ICCJ. Decizia nr. 6115/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, la data de 7 august 2003, reclamantul R.D., a chemat în judecată Parlamentul României, Camera Deputaților, solicitând obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în valoare de 1 miliard de lei, ca urmare a actelor de discriminare la care a fost supus, și a se dispune retragerea autorizației de funcționare a instituției Camera Deputaților, datorită cauzării unui prejudiciu prin încălcarea în mod repetat a drepturilor sale constituționale.
în motivarea cererii s-a arătat că, la sesizările sale repetate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că instituția Camera Deputaților, prin anunțurile "discriminatoare" care l-au vizat direct, se face vinovată de săvârșirea unor fapte de discriminare conform art. 7 alin. (2) din O.G. 137/2000, scopul fiind acela de a i se lua reclamantului dreptul de a se prezenta la un examen pentru ocuparea unui post în instituție.
Prin sentința civilă nr. 3558 din 3 octombrie 2003 Tribunalul București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ, reținând că Parlamentul României este o autoritate centrală și, ca urmare, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține curții de apel care judecă în primă instanță cererile de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale, litigiul neputând fi considerat unul civil, întrucât se solicită retragerea unui act cu caracter administrativ.
La rândul ei, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 65 din 20 ianuarie 2004, și-a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București apreciind, în temeiul prevederilor art. 21 din O.G. nr. 137/2000, că în toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanța respectivă, persoanele discriminate pot pretinde despăgubiri, precum și restabilirea situației anterioare, sau anularea situației create, potrivit dreptului comun, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., pentru capătul de cerere privind retragerea autorizației de funcționare care are un caracter accesoriu, operând prorogarea legală de competență conform art. 17 C. proc. civ.
Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 2183 din 26 aprilie 2004, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, și constatând existența unui conflict negativ de competență a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
S-a reținut pentru aceasta, esențial, că potrivit ultimei precizări de acțiune, prin care s-a solicitat, în temeiul art. 21 din O.G. 137/2000 și Legii nr. 29/1990, anularea ordinelor de încadrare a tuturor persoanelor care au participat la concursurile ale căror anunțuri conțineau condiții discriminatorii, ca acte administrative emise de o autoritate a administrației publice centrale, sunt incidente prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ.
Cum acțiunea are două capete de cerere ce atrag competența de soluționare a unor instanțe de grad diferit, operează prorogarea legală prevăzută de art. 17 C. proc. civ. însă în sensul că principală este cererea privind anularea actului administrativ, cererea privind despăgubirile având un caracter accesoriu.
Asupra conflictului negativ de competență astfel ivit este de reținut:
în adevăr, acțiunea introductivă de instanță, a fost precizată de reclamant (dosar Curtea de Apel) care, în mod expres a arătat că își întemeiază cererea pe Legea contenciosului administrativ, art. 1,art. 11, precum și pe dispozițiile O.G. 137/2000, H.G. 1087/2001, solicitând plata unei despăgubiri în valoare de 5 miliarde lei, și anularea ordinelor de încadrare a tuturor persoanelor care au participat la concursurile ale căror anunțuri conțineau condiții discriminatorii.
Aceeași precizare a făcut-o reclamantul și la dezbaterile asupra excepției invocate, arătând că a formulat o cerere conform Legii nr. 29/1990.
Așa fiind, față de cadrul procesual astfel fixat, instanța are obligația să soluționeze cauza pe cala contenciosului administrativ, situație în care, potrivit prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., și cum Camera Deputaților nu poate avea decât caracter de autoritate sau instituție centrală, competența materială aparține curții de apel, rămânând fără relevanță chestiunea eventualei prorogări de competență în baza art. 17 C. proc. civ.
Față de cele arătate, în temeiul art. 22 C. proc. civ. a fost stabilită, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ, competența materială a soluționării cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul R.D., în contradictoriu cu Parlamentul României, Camera Deputaților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6127/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5943/2004. Civil → |
|---|
