ICCJ. Decizia nr. 6040/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6040
Dosar nr. 447/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 21 din 30 noiembrie 2001 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti s-a imputat numitei P.P., grefier la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, suma de 23.003.362 lei, încasată necuvenit în perioada 1 noiembrie 2000-30 septembrie 2001, corespunzătoare concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, ca urmare a modificării bazei de calcul avută în vedere la acordarea acestui drept.
La data de 18 decembrie 2001 P.P. a contestat în justiţie Decizia de imputare, solicitând anularea ei, repunerea în drepturile salariale anterioare referitoare la plata integrală a indemnizaţiei cuvenite pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani în cuantum de 85% din salariul de bază şi suspendarea executării silite a deciziei de imputare, până la soluţionarea cauzei.
În motivarea contestaţiei P.P. a arătat că în perioada 1 ianuarie 2000-1 ianuarie 2002 a beneficiat de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani şi a fost îndreptăţită conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 la o indemnizaţie reprezentând 85% din salariul de bază. Ulterior, prin OG nr. 83 din 29 august 2000 s-au stabilit noi criterii de calcul a drepturilor reprezentând 85% din indemnizaţia de încadrare lunară, în urma cărora a rezultat suma de 23.003.362 lei nelegal imputată. Contestatoarea a invocat în apărare prevederile art. 185 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 19/2000 care instituie posibilitatea beneficiarilor de asigurări sociale, aflaţi deja în plată, de a uza de legea mai favorabilă: Legea nouă (nr. 19/2000) sau legea în vigoare la data naşterii dreptului [Legea nr. 120/1997 art. 3 alin. (1)].
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată cu motivarea că în perioada concediului de maternitate şi în perioada concediului ce se acordă pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, contractul de muncă este suspendat, astfel că aceste persoane nu primesc un salariu, ci o indemnizaţie ce se acordă exclusiv din bugetul asigurărilor sociale şi nu pot beneficia de majorarea salariului ca urmare a apariţiei OG nr. 83/2000, care a modificat şi completat Legea nr. 50/1996.
Prin încheierea nr. 1075 din 3 martie 2002 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a strămutat judecarea cauzei de la Tribunalul Bucureşti, la Tribunalul Prahova.
Prin sentinţa civilă nr. 636 din 15 noiembrie 2002 Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de P.P. şi a anulat Decizia de imputare, soluţie menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contenciosadministrativ şi comercial, care, prin Decizia nr. 215 din 5 februarie 2003, a respins ca nefondat recursul pârâtului Ministerul Justiţiei.
La data de 23 ianuarie 2004 Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare considerând că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În dezvoltarea recursului în anulare s-a susţinut că instanţele au dat o interpretare eronată dispoziţiilor Legii nr. 120/1997, HG nr. 471 din 25 august 1997 şi OG nr. 83/2000 care nu prevăd posibilitatea recalculării indemnizaţiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la doi ani.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 120/1997, concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină şi lehuzie sau, oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, perioadă pentru care, conform art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, femeile asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de stat şi femeile cadre militare în activitate, beneficiază de o indemnizaţie, reprezentând 85% din salariul de bază şi celelalte venituri salariale, respectiv venitul de asigurare.
Dispoziţiile Legii speciale nr. 120/1997 se completează cu reglementarea de drept comun în materia ajutoarelor materiale din cadrul asigurărilor sociale de stat, respectiv HCM nr. 880/1965, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, care prevedea în art. 21 alin. (7) că angajaţii care se află în incapacitate temporară de muncă la data aplicării în unităţile din care fac parte a unei majorări de salariu stabilită prin hotărâre a guvernului, beneficiază de ajutoare recalculate pe baza salariilor tarifare majorate, textul fiind de strictă interpretare la situaţiile limitativ prevăzute.
De asemenea, prin HG nr. 471 din 25 august 1997 privind unele măsuri de protecţie socială s-a prevăzut că drepturile cuvenite persoanelor care, la data indexării, sau în continuare, se află în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani sau în alte situaţii, în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcţie de salariul de bază, se vor determina, în continuare, în raport cu noul cuantum al salariului de bază, indexat, şi al compensaţiei acordate salariaţilor, până la includerea acestuia în salariul de bază.
Dispoziţiile citate au modificat implicit prevederile alin. (7) al art. 21 din HCM nr. 880/1965, în sensul că au lărgit sfera persoanelor care beneficiază de recalcularea ajutoarelor sociale (indemnizaţii), de la cele aflate în incapacitate temporară de muncă, la data indexării sau în continuare, la cele care s-au aflat în concediu de maternitate, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani sau în alte situaţii în care drepturile s-au stabilit, conform legii, în funcţie de salariul de bază.
Posibilitatea recalculării indemnizaţiei prevăzută de HG nr. 471/1997 se aplică numai când este vorba de o indexare a salariului de bază prin hotărâre de guvern, nu şi când creşterea salariului este consecinţa modificării sistemului de salarizare, aşa cum este cazul creşterilor salariale în urma aplicării OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti.
Legiuitorul a avut în vedere numai categoriile de salariaţi ale căror salarii de bază se indexează periodic prin hotărâre de guvern în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum, nu şi salariaţii ale căror salarii de bază sunt majorate prin acte normative, astfel cum este situaţia magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea.
În cazul magistraţilor şi a personalului auxiliar, dacă se dorea posibilitatea recalculării indemnizaţiilor acordate pentru diferite situaţii în cadrul asigurărilor sociale de stat, actul normativ trebuia să prevadă în mod expres aceasta, aşa cum s-a stipulat prin HG nr. 471/1997, inaplicabilă în cazul personalului salariat din organele autorităţii judecătoreşti care a beneficiat de majorarea salariului ca urmare a aplicării unor noi principii de salarizare, majorare care nu s-a datorat unor compensări sau indexări.
Deoarece OG nr. 83/2000 nu prevede în mod expres posibilitatea recalculării indemnizaţiilor, concluzia este că în cazul personalului angajat în cadrul organelor autorităţii judecătoreşti, majorarea indemnizaţiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la doi ani nu are temei legal.
În perioada concediului efectele raporturilor juridice de muncă sunt suspendate, iar dreptul salariatului de a încasa indemnizaţia concediului de îngrijire a copilului decurge din raporturile juridice de asigurare, născute în temeiul legii, iar cum în acest caz legea nu prevede norme speciale, sunt aplicabile principiile generale în materie de asigurare. Întrucât atât prima cât şi indemnizaţia de asigurare sunt stabilite în funcţie de salariul de bază şi de celelalte venituri pe care salariatul le realizează până la producerea riscului asigurat, tot astfel şi asiguratul poate fi obligat să plătească, în principiu, doar indemnizaţia corespunzătoare primelor deja achitate.
Faţă de cele ce preced, constatându-se că Decizia de imputare a fost emisă cu respectarea legii, se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile date în cauză şi pe cale de consecinţă va fi respinsă contestaţia formulată de P.P. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 215 din 5 februarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial.
Casează Decizia, precum şi sentinţa nr. 636 din 15 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, şi respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de P.P. împotriva deciziei de imputare nr. 21 din 30 noiembrie 2001.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6336/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6183/2004. Civil → |
---|