ICCJ. Decizia nr. 5979/2004. Civil. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5979
Dosar nr. 10599/2004
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 29 octombrie 2004
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi a fost investit la 19 noiembrie 2002 de reclamantul I.F. cu soluţionarea litigiului de muncă pornit împotriva SC A.R., sucursala Galaţi, fostul său angajator, soluţionând obligarea la plata unor sume de bani reprezentând actualizarea drepturilor acestuia salariale restante, a garanţiei constituite conform contractului de muncă şi a cheltuielilor de judecată.
Din oficiu, această instanţă s-a dezinvestit prin sentinţa civilă nr. 15 din 17 ianuarie 2003 şi considerând că este vorba în cauză despre o contestaţie la titlu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Constanţa.
La rândul său, prin sentinţa nr. 4980 din 10 mai 2004 Judecătoria Constanţa s-a considerat necompetentă să judece cauza, care a fost calificată ca o acţiune în pretenţii, de competenţa Tribunalului Galaţi.
Investită cu soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, prin regulatorul de competenţă de faţă, că este competent Tribunalul Galaţi să continue judecata dosarului cu care a fost investit, potrivit următoarelor motive.
Între părţi au existat mai multe litigii soluţionare de Judecătoria şi Tribunalul Constanţa, care au dispus reîncadrarea contestatorului şi plata drepturilor cuvenite pentru perioada anterioară pronunţării hotărârilor.
Prin acţiunea de faţă, reclamantul solicită actualizarea sumelor, ce i-ar fi fost plătite cu întârziere de către pârâtă.
Ca atare, cum corect a reţinut Judecătoria Constanţa, nu ne aflăm în prezenţa unei contestaţii privind înţelesul şi întinderea titlului executoriu emis de instanţele constănţene, care să atragă competenţa acestora, ci pretenţii noi, ulterioare emiterii titlului executoriu.
De aceea, competenţa aparţine, conform art. 5 C. proc. civ., Tribunalului Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul I.F. împotriva pârâtei SC A.R. SA Galaţi în favoarea Tribunalului Galaţi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6154/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5997/2004. Civil → |
---|