ICCJ. Decizia nr. 6466/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6466
Dosar nr. 486/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 ianuarie 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003, recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 255 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita şi a deciziei civile nr. 826 din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
S-a arătat că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Au fost ataşate dosarele în care s-au pronunţat hotărârile criticate, din examinarea cărora Înalta Curte reţine că prin acţiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2002 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta I.I. a chemat în judecată pârâţii Tribunalul Harghita şi Ministerul Justiţiei, solicitând să se dispună obligarea acestora la plata sumei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare şi cea efectiv încasată, pentru perioada 1 mai-31 octombrie 2000, cu aplicarea dobânzii legale aferente până la data plăţii.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada 1 mai - 31 octombrie 2000, valoarea de referinţă sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraţilor era de 1.140.000 lei, conform prevederilor art. 1 din OUG nr. 134/1999, coroborate cu prevederile Legii nr. 76/2000.
S-a mai arătat că, încălcând aceste dispoziţii legale, pârâţii au folosit, la calcularea şi plata salariilor, o valoare de referinţă sectorială mai redusă, prejudiciind-o astfel pe reclamantă.
Prin întâmpinare pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că dispoziţiile legale invocate de reclamantă nu sunt aplicabile personalului din organele autorităţii judecătoreşti.
Prin sentinţa civilă nr. 255 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 826 din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost admisă acţiunea astfel cum a fost formulată.
În recursul în anulare se susţine că instanţele au pronunţat hotărâri nelegale întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în perioada mai-octombrie 2000 prin Legea nr. 50/1996, modificată prin OG nr. 83/2000, nefiind aplicabile actele normative menţionate în considerente.
Pe de altă parte s-a arătat că instanţele au ignorat dispoziţiile art. II teza 1 din OG nr. 83/2000, potrivit cărora prevederile sale se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi „după suplimentarea lor corespunzătoare".
Or, cum această condiţie s-a îndeplinit abia în cursul lunii octombrie 2000, actul normativ a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, astfel încât pârâţii, în calitatea lor de ordonatori de credite, nu aveau posibilitatea legală de a efectua plata diferenţelor de indemnizaţie.
Examinând aceste susţineri în raport de actele normative incidente şi de datele cauzei, Înalta Curte constată că recursul în anulare este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., indicat ca temei al recursului în anulare, o astfel de cale extraordinară de atac poate fi promovată „când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică".
În motivarea recursului în anulare se fac aserţiuni cu privire la pretinsa nelegalitate a hotărârilor, fără însă ca aceste susţineri să aibă corespondent în datele concrete ale cauzei şi în actele normative incidente. Dimpotrivă, instanţele au aplicat în mod corect prevederile Legii nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din OG nr. 83/2000, indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă, corectată periodic în raport de evoluţia preţurilor de consum.
Această valoare constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare a magistraţilor şi a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de impozitare prevăzute pentru celelalte categorii de funcţii de execuţie şi este menită a corela salarizarea autorităţii judecătoreşti cu celelalte autorităţi consacrate prin Constituţie.
În acest context, prin OUG nr. 134/1999 s-a prevăzut că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti se va face pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite. Ca urmare a publicării în „Monitorul Oficial" a Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pentru acel an s-a stabilit că începând cu luna mai 2000, valoarea de referinţă universală este de 1.840.800 lei iar indicatorul de prioritate intersectorială de 0,62.
Ca atare, începând cu luna mai 2000, valoarea de referinţă sectorială aplicabilă pentru calculul salariilor magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei, utilizată în mod greşit de pârâţi.
Pe de altă parte, invocarea ca „argument" în recursul în anulare, a nesuplimentării bugetului pe anul 2000 pentru autoritatea judecătorească echivalează cu invocarea propriei culpe a Ministerului Justiţiei care, în calitate de ordonator principal de credite, nu şi-a îndeplinit obligaţia de diligenţă de a obţine, potrivit prevederilor legislative, o creştere a resurselor bugetare care să-i permită plata salariilor prevăzute de lege.
Aşa fiind, recursul în anulare este nefondat şi va fi respins ca atare conform prevederilor art. 3303 alin. (1) combinat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 826/R din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6464/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6439/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
