ICCJ. Decizia nr. 6587/2004. Civil

Prin sentința civilă nr. 42 din 31 ianuarie 2003, Tribunalul Argeș a respins ca prematur introdusă acțiunea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Pitești.

Acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Argeș, a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtei SC M. SA Pitești suma de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală, întrucât cererea pentru restituirea în natură a bunului se adresează unității deținătoare, iar unitatea deținătoare a imobilului care face obiectul procesului este SC M. SA Pitești.

Reține instanța, că este întemeiată și excepția de prematuritate a acțiunii, formulată de pârâta SC M. SA, deoarece, deși conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită este obligată să comunice actele doveditoare ale dreptului de proprietate, o dată cu notificarea sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, reclamanta nu a depus actele doveditoare a dreptului de proprietate. De aceea, pârâta nu s-a putut pronunța asupra cererii de restituire în natură, formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 133/A din 25 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești a respins apelul declarat de reclamantă și a obligat-o pe apelantă să plătească intimatei SC M. SA Pitești suma de 20.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut, că reclamanta nu a depus la unitatea pârâtă actele de proprietate pentru imobilul a cărei restituire a fost cerută în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, termen care a fost prelungit succesiv până la data de 1 iulie 2003. De aceea, termenul de 60 zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din lege a început să curgă la această dată, iar dreptul la acțiune, s-a născut pentru reclamantă la data de 1 septembrie 2003.

Reține instanța, că soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă, datorită prematurității, este legală și că aceeași excepție operează și cu privire la Statul Român, însă are prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, pentru că prin Legea nr. 10/2001sunt stabilite obligații exclusive în sarcina unităților-deținătoare a bunului, pentru ipoteza în care se cere restituirea în natură.

Se mai reține, că acțiunile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt scutite de taxe de timbru, fără a fi exclusă aplicarea art. 274,art. 277 C. proc. civ. De aceea, respingându-se apelul, apelanta este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., susține că instanța de fond și cea de apel au ignorat dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii, iar în lipsa actelor cererea poate fi respinsă.

Arată recurenta, că actele au fost comunicate pârâtei la data de 20 august 2002, că instanțele au ignorat actele depuse la dosar, iar motivarea instanței de apel că dreptul la acțiune s-a născut la data de 1 septembrie 2003 se întemeiază pe art. 24 alin. (7) din lege, însă textul privește o altă situație decât cea existentă în speță.

Se mai susține, că instanța a ignorat motivul întemeiat pe art. 46 din Legea nr. 10/2001, și solicită să se admită recursul, să fie casată hotărârea atacată și să se trimită cauza spre rejudecare.

Intimata SC M. SA Pitești a formulat întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, iar intimatul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Argeș a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată, deoarece nu are calitate procesuală, și să fie scos din proces.

Recursul este nefondat.

Dispozițiile înscrise în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., invocate de recurentă, nu sunt incidente în cauză, deoarece hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu aplicarea corectă a art. 22 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și fiind admise excepțiile invocate de pârâte, nu s-a intrat în cercetarea fondului.

Este, de principiu, că o cerință esențială pentru valorificarea unui drept prin exercitarea acțiunii, este ca dreptul să fie actual, adică să nu fie supus unui termen suspensiv.

Or, în speță, s-a făcut dovada că dreptul reclamantei nu era actual la data de 20 septembrie 2002, când s-a înregistrat acțiunea. Aceasta a adresat pârâtei SC M. SA Pitești notificarea aflată în xerocopie la dosarul instanței de fond, la data de 26 iulie 2001, fără să depună, ca anexe la notificare, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, deși art. 22 din lege prevede această obligație.

în finalul notificării există precizarea că actele vor fi depuse în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, însă reclamanta-recurentă, după data înregistrării notificării, 30 iulie 2002, nu a depus la unitatea deținătoare actele doveditoare ale dreptului său.

De aceea, la data de 20 august 2002 reclamanta nu avea posibilitatea să-și valorifice dreptul la restituire prin exercitarea acțiunii. Dreptul acesteia nu era actual, iar obligația unității deținătoare notificate de a emite dispoziție motivată nu se născuse, deoarece termenul prevăzut de lege pentru emiterea actului nu începuse să curgă.

în acest sens, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dispune "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".

întrucât reclamanta, nu a dovedit că a depus la unitatea deținătoare actele prevăzute de art. 22 din lege, iar termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit până la data de 1 iulie 2003, corect s-a reținut prin sentința instanței de fond, păstrată prin hotărârea atacată, că excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta SC M. SA Pitești, este întemeiată.

Susținerea recurentei că instanțele au omis să se pronunțe asupra actelor depuse la dosar nu este întemeiată, deoarece fiind admise excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale, nu s-a intrat în cercetarea fondului, iar critica privitoare la omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra cererii întemeiată pe art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. După modificarea art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000, textul privește numai situațiile în care instanțele acordă plus petita sau extra petita nu și omisiunea de a fi soluționată o cerere minus petita.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, a fost respins recursul declarat de reclamantă.

Recurenta a fost obligată să-i plătească intimatei SC M. SA cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, micșorat, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., deoarece suma de 20.000.000 lei, pretinsă de intimată, este nepotrivit de mare față de obiectul pricinii și munca îndeplinită de avocat la instanța de recurs, unde procesul s-a soluționat la primul termen de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6587/2004. Civil