ICCJ. Decizia nr. 6364/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6364
Dosar nr. 18984/2004
Şedinţa publică din 5 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 23 februarie 2004, reclamantul T.P.J. a sesizat Tribunalul Cluj solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, să fie obligat pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca să emită o dispoziţie de restituire în natură a cotei de 1/6 din imobilul casă cu destinaţia de locuinţă, situat în municipiul Cluj Napoca.
În cuprinsul acţiunii reclamantul a arătat că, în anul 1971, a plecat din România şi drepturile sale de proprietate cu privire la imobilul aflat în litigiu au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974, iar notificarea pe care a adresat-o potrivit Legii nr. 10/2001, pentru restituirea imobilului, a rămas fără răspuns.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 898 din 16 aprilie 2004, a admis în parte acţiunea şi a obligat Primarul municipiului Cluj Napoca să emită dispoziţia pentru soluţionarea notificării precizate de reclamant, privitoare la imobilul menţionat în cererea de chemare în judecată.
Curtea de Apel Cluj Napoca, secţia civilă, prin Decizia nr. 1822/A din 25 august 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Cluj Napoca, arătând, în considerentele deciziei, că tribunalului şi nu judecătoriei îi revine competenţa soluţionării litigiului, iar, pe de altă parte, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare a imobilului este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură a imobilului.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâţii Municipiul Cluj Napoca şi Primarul municipiului Cluj Napoca susţinând că Decizia este nelegală deoarece:
- competenţa soluţionării litigiului aparţine Judecătoriei Cluj Napoca şi nu Tribunalului Cluj;
- termenul de 60 zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru emiterea dispoziţiei prin care să fie soluţionată notificarea persoanelor îndreptăţite este un termen de recomandare, iar depăşirea lui nu este sancţionată de lege;
- instanţele puteau, cel mult, să oblige primarul la emiterea unei dispoziţii pentru soluţionarea notificării iniţiale formulate de reclamant, iar nu a precizării ulterioare a notificării.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
Prin Legea nr. 10/2001, invocată prin cererea de chemare în judecată a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (8) din această lege, aşa cum erau în vigoare la data la care reclamantul s-a adresat justiţiei şi la datele pronunţării hotărârilor în primă instanţă şi în apel, competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
În cauză litigiul a fost soluţionat, în mod corect, în primă instanţă, de Tribunalul Cluj în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare a imobilului aflat în litigiu.
Conform art. 23 din aceeaşi Lege nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, după data depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Dispunând obligarea primarului municipiului să emită dispoziţie pentru soluţionarea notificării trimise de reclamant, prin executorul judecătoresc, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au aplicat corect dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă depăşirea termenului de 60 zile menţionat mai sus nu este sancţionată de lege. Dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat prin recurs ar însemna ca unitatea deţinătoare să aibă posibilitatea să nu soluţioneze notificarea în termenul prevăzut de lege şi nici măcar într-un termen rezonabil, ci să împiedice exercitarea dreptului reclamantului de a-i fi soluţionat litigiul de către justiţie într-un termen rezonabil.
Nici ultima critică formulată de recurentă nu este întemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat restituirea în natură a cotei aflate în litigiu din imobilul ce l-a avut în proprietate, aşa cum solicitase şi prin precizarea înregistrată, la Primăria Municipiului Cluj Napoca, la 12 iunie 2003.
În măsura în care aprecia că prin notificarea iniţială solicitarea ar fi fost diferită, unitatea deţinătoare era obligată ca, prin dispoziţie motivată, să răspundă, potrivit legii, la notificare inclusiv la precizarea acesteia. Refuzul de a răspunde notificării nu avea acoperire legală.
Decizia instanţei de apel fiind pronunţată cu aplicarea corectă a legii, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Municipiul Cluj Napoca şi de primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 1822/A din 25 august 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6361/2004. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6332/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
