ICCJ. Decizia nr. 6483/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6483
Dosar nr. 1857/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 200.
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 martie 2004, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 690/R din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Oradea şi sentinţei civile nr. 308/C din 3 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor.
S-a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, ulterior precizată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea sumelor încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariul pe perioada 1 ianuarie 2000–1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de devalorizare până la executarea hotărârii şi la plata diferenţei dintre salariul cuvenit fiecăruia, calculat în raport de valoarea salarială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 şi cel efectiv încasat pentru perioada 1 ianuarie 2000–1 august 2002.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată, C.A., S.D. şi D.P. au solicitat obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţei salariale pentru perioada 1 ianuarie 2000–1 august 2002, iar ceilalţi intervenienţi au solicitat atât obligarea la plata diferenţei salariale, până la zi, cât şi sumele încasate, reprezentând prima de asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000–1 martie 2001.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, arătând că sumele alocate prin buget pentru anul 2002 nu acoperă creşterile salariale.
Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., invocând lipsa calităţii sale procesuale, a chemat în garanţie C.N.A.S. Bucureşti, arătând că sumele solicitate au fost reţinute de angajatori, că magistraţii şi personalul auxiliar nu sunt exceptaţi de la plata primelor de asigurare şi că a virat 25% din acestea chematei în garanţie.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 308C din 3 aprilie 2003, respingând excepţiile invocate de pârâţi, a admis acţiunea şi i-a obligat la restituirea către reclamanţi a sumelor reţinute cu titlu de primă de asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000–1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de devalorizare până la momentul plăţii.
A obligat Tribunalul Bihor şi Ministerul Justiţiei la plata diferenţei de salariu, calculat în raport de valoarea sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 şi, respectiv, a salariului efectiv încasat pentru perioada 1 ianuarie-1 august 2002.
A admis şi cererile de intervenţie în interes propriu şi cererile de chemare în garanţie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă că, faţă de principiul neretroactivităţii legii civile, dispoziţiile legii speciale incidente în materie au fost abrogate prin Legea nr. 145/1997 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2001 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999, prin care s-au modificat expres prevederile art. 99 din Legea nr. 92/199.
Recursurile declarate de pârâţi şi chematele în garanţie a fost respins prin Decizia civilă nr. 690/R din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Procurorul general a considerat că cele două hotărâri sunt vădit netemeinice şi au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii pentru cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi cetăţenii străini sau apatrizii care au reşedinţa în România, asiguraţii plătind lunar o contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate.
Persoanele exceptate de la plata contribuţiei sunt enumerate limitativ în art. 6 al legii invocate, iar art. 9 stabileşte persoanele care au calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate.
Dacă intenţia legiuitorului era ca magistraţii şi personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei, ar fi menţionat-o expres. De altfel, între reclamanţi şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. s-au încheiat contracte de asigurare, reclamanţii cunoscând că angajatorul are obligaţia de a vira contribuţia de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, magistraţii în activitate sau pensionarii beneficiază în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente, proteze, textul neprevăzând obligaţia acestora de plată a contribuţiei la asigurările de sănătate. Art. 141 din lege prevede că dispoziţiile art. 99 se aplică şi personalului auxiliar de specialitate.
Legea nr. 92/1991 constituie legea organică, generală a autorităţii judecătoreşti.
Prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 privind asigurările de sănătate s-a prevăzut că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii. Dispoziţiile art. 55 din această lege prevăd, limitativ, persoanele care beneficiază de asigurările de sănătate fără plata contribuţiei de 7%, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nefiind menţionaţi.
În materia asigurărilor sociale de sănătate, legea specială este Legea nr. 145/1997 care are ca obiect reglementarea asigurărilor de sănătate.
Pe de altă parte, legea specială, care, de principiu prevalează celei generale este ulterioară acesteia din urmă, generând implicit abrogarea dispoziţiilor contrare.
Aşadar, în cauză se aplică legea specială care nu exceptează expres magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la plata contribuţiei de 7% asigurări de sănătate, motiv pentru care, recursul în anulare va fi admis.
Pe cale de consecinţă, se va casa în tot Decizia instanţei de apel şi în parte sentinţa tribunalului. Hotărând asupra fondului, conform dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu privind prima de asigurare de sănătate reprezentând 7% din salariu, precum şi cererea de chemare în garanţie a CNAS.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate, formulată de Procurorul general, faţă de împrejurarea că suspendarea poate opera numai până la momentul soluţionării recursului şi că, în prezenta cauză, această cerere se soluţionează odată cu recursul, Înalta Curte o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 690/R din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Oradea şi în parte sentinţa civilă nr. 308C din 3 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor.
Respinge cererea formulată şi completată de reclamanţii P.C., ş.a., privind prima de asigurare de sănătate reprezentând 7% din salariu.
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.E., ş.a., privind prima de asigurare de sănătate reprezentând 7% din salariu.
Respinge cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S. formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6486/2004. Civil. Declinare competenta. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6399/2004. Civil → |
|---|
