul că a solicitat şi anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1874 din 18 iunie 2002 prin care SC P.C. SRL a înstrăinat în favoarea SC Z.P. SRL Mătrici – Eremitu suprafaţa de 8595 mp din imobilul în litigiu, ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute a actului juridic de schimb iniţial din anul 1995.

Prin sentinţa civilă nr. 5141 din 20 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş, s-a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâta SC P.C. SRL.

S-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Mătrici în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de fond funciar din cadrul Primăriei comunei Eremitu, Comisia judeţeană de fond funciar din cadrul Prefecturii Judeţene Mureş, SC P.C. SRL şi SC Z.P. SRL.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 195/A din 24 martie 2004.

Împotriva acestei decizii, la 5 aprilie 2004 reclamanta a declarat recurs, pe care l-a motivat la 22 octombrie 2004.

În conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, care în prezenta cauză este de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate potrivit art. 301.

Art. 303 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

În speţă, recurentei i-a fost comunicată Decizia la 29 martie 2004 (dosar nr. 1534/2003 al Curţii de Apel Târgu-Mureş) şi a declarat recursul la 5 aprilie 2004, fără a-l motiva prin însăşi cererea de recurs, ci separat, la 22 octombrie 2004 (motivele depuse direct la instanţa de recurs) dată la care termenul susmenţionat este expirat.

Aşa fiind şi întrucât nu sunt motive de ordine publică, de natură a atrage casarea deciziei pronunţate în apel, urmează a fi constatat nul recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamanta Parohia Romano-Catolică Mătrici împotriva deciziei nr. 195 A din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş , secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6185/2004. Civil