ICCJ. Decizia nr. 6244/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Galați sub nr. 15327 din 18 decembrie 2000, reclamanții S.E. și T.C. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Galați, în calitate de reprezentant al Consiliului local Galați, solicitând obligarea acestuia la restituirea suprafeței de 1,5 ha teren intravilan situat pe teritoriul fostei comune Filești.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul ce a aparținut autorilor lor, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 252 din 29 martie 1948, a fost preluat de stat fără titlu.
în drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480,art. 482 și art. 483 C. civ., coroborate cu dispozițiile Legii nr. 1/2000.
Primăria municipiului Galați a comunicat instanței că terenul revendicat de reclamanți face parte integrantă din cartierul de locuințe micro 16, fiind ocupat de blocuri de locuințe. în ceea ce privește modalitatea de trecere a terenului în proprietatea statului, s-a precizat că din investigațiile efectuate nu s-a putut identifica actul normativ de preluare.
în cauză a fost efectuat un raport de expertiză care a constatat că terenul revendicat este ocupat de 5 blocuri de locuit, stabilind totodată că valoarea terenului este de 6.734.970.000 lei.
în raport de valoarea terenului, reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei de a soluționa cauza.
Prin sentința civilă nr. 9979 din 27 noiembrie 2001, Judecătoria Galați a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
La Tribunalul Galați, cauza a fost înregistrată sub nr. 2114 din 30 aprilie 2002.
Prin sentința civilă nr. 13 din 16 ianuarie 2003, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că deși reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480,art. 482 și art. 483 C. civ., aceasta fiind formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 care reglementează problema restituirii imobilelor preluate abuziv de stat.
Tribunalul a mai reținut că terenul face parte dintr-un cartier de locuințe, nu este liber, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 pentru terenurile ocupate de construcții urmează a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Invocând prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că reclamantul nu poate solicita direct în instanță despăgubiri prin echivalent, ci trebuia să urmeze procedura administrativă instituită de lege.
Prin decizia nr. 111 din 25 august 2003, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința civilă nr. 13 din 16 ianuarie 2003 a Tribunalului Galați și a acordat termen în vederea soluționării fondului cauzei.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că instanța de fond, soluționând acțiunea conform Legii nr. 10/2001, a încălcat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, schimbând temeiul juridic al acțiunii reclamanților, în condițiile în care aceștia au susținut în mod constant că acțiunea în revendicare este întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.
Instanța de apel a considerat că față de precizările făcute de reclamanți în sensul că înțeleg să solicite despăgubiri în cuantumul stabilit de expertiză, în situația în care restituirea în natură a terenului nu este posibilă, instanța de fond avea obligația să rezolve toate capetele de cerere așa cum au fost formulate de reclamanți, ea neavând dreptul să schimbe sau să depășească ori să restrângă obiectul acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 143/A din 14 octombrie 2003, Curtea de Apel Galați, secția civilă, soluționând fondul cauzei, a respins, ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiune, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului, aceștia formulând cu prilejul dezbaterilor în fond și o cerere subsidiară, solicitând ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, aceasta să se facă prin echivalent, pârâtul urmând a fi obligat la despăgubiri potrivit expertizei.
Cu referire la cererea principală, instanța a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură, câtă vreme acesta este ocupat în întregime de construcții.
în ceea ce privește cererea subsidiară a reclamanților, privind acordarea de despăgubiri pentru terenul revendicat, instanța a reținut că nici aceasta nu poate fi primită, pentru considerentul că acțiunea inițială privind restituirea în natură a terenului nu a fost modificată, completată în termenul prevăzut de lege.
Apreciind că cererea de despăgubiri a fost formulată tardiv, cu mult după prima zi de înfățișare, respectiv la momentul la care au avut loc dezbaterile în fond, instanța a concluzionat că cererea nu poate fi luată în considerare.
împotriva hotărârii menționate au declarat recurs reclamanții, care invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susținut că cererea privind plata în echivalent a despăgubirilor a fost făcută în termen dar niciodată nu a fost pusă în discuția părților, învederând totodată că acțiunea în revendicare implică restituirea în natură a obiectului revendicat sau, atunci când executarea în natură a obligației nu este posibilă, aceasta se face în echivalent prin despăgubiri.
Recursul este fondat.
Prin acțiune, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului, iar ca urmare a raportului de expertiză efectuat în cauză, care a constatat că terenul revendicat este ocupat de construcții, stabilind totodată și valoarea acestuia, reclamanții au precizat atât prin cererea depusă la instanța de fond, la termenul din 22 noiembrie 2002, cât și în concluziile orale ale apărătorului că înțeleg să solicite despăgubiri, în situația în care restituirea în natură a terenului nu este posibilă.
într-adevăr, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul își poate întregi sau modifica acțiunea în condițiile acestui text.
Numai că, aceste dispoziții nu au caracter imperativ și ca atare, reclamantul își poate întregi sau modifica acțiunea și după prima zi de înfățișare, dacă pârâtul nu se opune.
în speță, cererea depusă de reclamanți, în cuprinsul căreia aceștia precizau că înțeleg să solicite despăgubiri în ipoteza în care terenul nu poate fi restituit în natură, a fost comunicată de către instanța de fond pârâtului.
împrejurarea că pârâtul nu a înțeles să invoce tardivitatea cererii subsidiare are semnificația unei acceptări tacite a acesteia și, ca atare, pârâtul achiesând la cererea reclamanților, instanța trebuia să o examineze, chiar dacă a fost formulată peste prima zi de înfățișare.
Pentru considerentele ce preced, recursul a fost admis cu consecința casării în parte a sentinței pronunțate de Curtea de Apel Galați și a trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanți având ca obiect plata de despăgubiri, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6297/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6342/2004. Civil → |
|---|
