ICCJ. Decizia nr. 6471/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6471
Dosar nr. 1296/2004
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr. 4998 din 20 decembrie 2003, reclamanta B.R. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Harghita şi Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâţi la plata sumei de 5.029.233 lei reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, cu dobânda legală până la data încasării pretinse.
Prin întâmpinările formulate, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 216 din 13 februarie 2003 Tribunalul Harghita a admis acţiunea, iar pârâţii au fost obligaţi la plata contravalorii sumei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită reclamantei, calculată la valoarea de referinţă sectorială, prevăzută prin dispoziţiile legale în vigoare şi cea efectiv încasată, pentru perioada 1 mai-31 octombrie 2000, cu aplicarea dobânzii legale calculată până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că salarizarea magistraţilor şi a personalului din instanţele judecătoreşti se face potrivit Legii nr. 50/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi că, începând cu luna septembrie 1999 conform OUG nr. 134/1999 salarizarea acestei categorii de personal urma să se facă pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese sau numite.
S-a mai reţinut că, după luna mai 2000, când a fost publicată Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, valoarea de referinţă sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de 685.872 lei greşit utilizată de pârâţi la calculul şi plata salariului reclamantei.
Sentinţa instanţei de fond a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 793/R din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine că, instanţele au făcut o „apreciere şi aplicare greşită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică şi sistematică a actului juridic", arătând că, salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996 şi OG nr. 83/2000 pentru completarea şi modificarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri judecătoreşti.
Totodată, se susţine că, dispoziţiile art. 11 din OG nr. 83/2000 trebuie coroborate cu art. II teza 1 potrivit cu care, „prevederile Ordonanţei se aplică în limitele bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare".
De aceea, având în vedere că OG nr. 83/2000 s-a aplicat de la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, ar fi nelegală obligarea pârâţilor să recalculeze salariul pentru perioada mai-octombrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu se arată în ce constă interpretarea greşită a legii şi de ce s-au ignorat regulile de interpretare logică şi sistematică a actelor normative şi că aplicarea practică a corelării indicelui de referinţă ar fi fost condiţionată de suplimentarea bugetului.
În speţă, se reţine că instanţele de fond şi de recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative, având în vedere corelarea dintre ele.
În acest sens, este de reţinut că salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti este reglementată de Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998.
Prin Legea nr. 154/1998 privind salarizarea în sistemul bugetar şi a stabilirii indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică a fost stabilit un nou sistem de calcularea salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar, conform principiilor constituţionale corelarea salariilor magistraţilor şi a celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, cu salariile celor din autorităţile legislativă şi executivă s-a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanţă, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din autoritatea judecătorească este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 şi în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referinţă sectorială a devenit de 1.140.800 lei, cum în mod corect au reţinut instanţele de fond şi recurs.
Principiul stabilit prin OUG nr. 134/1999 este de necontestat, iar Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat publicată în luna mai 2000 a fixat şi cuantumul valorii de referinţă, aplicabil, astfel încât, de la acea dată pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească salariile potrivit noilor valori.
Faţă de considerentele arătate şi reţinând că, în cauză nu este îndeplinită cerinţa încălcării esenţiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza 1 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 793/R din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6474/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6468/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
