ICCJ. Decizia nr. 6154/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6154
Dosar nr. 4279/200.
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 noiembrie 2000 sub nr. 21941 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamanţii: B.V., ş.a., toţi cu domiciliu ales în Timişoara, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să le restituie sumele încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din venitul brut, cu titlu de contribuţie pentru asigurări de sănătate, de la 1 ianuarie 1998 şi până la zi, reactualizat în funcţie de coeficientul de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată în esenţă că prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, precum şi pentru familiile lor. Că, aceste prevederi legale au caracter special şi ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1997 privind asistenţa medicală, lege care are un caracter general.
Prin întâmpinare, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamanţii nu fac parte din categoriile exceptate de la plata contribuţiei de asigurări de sănătate, enumerate la art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, iar pe de altă parte, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate pot beneficia de asistenţa medicală gratuită doar dacă fac dovada contribuţiei lunare.
Prin sentinţa civilă nr. 1894 din 9 februarie 2001, Judecătoria Timişoara, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâţi la restituirea sumelor reţinute, începând cu data de 1 ianuarie 1998, cu titlu de contribuţie de asigurare pentru sănătate, precum şi să nu mai efectueze pentru viitor asemenea reţineri din salariile brute ale reclamanţilor; a respins capătul de cerere privind reactualizarea creanţelor; a respins acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţa medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Tribunalul Timiş, prin Decizia civilă nr. 907 din 18 mai 2001 a admis recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a casat sentinţa instanţei de fond şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea formulată de reclamanţi.
Prin Decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2003 Tribunalul Timiş a admis cererea de revizuire formulată de reclamanţi şi a schimbat în totalitate Decizia nr. 907 din 18 mai 2001, în sensul că a respins recursurile declarate în cauză de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că înscrisul nou invocat de reclamanţi, Decizia civilă nr. 1596 din 19 aprilie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în dosarul nr. 879/2002 prin care s-a respins recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 751 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Satu Mare, într-o cauză identică,– îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 43 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiş, considerând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Că hotărârea nu putea fi revizuită pe baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate ulterior, deoarece prin ipoteză „actul nou" nu a existat la data pronunţării hotărârii ce s-a cerut a fi revizuită.
S-a mai reţinut şi faptul că înscrisul „nou" invocat nu are caracter determinant, neexistând temeiuri pentru a se crede că, dacă instanţa l-ar fi cunoscut cu ocazia soluţionării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată, avându-se în vedere că hotărârile pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, în soluţionarea recursului în anulare, nu au caracter obligatoriu pentru celelalte instanţe judecătoreşti.
Cu privire la fondul litigiului, se susţine în recursul în anulare că, printr-o interpretare sistematică a actelor normative în ordinea lor cronologică: art. 99 din Legea nr. 92/1992, HG nr. 409/1998 precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. Că, printre categoriile de persoane exceptate de la prevederile Legii nr. 145/1997, nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate. Prin urmare, magistraţii nu sunt scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră. Prin urmare, nu se poate cere revizuirea pe baza unui înscris apărut după darea hotărârii, ceea ce înseamnă că intervenirea deciziei civile nr. 1596 din 19 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, după soluţionarea litigiului de fond, Decizia civilă nr. 907 din 18 mai 2001 a Tribunalului Timiş, nu constituie temei de revizuire a acestei din urmă decizii.
În ce priveşte fondul litigiului, este de reţinut faptul că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea acestora fiind însă diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică în ordinea cronologică a dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, urmează a se reţine următoarele.
În conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în al doilea alineat al art. 99 din actul normativ menţionat.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 HG nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 199 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Prin urmare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997", a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118/30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr.92/1992, alin. (1) al art. 99 are următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor asigurării sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Aşa fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa Decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiş. Se va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 43/R din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiş pe care o casează.
Respinge, ca nefondată cererea de revizuire, formulată de revizuienţii-reclamanţi B.V., ş.a.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6137/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5979/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
