ICCJ. Decizia nr. 6283/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 164 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acțiunea formulată de P.V. împotriva Tribunalului Harghita și Ministerul Justiției, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de 13.910.325 lei, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000 - 31 octombrie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 134/1999 începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se face pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind aprobarea bugetului pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de referință sectorială aplicabilă pentru calculul salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.900 lei și nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâți pentru calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
Recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 717 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.
S-a avut în vedere în esență că valoarea de referință sectorială care trebuia aplicată magistraților începând cu luna mai 2000 pentru calculul salariului este de 1.140.800 lei și nu de 685.872 lei, conform Legii nr. 76/2000 și O.U.G. nr. 134/1999.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față, promovat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data la care soluția a fost irevocabilă, a solicitat casarea lor și pe fond respingerea acțiunii. Se susține că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acestei legi.
Art. 1 din această ordonanță, ce se referă în adevăr la stabilirea salariilor magistraților pe baza valorii de referință sectorială trebuia coroborat cu art. II teza 1 din același act normativ, potrivit căruia prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, după suplimentarea corespunzătoare. Și cum O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului se consideră că nu este legală reclacularea salariului în sensul solicitat pe perioada 1 mai - 31 octombrie 2000.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996;
Ulterior, prin Legea nr. 154/1998 privind salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică a fost fixat un nou sistem de stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
în vederea corelării celor două acte normative, ținând seama de Statutul Justiției de putere în stat, alături de puterea legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu luna septembrie 1999.
Prin legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76 din 4 mai 2000 au fost modificați valoarea de referință universală și indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998, astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială este de 1.140.800 lei, cum au reținut corect și instanțele.
De altfel, nici prin recursul în anulare nu se contestă egalitatea valorilor de referință sectorială consacrat încă o dată expres prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Se susține însă că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință este condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru autoritatea judecătorească.
Acest considerent este eronat, pentru că O.G. nr. 83/2000 nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară datei de 1 noiembrie 2000 și nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000 - 31 octombrie 2000, în care așa cum s-a arătat valoarea de referință sectorială începând cu luna mai este 1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul 2000).
Și cum, pentru perioada anterioară datei de 1 mai 2000, nu a existat nici o restricție sau prevedere contrară celor arătate, pentru stabilirea retribuției personalului menționat în raport de valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluția adoptată de instanțe de admitere a acțiunii este temeinică și legală.
în legătură cu lipsa fondurilor pentru efectuarea plăților în condițiile arătate, este de reținut că aceasta putea determina numai amânarea plății drepturilor salariale cuvenite și nu înlăturarea diferenței reglementată de prevederile legale aplicabile, redate mai sus, în vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a O.G. nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanță, de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 de unde rezultă în plus voința legiuitorului de consfințire a egalității, în ceea ce privește stabilirea salariului a persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități ale statului de drept, legiuitoare, judecătorească și executivă.
Față de cele arătate, văzând că instanțele au dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile, rezultă că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, astfel că recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 6335/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6293/2004. Civil → |
---|