ICCJ. Decizia nr. 6342/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 574 din 17 iunie 2002, pronunțată în dosarul nr. 1552/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, format ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei dispusă prin sentința civilă nr. 886 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Universitar Căi Ferate Iași împotriva pârâtei C.A.S.T. și a chematei în garanție C.N.A.S. și, pe cale de consecință, acestea au fost obligate în solidar să plătească reclamantului suma de 1.515.145.972,094 lei indexată la zi cu titlu de servicii medicale și suma de 604.918.121 lei cu titlu de penalități.
Instanța a reținut că reclamantul și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de furnizare servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu, furnizând servicii medicale atât asiguraților pârâtei cât și asiguraților chematei în garanție, fără a primi plata serviciilor prestate.
Totodată, instanța a respins apărarea chematei în garanție, conform căreia nu are calitate procesuală pasivă, cu motivarea că aceasta a fost chemată în judecată nu ca pârâtă, ci în calitate de chemată în garanție și chiar dacă obligația imediată de plată revine pârâtei, conform contractului, C.N.A.S. este ținută să plătească alături de pârâtă, întrucât nu a făcut dovada virării în contul acesteia a sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate de reclamant asiguraților săi.
Prin decizia nr. 500 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtă și de chemata în garanție.
Curtea a reținut, în ceea ce privește apelul pârâtei, în prezent C.A.S.M.L.P.T.L. că susținerea acesteia, în sensul că nu a existat suport legal pentru a deconta sumele solicitate, este lipsită de temei, în condițiile în care obligația de plată derivă din contractul încheiat cu reclamantul în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 145/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la apelul formulat de chemata în garanție, instanța de apel a apreciat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că nu există raporturi contractuale directe între reclamant și C.N.A.S., câtă vreme aceasta din urmă avea obligația să deconteze toate serviciile medicale prestate de reclamant și pentru alți asigurați decât cei ai C.A.S.M.L.P.T.L., obligație subsidiară celei C.A.S.T.
Instanța a reținut că noțiunea de "alți asigurați" se referă la asigurații altor case de asigurări de sănătate și nu la asigurații C.N.A.S., cum s-a susținut prin motivele de apel.
împotriva deciziei a declarat recurs chemata în garanție care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a susținut în esență următoarele:
- Decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât deși a respins apelul pârâtei, reținând că a existat suport legal pentru decontarea sumelor solicitate, respectiv obligația prevăzută de contractul încheiat cu reclamantul, instanța a invocat și o anume obligație a C.N.A.S. de a deconta serviciile medicale prestate de reclamant și pentru alți asigurați decât cei ai C.A.S.M.L.P.T.L., obligație subsidiară celei C.A.S.T.
Or, susține chemata în garanție, consecința firească a raționamentului instanței, potrivit căruia C.A.S.M.P.T.L. avea suport legal pentru a deconta sumele solicitate, era aceea că cererea de chemare în garanție a C.N.A.S. nu este fondată.
- în mod greșit a reținut instanța că cererea de chemare în garanție C.N.A.S. nu este fondată, câtă vreme obligația decontării sumelor solicitate de reclamant este prevăzută în contract numai în sarcina pârâtei, obligația C.N.A.S. de a deconta serviciile medicale prestate de Spitalul Universitar Căi Ferate Iași, nefiind prevăzută de nici un act normativ.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că administrarea și gestionarea fondului de asigurări de sănătate se face de către C.N.A.S.
La rândul său, prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului, învederând că C.N.A.S., în calitate de ordonator principal de credite, avea obligația să îi aloce prin fila de buget, cheltuieli în vederea virării sumelor pentru decontarea serviciilor medicale din ambulatorii de specialitate, pentru alți asigurați.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond, reținând în mod corect că obligația de plată a pretențiilor formulate de reclamant revine atât pârâtei, în temeiul contractului încheiat cu acesta, cât și chematei în garanție, câtă vreme aceasta avea obligația să deconteze toate serviciile medicale prestate de reclamant și pentru alți asigurați decât cei ai C.A.S.M.L.P.T.L., obligație subsidiară celei C.A.S.T.
Ca atare, motivarea deciziei nu numai că nu cuprinde motive contradictorii ci, dimpotrivă, cuprinde motivele pe care se sprijină soluția respingerii apelului.
Critica privind greșita aplicare de către instanță a dispozițiilor art. 60 C. proc. civ. este de asemenea nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (1) din O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate C.N.A.S. administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar conform art. 64 alin. (1) lit. a) din același act normativ, C.N.A.S. administrează fondul prin președintele său, împreună cu casele de asigurări.
în aplicarea acestor dispoziții legale, C.N.A.S. avea obligația să includă în bugetul de cheltuieli alocat pârâtei și cheltuielile destinate serviciilor medicale prestate de reclamant altor asigurați.
Pentru considerentele ce preced, recursul declarat de chemata în garanție a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6244/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6133/2004. Civil → |
|---|
