ICCJ. Decizia nr. 624/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 624.

Dosar nr. 7055/200.

Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Galaţi sub nr. 15327 din 18 decembrie 2000, reclamanţii S.E. şi T.C. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Galaţi, în calitate de reprezentant al Consiliului local Galaţi, solicitând obligarea acestuia la restituirea suprafeţei de 1,5 ha teren intravilan situat pe teritoriul fostei comune Fileşti.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul ce a aparţinut autorilor lor, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 252 din 29 martie 1948, a fost preluat de stat fără titlu.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480, art. 482 şi art. 483 C. civ., coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 1/2000.

Primăria municipiului Galaţi a comunicat instanţei că terenul revendicat de reclamanţi face parte integrantă din cartierul de locuinţe micro 16, fiind ocupat de blocuri de locuinţe. În ceea ce priveşte modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului, s-a precizat că din investigaţiile efectuate nu s-a putut identifica actul normativ de preluare.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză care a constatat că terenul revendicat este ocupat de 5 blocuri de locuit, stabilind totodată că valoarea terenului este de 6.734.970.000 lei.

În raport de valoarea terenului, reclamanţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei de a soluţiona cauza.

Prin sentinţa civilă nr. 9979 din 27 noiembrie 2001, Judecătoria Galaţi a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

La Tribunalul Galaţi, cauza a fost înregistrată sub nr. 2114 din 30 aprilie 2002.

Prin sentinţa civilă nr. 13 din 16 ianuarie 2003, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480, art. 482 şi art. 483 C. civ., aceasta fiind formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care reglementează problema restituirii imobilelor preluate abuziv de stat.

Tribunalul a mai reţinut că terenul face parte dintr-un cartier de locuinţe, nu este liber, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 pentru terenurile ocupate de construcţii urmează a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Invocând prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanţa a constatat că reclamantul nu poate solicita direct în instanţă despăgubiri prin echivalent, ci trebuia să urmeze procedura administrativă instituită de lege.

Prin Decizia nr. 111 din 25 august 2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa civilă nr. 13 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului Galaţi şi a acordat termen în vederea soluţionării fondului cauzei.

Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că instanţa de fond, soluţionând acţiunea conform Legii nr. 10/2001, a încălcat principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, schimbând temeiul juridic al acţiunii reclamanţilor, în condiţiile în care aceştia au susţinut în mod constant că acţiunea în revendicare este întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.

Instanţa de apel a considerat că faţă de precizările făcute de reclamanţi în sensul că înţeleg să solicite despăgubiri în cuantumul stabilit de expertiză, în situaţia în care restituirea în natură a terenului nu este posibilă, instanţa de fond avea obligaţia să rezolve toate capetele de cerere aşa cum au fost formulate de reclamanţi, ea neavând dreptul să schimbe sau să depăşească ori să restrângă obiectul acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 143/A din 14 octombrie 2003, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, soluţionând fondul cauzei, a respins, ca nefondată acţiunea în revendicare formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiune, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului, aceştia formulând cu prilejul dezbaterilor în fond şi o cerere subsidiară, solicitând ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, aceasta să se facă prin echivalent, pârâtul urmând a fi obligat la despăgubiri potrivit expertizei.

Cu referire la cererea principală, instanţa a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură, câtă vreme acesta este ocupat în întregime de construcţii.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară a reclamanţilor, privind acordarea de despăgubiri pentru terenul revendicat, instanţa a reţinut că nici aceasta nu poate fi primită, pentru considerentul că acţiunea iniţială privind restituirea în natură a terenului nu a fost modificată, completată în termenul prevăzut de lege.

Apreciind că cererea de despăgubiri a fost formulată tardiv, cu mult după prima zi de înfăţişare, respectiv la momentul la care au avut loc dezbaterile în fond, instanţa a concluzionat că cererea nu poate fi luată în considerare.

Împotriva hotărârii menţionate au declarat recurs reclamanţii, care invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susţinut că cererea privind plata în echivalent a despăgubirilor a fost făcută în termen dar niciodată nu a fost pusă în discuţia părţilor, învederând totodată că acţiunea în revendicare implică restituirea în natură a obiectului revendicat sau, atunci când executarea în natură a obligaţiei nu este posibilă, aceasta se face în echivalent prin despăgubiri.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Prin acţiune, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului, iar ca urmare a raportului de expertiză efectuat în cauză, care a constatat că terenul revendicat este ocupat de construcţii, stabilind totodată şi valoarea acestuia, reclamanţii au precizat atât prin cererea depusă la instanţa de fond, la termenul din 22 noiembrie 2002, aflată la fila 26, cât şi în concluziile orale ale apărătorului că înţeleg să solicite despăgubiri, în situaţia în care restituirea în natură a terenului nu este posibilă.

Într-adevăr, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul îşi poate întregi sau modifica acţiunea în condiţiile acestui text.

Numai că, aceste dispoziţii nu au caracter imperativ şi ca atare, reclamantul îşi poate întregi sau modifica acţiunea şi după prima zi de înfăţişare, dacă pârâtul nu se opune.

În speţă, cererea depusă de reclamanţi, în cuprinsul căreia aceştia precizau că înţeleg să solicite despăgubiri în ipoteza în care terenul nu poate fi restituit în natură, a fost comunicată de către instanţa de fond pârâtului (fila 33 dosar fond).

Împrejurarea că pârâtul nu a înţeles să invoce tardivitatea cererii subsidiare are semnificaţia unei acceptări tacite a acesteia şi, ca atare, pârâtul achiesând la cererea reclamanţilor, instanţa trebuia să o examineze, chiar dacă a fost formulată peste prima zi de înfăţişare.

Pentru considerentele ce preced, recursul va fi admis cu consecinţa casării în parte a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi şi a trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanţi având ca obiect plata de despăgubiri, urmând a se menţine restul dispoziţiilor hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii S.E. şi T.C .împotriva sentinţei civile nr. 143/A din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, pe care o casează în parte.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanţi având ca obiect plata de despăgubiri.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 624/2004. Civil