ICCJ. Decizia nr. 6191/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6191
Dosar nr. 10579/2004
Şedinţa de la 8 iulie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la data de 14 decembrie 2001 Tribunalului Dolj, reclamanta C.D. a chemat în judecată pârâţii Staţiunea Didactică „Banu Mărăcine" a Universităţii din Craiova şi Universitatea din Craiova, solicitând ca prin sentinţă să se dispună, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, obligarea acestora să-i restituie în natură terenul de 8200 mp din perimetrul staţiunii.
În motivarea cererii a arătat că a trimis pârâţilor două notificări iar la data de 14 noiembrie 2001 i s-a răspuns că nu este posibilă restituirea în natură a terenului.
S-a mai învederat că terenul a aparţinut bunicii sale, I.V., pe care reclamanta o moşteneşte, fiind trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr. 15/1959; actualmente terenul este pe jumătate liber de construcţii şi necultivat.
Prin întâmpinări, pârâţii au susţinut că reclamantei i-a fost reconstituit, în temeiul Legii nr. 1/2000, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren echivalente de 8200 mp.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 176 din 21 mai 2002 a respins acţiunea ca nefondată, motivând în sensul că:
- terenul în litigiu este folosit în cadrul procesului de învăţământ, servind pentru activitatea didactică universitară în domeniul agricol;
- solicitarea reclamantei a făcut obiectul Legii nr. 1/2000, fiind soluţionată în temeiul acestui act normativ.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel, susţinând că în mod greşit i-a fost respinsă acţiunea, în condiţiile în care prevederile Legii nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile. A mai precizat că nu se opune nici soluţiei de a i se oferi o suprafaţă de teren echivalentă la schimb.
Pe parcursul soluţionării apelului instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului Finanţelor Publice.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 169 din 11 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei şi a reţinut cauza spre rejudecare iar prin Decizia nr. 436 din 8 decembrie 2003 a admis acţiunea precizată, a anulat dispoziţia primarului şi Decizia Universităţii din Craiova şi a obligat pârâta Staţiunea didactică „Banu Mărăcine" din cadrul aceleiaşi universităţi să restituie reclamantei prin compensare teren în suprafaţă de 0,800 ha în vecinătatea celui confiscat, din terenul arabil, conform expertizei tehnice.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că:
- imobilul preluat de la antecesorii reclamantei nu mai există ca atare, deoarece clădirile au fost demolate iar pe teren s-au edificat construcţii noi, folosite de Staţiunea didactică pentru desfăşurarea activităţii specifice.
- cum imobilul a fost preluat în mod abuziv iar în vecinătate există teren agricol disponibil, s-a apreciat că este în spiritul Legii nr. 10/2001, ca efect reparatoriu, ca reclamantei să i se restituie un teren echivalent alăturat.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâţii Staţiunea Didactică „Banu Mărăcine" a Universităţii din Craiova şi D.G.F.P. Dolj ca reprezentant al Ministerului.
Prin recursul său primul pârât a susţinut că Decizia atacată încalcă prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, terenul atribuit reclamantei făcând parte din baza materială didactică a unei instituţii de învăţământ şi cercetare, astfel că nu poate fi restituit în natură.
Recursul pârâtei D.G.F.P. Dolj conţine două critici, referitoare la introducerea sa în cauză direct în apel, cu încălcarea dispoziţiilor procedurale, şi, pe de altă parte, referitoare la împrejurarea că terenul în litigiu a făcut obiect al Legii nr. 1/2000.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că recursurile sunt fondate.
Soluţia instanţei de apel este greşită în primul rând pentru că ignoră un element esenţial al cauzei, acela că reclamanta a solicitat şi a obţinut recunoaşterea dreptului său în temeiul Legii nr. 1/200 iar dovezile în acest sens sunt concludente (înscrisuri oficiale necombătute aflate la filele 8, 34 şi 42 dosar fond). Or, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legile nr. 18/1991 republicată şi prin Legea nr. 1/2000.
Această unică împrejurare este relevantă pentru a evidenţia că soluţia de admitere a acţiunii este greşită. Ea se adaugă şi altor elemente care conduc la aceeaşi concluzie şi anume:
- în dosarul cauzei nu s-a administrat absolut nici o dovadă cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei (nu există certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor);
- nu a fost analizat modul în care imobilul a trecut în proprietatea statului, sub acest aspect reclamanta a susţinut că bunul a aparţinut bunicii sale şi a fost confiscat prin Decretul nr. 15/1959, menţionând şi împrejurarea că un unchi al său a fost victimă a represiunii politice comuniste; în Decizia Curţii de Apel tatăl reclamantei ar fi fost condamnat pentru activitate anticomunistă.
- nu s-a verificat posibila incidenţă în cauză a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind incontestabil că terenul este folosit în activitatea didactică universitară.
Toate aceste împrejurări, adăugate motivului esenţial de nelegalitate, atestă că Decizia atacată este greşită.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursurile, va casa ambele decizii ale Curţii de Apel Craiova şi pe fond va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de fond, care va fi păstrată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român prin D.G.F.P. Dolj şi Staţiunea Didactică „Banu Mărăcine" a Universităţii din Craiova împotriva deciziei civile nr. 436 din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, precum şi deciziei nr. 169 din 11 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamanta C.D. împotriva sentinţei civile nr. 176 din 21 mai 2002 a Tribunalului Dolj, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6259/2004. Civil. Constatare simulatie... | ICCJ. Decizia nr. 6145/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
