ICCJ. Decizia nr. 6127/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 1 august 2002, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita acțiunea formulată de P.A.S., S.M.M. și L.K., în baza Legii nr. 10/2001, pentru anularea dispoziției nr. 522 din 1 iulie 2002 a primarului municipiului Miercurea Ciuc privind revocarea dispoziției nr. 359/2002 a aceluiași organ.
Prin sentința civilă nr. 1575 din 20 noiembrie 2002 Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantelor și a anulat dispoziția nr. 522 din 1 iulie 2002 a Primarului municipiului Miercurea Ciuc.
Apelul formulat de primarul municipiului Miercurea Ciuc a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu-Mureș prin decizia civilă nr. 29/A din 25 martie 2003, reținându-se în esență că în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, dovada proprietății se poate face cu orice fel de act sau înscris și nu doar cu extrasul de carte funciară.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal primarul municipiului Miercurea Ciuc, motivând că din extrasele depuse de reclamante în dosarul administrativ și la dosarul cauzei nu rezultă fără putință de tăgadă dreptul de proprietate al antecesorului lor. Totodată, recurenta precizează că dispozițiile de restituire emise de Primar în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt acte administrative de autoritate care pot fi revocate.
Recursul este nefondat.
Prin dispoziția nr. 369/2002, Primarul municipiului Miercurea Ciuc a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Miercurea Ciuc, și au fost acordate despăgubiri prin echivalent pentru alte imobile solicitate de reclamante.
Ulterior, prin dispoziția nr. 522/2002, primarul municipiului Miercurea Ciuc a revocat dispoziția nr. 359/2002, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorului reclamantelor cu extras de carte funciară.
Referitor la motivul revocării de către primarul municipiului Miercurea Ciuc a primei dispoziții, respectiv faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorului cu extras de carte funciară, se reține că art. 22 din Legea nr. 10/2001 folosește sintagma "acte doveditoare ale dreptului de proprietate", prin aceasta înțelegându-se orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. Bineînțeles, că în completarea acestora se pot aduce și alte înscrisuri, cum sunt extrasele de carte funciară, care chiar le pot suplini.
Astfel, atâta timp cât art. 22 nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate înseamnă că sunt aplicabile regulile dreptului comun, respectiv cele din natura acțiunii în revendicare imobiliară.
însă, în cazul în speță, cu toate demersurile făcute de reclamante, a rezultat că extrasul de carte funciară solicitat, referitor la imobilul în litigiu nu există în arhiva Biroului de cărți funciare.
în plus, ținând cont de aspectul reparator avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr. 10/2001, dispozițiile acestui act normativ trebuie interpretate în favoarea beneficiarului reparației, astfel încât în mod corect a reținut instanța de apel că o logică contrară ar însemna imposibilitatea obținerii reparațiilor prevăzute de această lege ori de câte ori s-au distrus extrasele de carte funciară.
în ceea ce privește posibilitatea revocării dispoziției nr. 359/2002 de către organul emitent, se reține că deciziile și dispozițiile de restituire emise în baza Legii nr. 10/2001 au natura juridică a unor acte de drept privat, respectiv a unor acte judiciare civile, astfel încât, în speță, prin emiterea dispoziției de restituire în natură și acordare de despăgubiri prin echivalent precum și prin acceptarea de către beneficiar, aceasta a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, nemaiputând fi revocată de organul emitent.
Astfel, nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia dispoziția de restituire este un act administrativ de autoritate întrucât nu este emis în regim de putere publică, ci în regim de drept privat, în care persoanele deținătoare ale imobilelor preluate abuziv de către stat nu se prezintă ca purtători ai autorității publice, ci în calitate de simple persoane juridice, titulare de drepturi și obligații civile.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6206/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6115/2004. Civil → |
|---|
