ICCJ. Decizia nr. 6206/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 14 decembrie 1999, reclamantul C.R.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.A. și C.D., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și moștenire asupra imobilului înscris în C.F. Vărădia, cu nr.top 343-344, format din casă și teren în suprafață de 1079 mp situate în județul Caraș-Severin, și să se dispună intabularea pe numele lui a dreptului de proprietate în cartea funciară.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul a aparținut tatălui său B.(C.)I. și unchiului său B.V., intabulați în cartea funciară în cote de câte 1 parte, reclamantul fiind singurul moștenitor acceptant și mai mult, el a exercitat asupra imobilului o posesie aptă să ducă la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului.
S-au invocat în drept prevederile art. 650,art. 1846 și urm. C. civ. și Decretul-lege nr. 115/1938.
Prin sentința civilă nr. 233 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Oravița, s-a admis acțiunea reclamantului, s-a constatat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune de lungă durată și s-a dispus intabularea dreptului său de proprietate, cu acest titlu, în cartea funciară.
S-a reținut că reclamantul a folosit de peste 30 ani imobilul în mod pașnic, public, sub nume de proprietar și netulburat, achitând impozitele și taxele aferente.
Hotărârea primei instanțe a fost desființată prin decizia civilă nr. 1385 din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Caraș-Severin, care a admis apelul pârâtelor C.A. și C.D. și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Oravița pentru a se pronunța asupra capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin moștenire, reținând că nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară.
în rejudecare, prin sentința civilă nr. 871 din 23 mai 2001, Judecătoria Oravița a admis în parte acțiunea și a constatat că după defunctul B.I.(C.), decedat în anul 1988 au vocație succesorală reclamantul, în calitate de fiu, pârâta C.D., în calitate de nepoată de frate și pârâta C.A., în calitate de soție supraviețuitoare.
S-a constatat că masa succesorală a defunctului B.I.(C.) se compune din cota parte de 4/8 din imobilul înscris în C.F. Văradia, cu nr.top 343-344, format din casă și teren de 1079 mp, atribuind reclamantului cota de 2/8 părți și pârâtelor cota de 2/8 părți și a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului și pârâtelor asupra imobilului de mai sus, în cotele menționate.
Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1163 din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Caraș-Severin, prin respingerea apelului reclamantului și a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 803 din 25 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, care a anulat recursul reclamantului ca netimbrat.
împotriva sentinței civile nr. 871 din 23 mai 2001 a Judecătoriei Oravița și a deciziilor civile nr. 1163 din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Caraș-Severin și nr. 803 din 25 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în motivarea recursului în anulare se arată că instanțele au încălcat dispozițiile legale imperative care reglementează dreptul de opțiune succesorală, recunoscând pârâtelor calitatea de moștenitoare acceptante ale autorilor lor B.V., B.(C.)I. și C.(I.).V., fără a fi propus dovezi în acest sens, deși sarcina probei le revenea conform art. 1169 C. civ., cu atât mai mult că reclamantul a contestat faptul că pârâtele au acceptat succesiunea autorilor lor, iar probele administrate la cererea reclamantului au dovedit acceptarea de către acesta în mod tacit a succesiunii, prin faptul că a locuit în imobilul din litigiu înainte și după deschiderea succesiunii autorilor lui și a achitat taxele și impozitele aferente.
Pe de altă parte, chiar dacă pârâtele și-ar fi dovedit calitatea de moștenitoare acceptante, instanțele au încălcat normele imperative privind devoluțiunea succesorală legală, stabilind că pârâta C.D. este "unicul moștenitor legal al defunctului B.V.", înlăturându-l astfel pe reclamant de la această succesiune și lipsindu-l de cota de 1 din imobil, care îi revenea în calitate de moștenitor legal a lui B.V.
Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și, pe fond, admiterea acțiunii formulate de reclamantul C.R.P.
Recursul în anulare este nefondat.
Prima critică adusă hotărârilor atacate se referă la greșita stabilire a calității de moștenitoare acceptante a pârâtelor C.A. și C.D. privind pe autorii lor B.V., B.(C.)I. și C.(I.)V.
Cu privire la B.(C.)I., proprietar tabular asupra 1 parte din imobil, moștenirea acestuia s-a deschis la 13 aprilie 1988, când era în viață fiul său C.(I.)V., născut la 29 octombrie 1922, tatăl pârâtei C.D. și soțul pârâtei C.A. Acesta, alături de reclamant, de asemenea fiu al defunctului, avea vocație succesorală în calitate de descendent de gradul I.
Potrivit principiului proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă, moștenitorul în grad mai apropiat de defunct înlătură de la succesiune pe moștenitorul mai îndepărtat în grad. In aplicarea acestui principiu, pârâta C.D., descendent de gradul II, nepoată din fiu, nu avea chemare la moștenirea bunicului ei, care revenea fiilor defunctului. Așadar, neavând vocație la succesiunea bunicului ei câtă vreme era în viață tatăl său, nu se pune problema acceptării de către pârâta C.D. a moștenirii acestuia.
De asemenea, pârâta C.A., soția lui C.(I.)V., neavând chemare la succesiunea socrului ei, nu este în discuție acceptarea moștenirii acestuia.
Relativ la moștenirea lui B.V., decedat la 31 mai 1991, fratele lui B.(C.)I. și proprietarul tabular asupra 1 parte din imobil, critica adusă hotărârilor prin recursul în anulare nu este fondată și apare lipsită de interes problema opțiunii succesorale, a acceptării ori renunțării la moștenire, pentru că averea sa succesorală nu a format obiect al acțiunii reclamantului și nici al dezbaterilor în instanță.
Prin sentința civilă nr. 871 din 23 mai 2001, în rejudecare, s-a constatat că după defunctul C.I.B., decedat în 1988, au vocație succesorală reclamantul și pârâtele, iar masa succesorală a defunctului se compune din cota de 4/8 părți din imobilul aflat în litigiu, atribuind reclamantului cota de 2/8 părți și pârâtelor împreună cota de 2/8 părți.
în consecință nici mențiunea din considerentele acestei sentințe, în sensul că "după proprietarul B.V. a rămas ca moștenitor legal pârâta C.D., în calitate de nepoată de frate" nu are semnificație juridică întrucât obiectul pricinii nu îl constituie moștenirea lui B.V., decedat în 31 mai 1991, ci a lui B.(C.)I., încetat din viață la 13 aprilie 1988.
Cu referire la acceptarea de către pârâte a succesiunii lui C.V., tatăl pârâtei C.D. și soțul predecedat a lui C.A., prin luarea în stăpânire a bunurilor succesorale în urma decesului survenit la 23 februarie 1992, prin folosirea acestora, aflate în locuința comună în care pârâtele au rămas în continuare, , ele au acceptat tacit succesiunea defunctului în termenul legal prevăzut de art. 700 alin. (1) C. civ.
Așadar, criticile formulate sunt nefondate ca și excepția invocată privind inadmisibilitatea recursului în anulare pentru că nu s-au epuizat căile de atac- recursul reclamantului fiind anulat ca netimbrat, cu argumentul că potrivit art. 330 C. proc. civ. se puteau ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătorești irevocabile, fără altă precizare.
Pentru aceste considerente recursul în anulare a fost respins ca nefondat, precum și excepția invocată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6247/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6127/2004. Civil → |
|---|
