ICCJ. Decizia nr. 551/2004. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 551
Dosar nr. 9742/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 iulie 2003 pe rolul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea, sub nr. dosar 1257/2003, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâtul D.G., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP D.I.M. din Drăgăşani sub nr. 1176 din 6 iunie 2000.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că după decesul soţului său în anul 1999, rămânând singură, pârâtul s-a oferit să o ajute la treburile gospodăreşti şi, prin comportamentul său, a ademenit-o să încheie un contract de întreţinere prin care reclamanta să îi cedeze casa şi terenul, iar pârâtul să îi ofere întreţinerea, sens în care, la data de 6 iunie 2000, pârâtul a dus-o la notar, unde a discutat separat cu acesta şi, după ce actul a fost redactat, i s-a cerut să-l semneze fără să i se citească, ea având şi grave probleme de sănătate, fiindu-i afectată vederea, astfel că, în realitate, nu a ştiut că s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare.
Mai arată reclamanta faptul că nu a primit nici un leu din preţul stipulat în contract şi că, fiind convinsă că semnează un contract de întreţinere, în cauză este vorba de o eroare obstacol, distructivă de voinţă, falsa prezentare căzând asupra naturii actului încheiat error in negotio, aşa încât contractul este nul absolut.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 948 şi urm. C. civ., iar în cauză au fost administrate probe, respectiv înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi martori, propuşi de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 1178 din 11 noiembrie 2003, Judecătoria Bălceşti a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că s-a cerut constatarea nulităţii absolute pentru eroare obstacol asupra naturii juridice a actului, invocându-se o cauză de nulitate relativă, lipsa consimţământului, mai concret vicierea sa prin mijloace dolosive şi că reclamanta, prin probele administrate, nu a adus dovezi certe care să conducă la convingerea că a fost în eroare la întocmirea actului autentic sau că pârâtul, prin acţiunile sale, ar fi contribuit la vicierea consimţământului reclamantei.
Instanţa de fond a arătat, de asemenea, în motivarea soluţiei, că situaţia de fapt şi probele administrate conduc la prezumţia simplă a interesului reclamantei, la momentul întocmirii actului, de a proceda la vânzarea-cumpărarea imobilelor proprietatea sa, faţă de persoana cumpărătorului şi nu de a încheia un contract de întreţinere, pentru că pârâtul, fiind un bărbat tânăr, fără posibilităţi materiale, nu ar fi dispus de calităţile necesare unei persoane care să se angajeze la întreţinerea unei femei în vârstă şi bolnavă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta I.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi arătând că, în mod greşit prima instanţă a apreciat că s-a cerut constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare pentru eroare obstacol asupra naturii juridice a actului, invocându-se o cauză de nulitate relativă, respectiv vicierea consimţământului prin dol.
Reclamanta a mai susţinut, prin motivele de apel, că singurul motiv pe care l-a invocat pentru nulitatea actului a fost acela al erorii asupra naturii acestuia, având credinţa că potrivit înţelegerii cu pârâtul a semnat un contract de întreţinere şi nu unul de vânzare-cumpărare şi că, prin probele administrate a dovedit faptul că este o persoană bolnavă cu grave probleme de vedere, ceea ce a făcut ca să semneze actul fără să-i cunoască conţinutul, act care nu i-a fost citit de notar şi că pârâtul nu i-a achitat preţul, fiind o persoană fără posibilităţi materiale.
Prin Decizia civilă nr. 711/A din 7 aprilie 2004, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că, pe fond, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a concluzionat că situaţia de fapt şi probatoriul de la dosar conduc la prezumţia simplă a interesului reclamantei, la data întocmirii actului, de a proceda la vânzarea casei şi terenului aferent pârâtul, când, în realitate, s-a dovedit în cauză faptul că voinţa internă a reclamantei de a vinde imobilul său pârâtului pur şi simplu, nu a existat, eroarea reclamantei dând naştere la un dezacord între ea şi pârât, eroare care echivalează cu lipsa de consimţământ a acesteia, adică de acord, astfel că, în speţă, actul juridic este lipsit de un element esenţial, de fond, care îi condiţionează formarea, sancţiunea intervenită, în această situaţie, fiind nulitatea absolută.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul D.G., arătând că instanţa de apel nu a apreciat just probele administrate în cauză şi a ajuns la o concluzie greşită.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de validitate, astfel acesta face dovada până la înscrierea în fals, în cauză fiind incidente prevederile art. 1173 alin. (1) şi art. 1192 alin. (2) C. civ. şi că, situaţia de fapt prezentată de reclamantă nu corespunde realităţii, iar motivarea acţiunii şi probele efectuate de către aceasta se referă la vicierea consimţământului prin dol sau viclenie, care atrage anulabilitatea actului juridic, deci nulitatea relativă, potrivit art. 960 C. civ.
Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele ce se vor expune.
Reclamanta I.M., prin cererea de chemare în judecată şi, ulterior, prin motivele de apel, a arătat că pârâtul, după ce s-a oferit să o ajute în gospodărie, a ademenit-o, prin comportamentul său, să încheie un contract de întreţinere, prin care să îi cedeze casa şi terenul, iar acesta să îi ofere întreţinerea de care are nevoie, ea fiind o persoană în vârstă şi bolnavă. De asemenea, a mai susţinut reclamanta că, la data încheierii actului, pârâtul a discutat separat cu notarul, după care i s-a cerut să semneze contractul, fără ca acesta să îi fie citit, ea având probleme cu vederea, aşa încât ulterior a realizat că a semnat, de fapt, un contract de vânzare-cumpărare şi nu unul de întreţinere, aşa cum convenise cu pârâtul şi pentru care, în plus, nu i s-a plătit preţul de 30.000.000 lei înscris în act.
Pe de altă parte, pârâtul D.G. a arătat, în răspunsul la interogatoriu şi prin motivele de recurs, că reclamanta a cunoscut faptul că se încheie un contract de vânzare-cumpărare, acest lucru aducându-i-se la cunoştinţă în mod expres de către notar şi că i-a plătit preţul întreg, banii provenind din salariul său (este angajat ca gestionar) şi de la părinţi, care sunt oameni gospodari, crescători de animale pe care le vând. Pârâtul a mai susţinut că la data încheierii actului, reclamanta nu avea probleme atât de mari cu vederea, acestea accentuându-se ulterior, aşa cum dovedesc şi actele medicale depuse la dosar, precum şi faptul că, la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta avea o casă şi în Bucureşti pe care a vândut-o ulterior. Pârâtul a arătat că, în calitate de proprietar, a făcut îmbunătăţiri la imobil şi, cu toate acestea, este alungat din gospodărie de către reclamantă.
Faţă de susţinerile părţilor şi probele administrate, în cauză, situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Cum instanţele de fond şi apel au soluţionat cauza fără a completa probatoriul pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt, în vederea unei juste soluţionări a cauzei, hotărârile pronunţate sunt supuse casării.
În conformitate cu prevederile art.314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite şi, cum în speţă, acest lucru nu s-a întâmplat, recursul urmează a fi admis iar Decizia atacată, precum şi sentinţa instanţei de fond casate, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanţa de trimitere va aprecia şi va dispune administrarea dovezilor necesare în vederea completării probatoriului în sensul celor mai înainte arătate pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi o justă soluţionare a pricinii.
De asemenea, vor fi avute în vedere toate susţinerile şi apărările părţilor în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul D.G. împotriva deciziei civile nr. 711/A din 7 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 1178 din 11 noiembrie 2003 a Judecătoriei Bălceşti şi trimite cauza pentru rejudecare la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6183/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5783/2004. Civil → |
|---|
