ICCJ. Decizia nr. 6465/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr.4964 din 20 decembrie 2002 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta A.M.I. a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți la plata sumei de 8.993.463 lei reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv încasat, pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000 cu aplicarea dobânzii legale până la data încasării sumei pretinse.
Prin întâmpinările formulate pârâții au solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 182 din 13 februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținându-se în motivarea hotărârii că salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești se face potrivit Legii nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare și că, începând din luna septembrie 1999 conform O.U.G. nr. 134/1999 salarizarea acestei categorii de personal urma să se facă pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite.
S-a mai reținut că, după luna mai 2000 când a fost publicată Legea bugetului de stat pe anul 2000 (Legea nr. 76/2000) valoarea de referință sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de 685.872 lei, greșit utilizată de pârâți la calculul și plata salariului reclamantei.
Sentința instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 887/R din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș.
în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluție greșită a cauzei pe fond.
Se susține că instanțele au făcut "o apreciere și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică și sistematică a actului juridic" arătând că, salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996 și O.G. nr. 83/2000 pentru completarea și modificarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative în considerentele acestor hotărâri judecătorești.
Totodată se susține că în dispozițiile art. 11din O.G. nr. 83/2000 trebuie coroborate cu art. II teza 1 potrivit cu care "prevederile Ordonanței se aplică în limitele bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare".
De aceea, având în vedere că O.G. nr. 83/2000 s-a aplicat abia la data de 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, ar fi nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru perioada mai-octombrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:
- Nu se arată în ce constă interpretarea greșită a legii și de ce s-au ignorat regulile de interpretare logică și sistematică a actelor normative și că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului.
în speță, se reține că instanțele de fond și de recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative în materie, având în vedere corelarea dintre ele.
în acest sens, este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998.
Prin Legea nr. 154/1998 privind salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică a fost stabilit un nou sistem de calcularea salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile celor din autoritățile legislativă și executivă s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din autoritatea judecătorească este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 și în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință sectorială a devenit de 1.140.800 lei, cum în mod corect au reținut instanțele de fond și de recurs.
Principiul stabilit prin O.U.G. nr. 134/1999 este de necontestat, iar Legea bugetului de stat nr. 76/2000 publicată în luna mai 2000 a fixat și cuantumul valorii de referință aplicabil, astfel încât, de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.
Față de considerentele arătate și reținând că în cauză, nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ., recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6686/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6429/2004. Civil → |
|---|
