ICCJ. Decizia nr. 6464/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6464
Dosar nr. 484/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 250 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acţiunea formulată de T.I., judecător la Judecătoria Miercurea Ciuc împotriva Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Harghita, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de 37.675.065 lei, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv încasat pe perioada 1 mai 2000–31 octombrie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit prevederilor OUG nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se face pe baza valorii de referinţă sectorială, prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind aprobarea bugetului pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de referinţă sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâţi pentru calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
Recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 873 din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, pentru recursul în anulare de faţă, promovat în temeiul art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ.., în vigoare la data rămânerii irevocabile a soluţiei, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii. Se susţine că salarizarea personalului din justiţie era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea acestei legi. Ori, prevederile art. 11 din OG nr. 83/2000, trebuie coroborate cu prevederile art. II teza l, potrivit căreia dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, după suplimentarea corespunzătoare. Şi cum OG nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, se consideră că nu este legală recalcularea salariului în sensul solicitat, pe perioada 1 mai–31 octombrie 2000.
Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins, în raport de cele ce urmează:
Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996;
Ulterior, prin Legea nr. 154/1998 privind salarizarea în sistemul bugetar şi a stabilirii indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică a fost fixat un nou sistem de stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
În vederea corelării celor două acte normative, ţinând seama de statutul Justiţiei de putere în stat, alături de puterea legiuitoare şi cea executivă, s-a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi a celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti, stabilindu-se aceeaşi valoare de referinţă sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu luna septembrie 1999.
Prin legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76 din 4 mai 2000 au fost modificaţi valoarea de referinţă universală şi indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998, astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referinţă sectorială este de 1.140.000 lei, cum au reţinut corect şi instanţele.
De altfel, nici prin recursul în anulare nu se contestă egalitatea valorilor de referinţă sectorială consacrată încă o dată expres prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996. Se susţine însă că aplicarea în practică a corelării indicelui de referinţă este condiţionată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru autoritatea judecătorească.
Acest considerent este eronat, pentru că OG nr. 83/2000 nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară datei de 1 noiembrie 2000 şi nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000–31 octombrie 2000, în care aşa cum s-a arătat valoarea de referinţă sectorială începând cu luna mai este de 1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul 2000).
Şi cum, pentru perioada anterioară datei de 1 mai 2000, nu a existat nici o restricţie sau prevedere contrară celor arătate, pentru stabilirea retribuţiei personalului menţionat în raport de valoarea de referinţă sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluţia adoptată de instanţe de admitere a acţiunii este temeinică şi legală.
În legătură cu lipsa fondurilor pentru efectuarea plăţilor în condiţiile arătate, este de reţinut că aceasta putea determina numai amânarea plăţii drepturilor salariale cuvenite şi nu înlăturarea diferenţei reglementată de prevederile legale aplicabile, redate mai sus, în vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a OG nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanţă, de modificare şi completare a Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 de unde rezultă în plus voinţa legiuitorului de consfinţire a egalităţii, în ceea ce priveşte stabilirea salariilor persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei autorităţi ale statului de drept, legiuitoare, judecătorească şi executivă.
Faţă de cele arătate, văzând că instanţele au dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile, rezultă că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice iar recursul în anulare este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 873/R din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6467/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6466/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
---|