ICCJ. Decizia nr. 6260/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6260
Dosar nr. 20994/2004
Şedinţa publică din 12 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatorul M.D., prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia III-a civilă, sub nr. 4027 din 2 octombrie 2003, ulterior precizată, formulată în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Culturii şi cultelor şi Statul Român , prin Ministerul Finanţelor Publice, Primăria municipiului Bucureşti, Ministerul Industriei şi Resurselor, R.A.A.P.P.S. şi Societatea civilă Uniunea teatrală (UNITER) a solicitat anularea deciziei nr. 5355/RT din 29 martie 2003, emisă de către intimatul Ministerul Culturii şi Cultelor, de respingere a notificării şi obligarea intimaţilor să lase contestatorului, în deplină proprietate şi posesie şi liber de orice sarcini, imobilul situat în Bucureşti, reprezentând construcţie şi teren, precum şi bunuri mobile, aflate în clădire, ce sunt proprietatea contestatorului. La 16 februarie 2004 contestatorul a renunţat la judecată în ceea ce priveşte restituirea bunurilor mobile.
Prin sentinţa civilă nr. 234 de la 10 martie 2004, contestaţia a fost admisă, dispunându-se restituirea în natură a imobilului, cu obligarea Ministerului Culturii şi Cultelor să lase imobilul în deplină proprietate şi posesie, liber de orice sarcini, către contestator.
Instanţa de fond a reţinut că respingerea notificării contestatorului privind restituirea în natură a fost neîntemeiată în ceea ce priveşte lipsa calităţii de persoană îndreptăţită, de lipsa caracterului abuziv al preluării precum şi de faptul că nu a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului şi nici calitatea de moştenitor, nefiind respectată sarcina probei.
A apreciat prima instanţă că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea prevederilor Decretului 92/1950, întrucât tatăl contestatorului era mic meseriaş până în 1945, iar la data naţionalizării era pensionar, iar mama casnică, ambele categorii fiind exceptate de la naţionalizare.
S-a reţinut că imobilul nu se află sub incidenţa prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât, pe de o parte, prin hotărârile judecătoreşti anterioare nu a fost analizat titlul de proprietate al statului, iar, pe de altă parte, UNITER nu întruneşte caracterele unei instituţii de interes public, neexistând imposibilitatea mutării activităţii acesteia într-un alt spaţiu şi nici criteriul situării imobilului în zona respectivă nu este esenţială pentru buna desfăşurare a activităţii acesteia.
Ministerul Culturii şi Cultelor prin apelul declarat, a invocat: greşita reţinere a lipsei titlului statului; greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive precum şi greşita apreciere a inaplicabilităţii art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1953 A de la 24 septembrie 2004, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Cultelor, ca neîntemeiată şi a formulat-o împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, referindu-se la pârâţii Societatea civilă UNITER, Uniunea Teatrală din România, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Ministerul Industriei şi Resurselor şi RA A.P.P.S.
A reţinut instanţa de apel că problema de drept dedusă judecăţii în speţă o constituie aplicabilitatea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, conţinutul în care acesta s-ar aplica şi interpretarea conţinutului prevederilor aplicabile.
S-a arătat că UNITER a fost recunoscută ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică prin HG nr. 746/2000, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Motivează instanţa că momentul în raport de care se determină conţinutul art. 16 este momentul declanşării procedurii de retrocedare şi anume data notificării, 21 martie 2003. În raport de această dată, art. 16 este aplicabil în conţinutul său iniţial, înainte de modificarea prin OUG nr. 184/2002, în sensul că nu este aplicabil imobilelor preluate fără titlu. În atare situaţie intimatul putea apela la procedura specială a notificării, doar după ce stabilea că imobilul a fost preluat cu titlu.
Se arată că prima instanţă a reţinut corect lipsa titlului statului, astfel încât apelantul contestator avea deschisă exclusiv calea acţiunii directe în justiţie în retrocedarea imobilului. Precizează instanţa că intimatul contestator a uzat şi de procedura de retrocedare de drept comun, acţiune ce a fost respinsă ca inadmisibilă şi că în mod corect cererea de suspendare a judecăţii în prezenta cauză a fost respinsă întrucât soluţionarea prezentei cu depinde de soluţionarea acţiunii directe în justiţie.
Se mai arată că celelalte motive de apel au caracter subsecvent cât timp s-a reţinut prevalenţa caracterului inadmisibil al procedurii notificării pentru restituirea imobilului preluat abuziv, în baza art. 16 alin. (4)–(5) din Legea nr. 10/2001.
Decizia a fost recurată de contestatorul–intimat M.D.
Hotărârea instanţei de apel a fost comunicată contestatorului la 4 noiembrie 2004 astfel cum rezultă din actul de procedură aflat la fila 61.
În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. contestatorul declară la 17 noiembrie 2004 recurs motivat şi întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., împrejurare ce rezultă din conţinutul motivelor de recurs aflate la 10–17.
Cum recurentul şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile procesuale, excepţiile de tardivitate a declarării recursului şi a nulităţii acestuia pentru neindicarea motivelor de nelegalitate sunt vădit nefondate.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a RA A.P.P.S. este fără obiect, câtă vreme, în calea devolutivă a apelului, contestaţia a fost respinsă, faţă de această intimată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, dezlegare juridică necontestată de recurent.
Prin motivele de recurs, Decizia este criticată sub următoarele aspecte: 1. în mod greşit instanţa de apel a reţinut excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei, excepţie nepusă în discuţia părţilor, pronunţându-se asupra ei, pentru prima oară prin hotărâre, cu încălcarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare (art. 304 pct. 5); contradicţie între considerente şi dispozitiv (art. 307 pct. 7) deoarece contestaţia este respinsă pe fond şi nu pe cale de excepţie; în mod greşit instanţa a reţinut că imobilul era exceptat de la restituirea în natură în temeiul art. 16 din Legea nr. 10/2001, deoarece UNITER nu este o instituţie publică, bugetară şi nici nu a propus guvernului, să aprobe şi să emite o hotărâre de guvern în condiţiile art. 16; instanţa de apel a modificat cadrul procesual deoarece pârâtul nu a investit instanţa şi nu a invocat ca temei de drept art. 16 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 10/2001.
Intimatele UNITER, RA.P.P.S. şi Ministerul Culturii şi Cultelor, prin întâmpinări formulate au solicitat, pe fondul cauzei, respingerea recursului.
Examinând pricina în limitele motivelor de apel invocate, Înalta Curte va consta că recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, dispoziţii procesuale aplicabile doar după ce excepţiile au fost supuse dezbaterii publice şi contradictorii.
Instanţa de apel şi-a motivat Decizia în baza unei excepţii de fond, inadmisibilitatea procedurii prealabile administrative dispusă de Legea nr. 10/2001, întrucât contestatorul are deschisă doar calea unei acţiuni directe în justiţie în retrocedare, acţiune care, de altfel, a fost respinsă, pe fond, ca inadmisibilă, cu motivarea că partea are la îndemână doar procedura jurisdicţională administrativă, prealabilă, a Legii nr. 10/2001.
Procedând în acest mod, nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei, au fost încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind astfel incidente motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi admis iar hotărârea va fi casată cu trimitere a cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va ţine seama şi de celelalte motive de recurs, ca apărări de fond.
Totodată va fi verificată respectarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi a dispoziţiilor art. 6 din CEDO, dacă, după rejudecare, instanţa de apel va menţine interpretarea dată dispoziţiilor art. 16 în sensul inadmisibilităţii procedurii administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul M.D. împotriva deciziei 1953/A din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6358/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 6292/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
