ICCJ. Decizia nr. 6474/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6474
Dosar nr. 1899/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanţii G.N. şi T.M.A. au chemat în judecată pârâta SC M. SRL Odobeşti, solicitând ca prin sentinţă să se dispună:
- anularea deciziei nr. 106 din 7 decembrie 2001 emisă de către pârâtă, ca fiind nelegală şi netemeinică;
- constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1519 din 12 iunie 2001 prin care pârâta a achiziţionat bunurile revendicate de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001;
- obligarea pârâtei de a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul liber de construcţii şi beciul aflat pe aceasta, ce fac parte din suprafaţa de 3950 mp, situat în intravilanul oraşului Odobeşti;
- obligarea pârâtei la plata despăgubirilor corespunzătoare pentru restul terenului ocupat cu construcţiile ce îi aparţin şi pentru ceea ce s-a demolat şi a aparţinut autorilor reclamanţilor;
- în subsidiar, obligarea pârâtei la despăgubiri evaluate la 1 miliard de lei pentru terenul de 3950 mp şi construcţiile aflate pe el.
În motivarea acţiunii reclamanţii arătat că sunt moştenitorii defunctei G.E., născută U., proprietara originară a imobilului compus din construcţie (casă de locuit) şi teren de 3950 mp , care a fost trecut abuziv în proprietatea statului; construcţiile au fost demolate, cu excepţia beciului, în prezent fiind edificate alte clădiri care au fost cumpărate în anul 2001 de către pârâtă; în acest context, notificarea adresată de reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, a fost respinsă de către pârâtă cu motivarea că aceasta a cumpărat imobilul cu bună-credinţă.
La termenul de judecată de la 25 februarie 2002 reclamanţii au solicitat şi instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a A.P.A.P.S.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 165 din 23 septembrie 2002 a respins acţiunea (faţă de A.P.A.P.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive iar faţă de SC M. SRL Odobeşti ca nefondată).
În considerentele sentinţei s-a reţinut, sub un prim aspect că imobilul în litigiu a aparţinut până în anul 2000 SC C. SA, căruia Statul român îi vânduse încă din anul 1994 toate acţiunile sale. Ulterior, prin contractul nr. 1519 din 12 iunie 2000 (deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001) imobilul a fost vândut de SC C. SA pârâtei SC M. SRL Odobeşti în condiţii de deplină legalitate şi cu bună-credinţă, ceea ce atestă că solicitările reclamanţilor nu pot fi primite iar acţiunea lor este nefondată.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, prin care au solicitat admiterea acţiunii, a fost respins, cu o motivare similară celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 4 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 şi susţinând în esenţă că:
- instanţa trebuia să dea eficienţa juridică necesară, în sensul admiterii acţiunii, fie şi prin acordarea de despăgubiri, împrejurării că imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului;
- instanţele nu s-au pronunţat asupra excepţiei invocate de reclamanţi cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâta SC M. SRL Odobeşti a achiziţionat imobilul în litigiu.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este întemeiat.
Este de reţinut în primul rând că reclamanţii, cărora le incumbă sarcina probei conform prevederilor art. 1169 C. civ., nu au administrat nici o dovadă cu privire la modul în care imobilul a devenit proprietate de stat. Ceea ce este cert este că în anul 1990 imobilul se afla în proprietatea SC C. SA, unitate de stat, privatizată în anul 1994, care a vândut bunul în anul 2000 pârâtei SC M. SRL Odobeşti. În aceste condiţii pârâtei nu îi revin faţă de reclamanţi obligaţii derivând din aplicarea Legii nr. 10/2001. Desigur că, în măsura în care reclamanţii au respectat termenele, condiţiile şi procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, ei vor putea beneficia de măsuri reparatorii de la organele menţionate în acest act normativ.
Rezultă aşadar că soluţia instanţelor în sensul respingerii acţiunii este pe deplin justificată.
În ceea ce priveşte pretinsa omisiune a instanţelor de a se pronunţa cu privire la „excepţia nulităţii absolute" a contractului de vânzare-cumpărare, susţinerile recurentei sunt de asemenea nefondate.
Aceştia nu au formulat o excepţie a nulităţii absolute, ci au avut, în cadrul acţiunii, un capăt de cerere distinct (al 2-lea) vizând constatarea nulităţii absolute. Instanţa de fond a respins, în mod corect, în totalitate, acţiunea şi a motivat distinct problema nulităţii contractului. Aşa fiind, susţinerea recurenţilor nu are nici un corespondent în realitate.
Rezultă deci că sub toate aspectele, hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, astfel că recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II–a C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. recurenţii vor fi obligaţi către intimata-pârâtă SC M. la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii T.M.A. şi G.N. împotriva deciziei nr. 4/A din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă recurenţii la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către SC M. SRL Odobeşti
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6472/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6471/2004. Civil → |
|---|
