ICCJ. Decizia nr. 6405/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6405
Dosar nr. 21360/2004
Şedinţa publică din 6 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5227 din 16 octombrie 2002 reclamantul N.V.V. a chemat în judecată pe Primarul Municipiului Bucureşti şi a solicitat să fie obligat să emită dispoziţie motivată solicitării sale de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, sau, în caz de refuz, să fie obligat la daune cominatorii în cuantum de 200.000 lei/zi de întârziere.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul nu a soluţionat notificarea pe care a făcut-o în condiţiile Legii nr. 10/2001 în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din acest act normativ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 125 din 5 martie 2003 a admis excepţia lipsei competenţei materiale a acestei instanţe de soluţionare a cauzei şi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, considerând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1622 din 18 iunie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.V.V. împotriva sentinţei civile nr. 125 din 5 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
S-a considerat că tribunalului îi revin, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în competenţa de soluţionare în primă instanţă numai litigiile care au ca obiect oferta de restituire prin echivalent pe care deţinătorul imobilului o face persoanei îndreptăţite atunci când restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 981 din 25 februarie 2004 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.V.V. şi l-a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Bucureşti să-i răspundă la notificare în conformitate cu dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 883 din 2 septembrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 981 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 883 din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 are caracter de recomandare.
În şedinţa publică din 6 septembrie 2005, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea, din oficiu, a ridicat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Excepţia urmează să fie admisă şi să se stabilească în favoarea tribunalului competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a stabilit competenţa materială de primă instanţă a tribunalului de soluţionare a litigiilor al căror temei juridic îl constituie dispoziţiile acestui act normativ prin mai multe norme cu caracter procedural.
Astfel, potrivit alin. (8) al art. 24 din Legea nr. 10/2001, „competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare".
Aceste dispoziţii se află în capitolul III al Legii nr. 10/2001 intitulat „Proceduri de restituire" şi are caracter special şi derogatoriu de la prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanţă, toate procesele şi cererile.
În cuprinsul Legii nr. 10/2001 se află şi norme de referire sau precizare. Astfel art. 25 alin. (6) prevede că „dispoziţiile art.24 se aplică în mod corespunzător"; art. 31 alin. (5) dispune că „hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac".
În speţă, reclamantul N.V.V. a notificat Primăria Municipiului Bucureşti şi a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu în condiţiile Legii nr.10/2001.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să fie obligat Primarul Municipiului Bucureşti să emită dispoziţie motivată, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie/dispoziţie motivată.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă pentru unitatea deţinătoare, care poate fi şi o primărie, o obligaţie de a face.
Acţiunea prin care persoana îndreptăţită solicită să fie respectată de către unitatea deţinătoare obligaţia de a face revine în competenţa de soluţionare a tribunalului, căruia, prin dispoziţii speciale i-a fost conferită competenţa materială în materia Legii nr. 10/2001.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa judecătoriei şi Decizia curţii de apel şi va trimite Tribunalului Bucureşti cauza spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 883 din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa nr. 981 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi trimite cauza Tribunalului Bucureşti pentru soluţionare în primă instanţă, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6440/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6403/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
