ICCJ. Decizia nr. 6482/2004. Civil

Prin sentința civilă nr. 984 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Iași a fost admisă acțiunea formulată de Inspectoratul Școlar al județului Iași, precum și cererea de intervenție în interesul reclamantului a Primăriei comunei Lețcani județul Iași împotriva pârâte SC A. SA Iași, dispunându-se obligarea acesteia de a lăsa reclamantului în deplină proprietate și posesie Grădinița Avicolă Lețcani.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost construit din fonduri de investiții pentru instruirea preșcolarilor, astfel cum se confirmă prin autorizația de construcție nr. 542 din 7 noiembrie 1979.

Potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 151/1999, SC A. SA Iași, avea obligația de a preda întregul patrimoniu Ministerului Educației Naționale. In plus imobilul solicitat face parte din domeniul public al comunei, fiind înscris în anexa la Legea nr. 213/1998, ca atare este inalienabil, fiind întemeiată acțiunea în revendicare.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 35 din 16 mai 2003 a Curții de Apel Iași.

S-a avut în vedere că sentința i-a fost comunicată pârâtei la data de 26 februarie 2003, iar apelul a fost declarat la 17 martie 2003, deci cu depășirea termenului legal de 15 de zile.

împotriva acestei hotărâri SC A. SA Iași a declarat recursul de față, în care aduce critici pe fond sentinței, fără nici o referire la temeiul respingerii apelului, anume tardivitatea formulării căii de atac.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului apelul declarat de societatea pârâtă împotriva sentinței nu a fost soluționat pe fond, întrucât calea de atac a fost declarată tardivă.

în această situație, poate forma obiect de recurs, numai soluționarea în acest fel a apelului, pentru că practic motivele de apel nu au fost supuse judecății.

Dar, recurenta nu a făcut referire în recurs la motivul esențial și unic pentru care a fost respins apelul, astfel că s-ar putea reține și că recursul nu a fost motivat în termen.

Examinând însă hotărârea recurată, se constată că este în afara criticii, întrucât în adevăr apelul a fost declarat cu depășirea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc. civ. fiind corect avute în vedere de instanța dată declarării apelului de 17 martie 2003, în raport de data comunicării sentinței, 26 februarie 2003.

Așa fiind, recursul de față a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6482/2004. Civil