ICCJ. Decizia nr. 6393/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6393
Dosar nr. 3922/200.
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 23 noiembrie 2000 la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, S.V. cetăţeană din Sri Lanka, cu reşedinţa în Bucureşti, a contestat hotărârea nr. 91477 /I din 12 octombrie 2000 pronunţată în temeiul Legii nr. 15/1996 de „Comisia competentă cu analizarea motivelor pentru acordarea statutului de refugiat" prin care a fost respinsă cererea sa privind recunoaşterea statutului de refugiat în România, făcută în nume propriu, cât şi pentru copilul său minor S.S. născut la 24 august 2000 în România.
Contestatoarea a susţinut în esenţă că respingerea cererii sale sub cuvânt că motivele invocate pentru acordarea statutului de refugiat nu ar fi susţinute ca argumente concrete şi plauzibile este neîntemeiată, întrucât nu au fost avute în vedere natura motivelor invocate şi imposibilitate a probatorilor, în condiţiile părăsirii statului de origine pentru persecuţiile politice şi urmărirea la care a fost supus soţul său, respectiv tatăl minorului S., în calitate de membru al organizaţiei politice Libertation Tiger Of Tamil interzisă în Sri Lanka.
Soluţionând cauza în primă instanţă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins contestaţia ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 1090 din 29 ianuarie 2001.
Hotărârea instanţe de fond a fost anulată prin Decizia civilă nr. 214R din 4 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia V civilă şi de contencios administrativ, care urmare a admiterii recursului şi a contestaţiei formulate de S.V. în nume propriu şi pentru fiul său minor S., a dispus în fond admiterea cererii de acordare a statutului de refugiaţi conform art. 2 din Legea nr. 15/1996.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a avut în vedere nevoia protejării drepturilor fundamentale ale contestatoarei şi a fiului minor al acesteia, născut în România în condiţiile în care întoarcerea de îndată în ţara de origine aflată în stare de război civil şi instabilitate politică i-ar expune primejdiei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat la 5 septembrie 2002 recursul în anulare de faţă, în temeiul dispoziţiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
Invocându-se încălcarea esenţială a legii cu consecinţa soluţionării greşite a fondului cauzei, s-a susţinut pe de o parte ca declaraţiile contestatoarei pe care s-a întemeiat hotărârea instanţei de recurs ar fi contradictorii şi neplauzibile pentru a fi reţinute drept cauza a părăsirii ţării de origine, pe de altă parte că la data soluţionării contestaţiei legea aplicată respectiv nr. 15/1996 nu mai era în vigoare.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
În raport de data introducerii cererii pentru acordarea statului de refugiat în România, formulat la 22 septembrie 2000, precum şi de data hotărârii Comisiei, aceasta fiind 12 octombrie 2000, legea aplicabilă era netăgăduit Legea nr. 15/1996, abrogată ulterior şi anume la 3 noiembrie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 102 din 31 august 2000 aprobată prin Legea nr. 323 din 27 iunie 2001, modificată şi completată prin OG nr. 13 din 24 ianuarie 2002.
Situaţia juridică dedusă judecăţii, născută aşadar sub legea veche, este guvernată în privinţa fondului dreptului de Legea nr. 15/1996 conform principiului neretroactivităţii legii noi, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 1 C. civ., cu menţiunea de altfel că legea noua se referă la reglementări de procedură.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 15/1996 şi a prevederilor art. 1 din Convenţia de la Geneva, străinului i se poate acorda la cerere statutul de refugiat şi din considerente umanitare, ceea ce implica evitarea expunerii sale oricărui pericol împotriva vieţii, securităţii personale, sănătăţii.
Ori tocmai la această situaţie ce se impune a fi prevenită ar conduce la soluţia contrarie, în contextul instabilităţii politice din ţara de origine, în care certă sau nu, pretinsa orientare ideologică a soţului intimatei care este în acelaşi timp tată al minorului născut în România, este cauza refugiului ce se cere legalizat.
Cum considerentele de ordin umanitar evocate în hotărârea atacată are în vedere drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului ocrotite de Constituţia României în consens cu tratatele şi convenţiile internaţionale opozabile care privesc şi pe apatrizi deopotrivă, recursul în anulare se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 214/R din 4 septembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6409/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 6292/2004. Civil → |
|---|
