ICCJ. Decizia nr. 6183/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6183
Dosar nr. 9391/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2003 sub nr. 3055 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul G.B. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să anuleze dispoziţia nr. 769/2003 dată de Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, să dispună restituirea imobilului şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că mătuşile sale, surori ale bunicului său au fost proprietarele tabulare ale imobilului în litigiu, care a fost naţionalizat prin Decretul 92/1950, deşi erau exceptate de la naţionalizare.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 1761 din 12 noiembrie 2003 a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 769/2003 emisă de Primar, a dispus restituirea în natură a imobilului către reclamant şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat că motivele avute în vedere de către persoana deţinătoare a imobilului, Primăria, când a respins notificarea prin care se solicita restituirea imobilului, respectiv că reclamantul nu are vocaţie succesorală şi că nu s-a dovedit nici dreptul de proprietate al foştilor proprietari, sunt neîntemeiate.
În acest sens instanţa a reţinut că reclamantul, cu actele de stare civilă a făcut dovada că este rudă colaterală de gradul IV cu defunctele G.M. şi G.E.
A mai reţinut instanţa de fond că reclamantul a făcut dovada cu actul denumit „Deciziune" din 12 februarie 1929 că antecesoarele sale figurează ca proprietare ale imobilului, imobil care figurează ca fiind naţionalizat de la antecesori în anexa la Decretul nr. 92/1950 poziţia 24 şi care în anul 1959 s-a dezmembrat corpurile funciare nr. top 337/1 şi 338 fiind înscrise în proprietatea Statului Român.
În consecinţă instanţa a considerat că imobilul se încadrează în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din aceeaşi lege şi a dispus restituirea în natură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta susţinând că reclamantul nu a făcut nici dovada că este succesor şi nici nu s-a dovedit dreptul de proprietate al antecesoarelor sale.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă 133 A din 4 martie 2004, a respins ca nefondat apelul având aceleaşi considerente ca şi instanţa de fond privind calitatea de succesor a reclamantului şi titlul de proprietate al antecesoarelor acestuia.
Împotriva deciziei pronunţate de către curtea de apel, a formulat recurs pârâta invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi admiterea apelului, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.
Se susţine că reclamantul nu a făcut dovada că are calitatea de moştenitor potrivit dispoziţiilor legii civile art. 665–627 C. civ., întrucât colateralii ordinari pot veni la succesiune în nume propriu, nu prin reprezentare, şi, în consecinţă, instanţa a făcut o aplicare greşită a legii (art. 304 pct. 9).
Se mai susţine că hotărârea se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt decurgând din aprecierea greşită a probelor, recurenta apreciind că această împrejurare s-ar încadra în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ.
Dezvoltând această susţinere recurenta arată că dovada dreptului de proprietate se poate face numai cu extrasul C.F. şi în consecinţă actele pe care reclamantul le-a depus la dosarul cauzei nu sunt suficiente pentru a dovedi dreptul de proprietate al autoarelor defunctului astfel cum eronat au reţinut instanţele de fond şi apel.
Recursul este nefondat.
Referitor la critica privind calitatea de succesor a reclamantului urmează a constata că instanţele au făcut o aplicaţiune corectă a legii.
Astfel este de reţinut în primul rând că în cazul în speţă ne aflăm într-un cadru juridic reglementat de o lege specială, Legea nr. 10/2001, care cu privire la dreptul la restituire prevede în art. 4 alin. (2) că de dispoziţiile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite, aceasta fiind regula generală.
În alin. (3) se stabileşte o regulă derogatorie de la dreptul comun (fiind vorba de o lege cu caracter reparatoriu) în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii şi apare noţiunea de „succesibil" care diferă de cea de moştenitor folosită în alin. (2) al art. 4.
În consecinţă legiuitorul a făcut o diferenţiere între cei care sunt moştenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun şi cei care au doar vocaţie succesorală şi prin cererea de restituire sunt repuşi în termenul de acceptare a moştenirii.
În plus este de reţinut faptul că reclamantul este singurul care a solicitat restituirea imobilului şi ca atare nu se pune problema de a stabili în raport de alţi moştenitori o ordine în funcţie de clasa de moştenitori sau de proximitate a gradului de rudenie între moştenitorii din aceiaşi clasă.
În consecinţă, având în vedere considerentele din hotărârile pronunţate de către instanţele de fond şi apel care sunt complinite prin considerentele mai înainte arătate, urmează a constata că motivul privind lipsa calităţii de succesor a reclamantului nu este fondat.
În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, în legătură cu care se susţine de către recurentă că s-ar întemeia pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., urmează a constata, având în vedere critica care se formulează în dezvoltarea acestui motiv, că el se referă „ pe o gravă greşeală ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor" respectiv „actele depuse la dosarul de fond, provenite de la Arhivele statului, fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu" pe care-l aveau autoarele reclamantului.
Această critică se putea eventual încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., text de lege abrogat însă prin OUG nr. 138/2000 şi, în consecinţă, nu mai poate fi analizat.
Este de reţinut totuşi cu privire la dreptul de proprietate al antecesoarelor sale asupra imobilului în litigiu, că ele figurează în actul denumit „Deciziune" din 12 februarie 1929, că în copia listei anexe de la Decretul 92/1950, acestea figurează la poziţia 24 cu imobilul în litigiu naţionalizat, iar ca urmare a dezmembrării parcelelor, dispusă în anul 1959, corpurile funciare în litigiu figurează ca fiind înscrise în proprietatea statului.
De menţionat că la dosar a fost depusă şi expertiza tehnică extrajudiciară, necontestată, care atestă împrejurările din actele mai înainte menţionate, verificate la biroul C.F. şi identificate la faţa locului.
În consecinţă astfel cum au reţinut instanţele de fond şi apel reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesoarelor sale.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Miercurea Ciuc împotriva deciziei civile nr. 133 A din 4 martie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6040/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 551/2004. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
