ICCJ. Decizia nr. 6409/2004. Civil. Revizuire
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6409
Dosar nr. 3546/2004
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 5049 din 5 decembrie 2002 Judecătoria Paşcani a respins acţiunea formulată de reclamanta P.E. împotriva pârâţilor E.P., C.E.R., P.I.V., Comisia Comunală Todireşti şi Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr. 18/1991, având ca obiect anulare titlu de proprietate.
Soluţia judecătoriei a fost confirmată de Tribunalul Iaşi, care, prin Decizia civilă nr. 1124 din 27 iunie 2003, a respins apelul promovat de reclamanta P.E.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 1532 din 28 noiembrie 2003, a admis recursul declarat de reclamanta P.E., a modificat Decizia Tribunalului Iaşi şi sentinţa Judecătoriei Paşcani, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea parţială a titlului de proprietate nr. 150.272 din 10 iunie 1999 emis în beneficiul pârâţilor persoane fizice pentru suprafaţa de 5000 mp teren, amplasat în intravilanul comunei Todireşti, suprafaţă identificată în anexa nr. 5 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de M.S.
Într-un alt litigiu, Judecătoria Paşcani, prin sentinţa civilă nr. 428 din 8 februarie 2002, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta P.E. împotriva pârâtului Primarul comunei Todireşti, în calitate de preşedinte al Comisiei Comunale de aplicare a Legii nr. 18/1991, acţiune ce a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 lei/zi, până la punerea în posesie a reclamantei pe suprafaţa de teren de 0,50 ha.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 4744 din 16 octombrie 2002 a Tribunalului Iaşi.
La data de 5 februarie 2004 pârâţii P.I.V., C.E.R. şi E.P. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1532 din 28 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi (dosar nr. 4518/2003). Au fost invocate prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi s-a susţinut că Decizia ce se cere revizuită este potrivnică deciziei civile nr. 4744 din 16 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Cererea de revizuire urmează a fi respinsă, în temeiul considerentelor care succed:
Potrivit art. 324 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, alin. (1) din acelaşi cod, când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la pronunţare.
Cum Decizia ce se cere revizuită a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi la data de 28 noiembrie 2003, iar prezenta cerere de revizuire a fost introdusă la 5 februarie 2004, se constată că revizuirea a fost solicitată peste termenul de o lună defipt de textul citat.
Conform art. 322 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii lucrului judecat. Deşi excepţia puterii lucrului judecat are caracter absolut şi deci poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă, uneori este posibil ca în aceeaşi pricină două instanţe deosebite sau chiar aceeaşi instanţă, în dosare deosebite, să pronunţe hotărâri potrivnice, astfel încât fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.
Dar pentru a fi admisibilă, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii, prima dintre acestea şi care interesează speţa de faţă, fiind aceea ca hotărârile repudiate ca potrivnice, să fie date în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză.
Examinând hotărârile pretins potrivnice, se constată că această triplă identitate lipseşte. Astfel, în primul proces, revizuienţii au avut calitate de pârâţi, în timp ce în al doilea proces pârât a fost Primarul comunei Todireşti, judeţul Iaşi, revizuienţii nefiind părţi în cel de al doilea litigiu. În timp ce în primul proces obiect al acţiunii l-a constituit anularea unui titlu de proprietate, având drept cauză prevederile Legii nr. 18/1991, în cel de al doilea s-au solicitat daune pentru neîndeplinirea unei obligaţii de a face, cauza acţiunii fiind fondată pe prevederile Codului civil şi pe principiile de drept ce izvorăsc din neexecutarea de către debitor a unei obligaţii personale (de a face sau de a aduce la îndeplinire o obligaţie contractuală sau legală) prin constrângerea exercitată de plata daunelor cominatorii.
Nefiind îndeplinite condiţiile impuse de textele de lege citate, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de pârâţii P.I.C., C.E.R. şi E.P. împotriva deciziei civile nr. 1532 din 28 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6595/2004. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6393/2004. Civil → |
---|