ICCJ. Decizia nr. 6399/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6399
Dosar nr. 600/200.
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la nr. 7154/2001 din 21 noiembrie 2001, reclamantul B.N., în nume propriu şi ca mandatar al moştenitorilor proprietari ai vilei O. (fostă C.B. şi V.D.) din Slănic Moldova, judeţul Bacău, a chemat în judecată pe pârâta SN T.R. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună restituirea în natură către moştenitori a vilei O. din Slănic Moldova, judeţul Bacău în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar actele de vânzare-cumpărare a imobilului şi a terenului încheiate de SC P.M. SA din Slănic Moldova să fie lovite de nulitate absolută potrivit art. 46 alin. (2) din legea mai sus menţionată.
În susţinerea acţiunii sale reclamantul a depus actele doveditoare a titlului autorilor lor, procesul verbal de rechiziţie a terenului, certificate de moştenitor, adresa către SC P.M. SA şi notificarea către SN T.R. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 380 din 29 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V–a civilă şi de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant precum şi excepţiile de prematuritate şi inadmisibilitate invocate de pârâtă. Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut, în esenţă, că pârâta SN T.R. SA a fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, contract ce este în fiinţă până la anularea lui, printr-o hotărârea judecătorească. Instanţa a mai reţinut că reclamanţii nu au solicitat anularea acestui contract, motiv pentru care nu poate obliga pârâta să restituie imobilul în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât aceasta nu întruneşte calitatea de deţinător în condiţiile precizate de actul normativ sus-menţionat, ea fiind un subdobânditor de bună-credinţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B.N. şi în calitate de reprezentant al moştenitorilor proprietari ai vilei O., R.G., S.A. şi S.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. Prima critică din apel vizează faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare între SC P.M. SA, în calitate de vânzător şi SN T.R. SA., în calitate de cumpărător, în raport de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care stipulează că „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă". Cea de a doua critică formulată în apel se referă la faptul că în motivarea sentinţei apelate, instanţa a reţinut că pârâta SN T.R. SA nu întruneşte calitatea de deţinător al imobilului şi terenului în litigiu, în condiţiile precizate de Legea nr. 10/2001, fapt pentru care notificarea trebuia adresată vânzătorului, în speţă SC P.M. SA. Nu s-a reţinut faptul că aceasta nu mai deţinea imobilul, construcţie şi teren, din anul 1994, respectiv 1995, de când le-a vândut şi de când sunt deţinute de pârâtă.
Prin Decizia nr. 489 din 4 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a fost respins apelul reclamantului, ca nefondat. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul a promovat acţiune în justiţie fără a parcurge procedura prealabilă, reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001; a apreciat că, dacă s-ar admite punctul de vedere al primei instanţe, acela că cererea promovată de apelanţii-reclamanţi nu este prematură, ar însemna că instanţele judecătoreşti să se substituie activităţii jurisdicţionale la care sunt îndrituite de către lege unităţile deţinătoare ale imobilelor preluate de stat, ori activitatea jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti conferită de Legea nr. 10/2001, vizează doar verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei emise în condiţiile art. 24 alin. (1) din acest act normativ.
Aşa fiind, se constată că cererea formulată de apelanţii reclamanţi este prematur introdusă, situaţie în raport de care va menţine soluţia de respingere a acţiunii, însă pentru aceste considerente.
Contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.N., în nume propriu şi ca mandatar al moştenitorilor proprietari ai vilei O. din Slănic Moldova, judeţul Bacău, motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru cele ce succed.
Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat pe excepţia prematurităţii acţiunii apelanţilor-reclamanţi, cu încălcarea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia, instanţa va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, putând fi invocate, din oficiu, motivele de ordine publică. Din considerentele deciziei recurate rezultă, fără echivoc, că excepţia prematurităţii a fost invocată de pârâtă, la fond, şi a fost respinsă de tribunal. Şi în atare condiţii, instanţa care a soluţionat apelul avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor această excepţie înainte de a se pronunţa asupra ei, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
De asemenea a apreciat că apelanţii-reclamanţi au promovat acţiune în justiţie fără a parcurge procedura prealabilă, reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fără a observa că pârâta a fost notificată, prin Biroul executorului judecătoresc T.G. la 22 mai 2001, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 22 noiembrie 2001 (fila 1 fond). Calculul termenului în care trebuia emisă Decizia de către unitatea deţinătoare este făcut „sui generis" de instanţa de apel, într-o interpretare proprie a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Mai mult, a menţinut soluţia instanţei de fond care nu s-a pronunţat pe capătul doi de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii.
Ori soluţionarea acestui capăt de cerere, constatarea nulităţii actului de înstrăinare este o chestiune prejudicială procedurii administrative de restituire a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, a cărei soluţie poate avea o înrâurire covârşitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative.
Faţă de cele ce preced, ţinând seama că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe motivele de apel cu care a fost investită, recursul se priveşte ca fondat şi va fi admis ca atare, cu efectul casării deciziei recurate precum şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 489 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 380 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V–a civilă şi de contencios administrativ, şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6483/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6254/2004. Civil. Revendicare imobiliară şi... → |
|---|
